Într-o zi, părintele Paisie se liniștea în Chilia Sfinților Arhangheli, care aparținea de Mănăstirea Iviron. Era luna august și trecuseră primele opt zile din ea. Părintele ținea post aspru. Nu mâncase până atunci nimic și puterile lui trupești slăbiseră. Cu toate acestea, cugetul îi era înfloritor și bunăvoința lui de a-i ajuta pe frații schitului, îndeosebi pe cei înaintați în vârstă, rămăsese neîmpuținată. Pe la zece dimineața a bătut la ușa lui părintele Maxim, un monah cucernic, care luase hotărârea să meargă la mănăstire, pentru a-și petrece acolo restul vieții.
— Pentru rugăciunile Sfinților părinte, s-a auzit glasul puternic al părintelui Maxim.
– Amin. Intră binecuvântatule, i-a răspuns părintele zâmbind și i-a deschis ușa.
Cei doi monahi s-au îmbrățișat întru Hristos și s-au așezat pe canapea. Părintele Maxim avea mai bine de optzeci de ani, adică dublul vârstei părintelui Paisie. În ultima vreme întâmpina multe probleme de sănătate și la schit nu putea să primească ajutor, fiindcă locuia singur în chilie. Părintele Paisie i-a pregătit cafeaua și l-a întrebat când vrea să meargă la mănăstire. Acela, cu voce tristă, i-a spus:
— Frate Paisie, astăzi vreau să merg și de aceea vreau să mă ajuți. Am lucrurile strânse în doi saci și trei cutii de carton. Mi-a dat și părintele Iacov catârul ca să le cărăm.
— Cu binecuvântarea Domnului, părinte Maxim. La amiază vom merge la mănăstire.
— Știi Paisie, mă doare inima că plec de aici, dar nu mai pot rămâne. Și tu nu mai poți veni în fiecare zi să mă ajuți.
— Bine părinte, cum dorești, l-a liniștit părintele Paisie.
Au mai discutat puțin iar apoi s-au ridicat să meargă să încarce lucrurile. Pe cărare primul călca părintele Maxim, care în ciuda bătrâneților sale se străduia să meargă repede, și-l urma părintele Paisie. Într-un sfert de oră au ajuns. Părintele a început să încarce pe catâr toate lucrurile fratelui, aruncând și câteva priviri spre chipul lui, Când toate au fost gata, părintele Maxim s-a dus să se închine pentru ultima dată în bisericuță și apoi a coborât repede cele câteva trepte, avâńd ochii plini de lacrimi.
Părintele Paisie ținea căpăstrul catârului și înainta încet-încet ca să-l poată urma și părintele Maxim din spate. Pe drum a rostit în șoaptă Paraclisul Maicii Domnului. După o jumătate de ceas au ajuns la poarta mănăstirii, unde se află Icoana Maicii Domnului Portaitissa. Au descărcat catârul și cu ajutorul altor monahi au cărat lucrurile într-o chilie spațioasă, unde urma să rămână părintele Maxim. Mănăstirea era cu viață de sine și trebuia ca fiecare monah să aibă lucrurile necesare pentru a trăi.
Fără întârziere, părintele Paisie a deschis sacii și cutiile, a aranjat lucrurile și l-a îndemnat pe părintele Maxim să se odihnească. Acela, emoționat de dragostea lui, a spus:
— Îți mulțumesc, Paisie. Dumnezeu îți va răsplăti toate cele pe care mi le-ai oferit, și l-a îmbrățișat cu mâinile sale bătrânești tremurânde.
Emoția părintelui Maxim era mare. Părintele Paisie i-a luat mâna cu evlavie, i-a sărutat-o și i-a făgăduit că va trece să-l vadă.
Misiunea părintelui Paisie se încheiase. A salutat și alți doi-trei monahi, care au trecut prin fața lui și s-a îndreptat spre ieșire. Acolo s-au apropiat de el doi monahi începători, care l-au rugat să le spună cuvânt de folos. Părintele le-a zis că se grăbește și că nu poate zăbovi. I-a binecuvântat și a plecat. Pe când se întorcea la schit, cărarea abruptă l-a obosit tare.
Nu mai mergea ca alte dăți. Postul îl istovise. După aproximativ trei sute de metri, când se afla în pădure a început să amețească. S-a așezat la rădăcina unui castan și a făcut de trei ori semnul crucii. Vedea foarte puțină lumină. Pe de o parte din cauza amețelii, pe de altă parte din cauza umbrei copacilor, părintele se afla în penumbră. Însă șoptea rugăciunea, urmând ritmul rar al respirației sale.
A trecut puțin timp și când și-a revenit oarecum a văzut în fața lui un tânăr, care avea chip strălucitor și purta haine albe. În mână ținea un mic coș, făurit cu mult meșteșug. Tânărul s-a apropiat de el, i-a dăruit coșulețul și l-a îndemnat să mănânce din conținutul lui.
Părintele l-a ascultat pe tânăr, i-a mulțumit și a întins mâna spre roadele care erau în coș. A luat cinci cireșe și a început să mănânce. A vrut să-i mulțumească pentru a doua oară tânărului, dar nu l-a mai văzut. A fost surprins de ceea ce i s-a întâmplat. Și-a făcut iarăși semnul crucii, a întins din nou mâna spre coș și a încercat un măr. Îndată s-a gândit: „E luna lui august și eu mănânc cireșe și mere uitat la toate fructele din coș și a constatat că cele mai multe nu erau de sezon. „Îngerul Domnului a fost” și-a zis părintele,
A mai stat puțin, fiindcă voia să Înțeleagă apariția îngerului să să-I mulțumească Domnului. A mâncat mărul și după aceea, ținând coșul în mână, și-a continuat urcușul. Mergea oarecum odihnit. După-amiaza târziu a ajuns la chilia lui și s-a dus direct în bisericuță. Și-a făcut semnul crucii și a îngenuncheat. Voia să-I mulțumească Domnului, dar și să-I „reproșeze”:
„Doamne – a zis – îți mulțumesc pentru fructele pe care mi le-ai trimis prin îngerul Tău. Însă am stricat postul! N-am putut să postesc până la praznicul Maicii Domnului. Iartă-mă!”
Apoi s-a ridicat, a intrat în chilie și s-a întins în patul lui, să se odihnească. Osteneala postului și a zilei fusese foarte mare.
Dionisie Tatsis; Povestiri despre părintele Paisie
Bunul Dumnezeu a făcut animalele spre slujba oamenilor. Oamenii întorcând spatele Dumnezeului celui Viu, și-au făcut din animale idoli. Cât despre întrebarea în sine, părerea mea este că ouăle și lactatele conțin mai multe proteine ce dau trupului „zburdălnicie”, depărtându-l de esența postului.
Citind aceast articol m-am gandit sa va intreb. De ce in zilele de Harzi se mananca peste ? Este tot carnea unei fiinte care trebuie sacrificata ca sa o mancam ??? De ce nu se mananca lactate si oua pt. care nu omoram Nico un animal????
Va rog pe cei care au informatii pur teologice sa ma lamureasca.
Doamne-ajuta
Elena
Bunul Dumnezeu a făcut animalele spre slujba oamenilor. Oamenii întorcând spatele Dumnezeului celui Viu, și-au făcut din animale idoli. Cât despre întrebarea în sine, părerea mea este că ouăle și lactatele conțin mai multe proteine ce dau trupului „zburdălnicie”, depărtându-l de esența postului.