Credința în Sfânta Treime este calea cea adevărată

Să credem în Sfânta Treime și să zicem cu toată puterea credinței noastre: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul; Acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, Mărire Ție.”

Credința cea adevărată este o comoară, fără de care omul nu poate trăi decât trupește, căci sufletul îi tânjește să moară. „Dreptul prin credință va fi viu” — zice Sfânta Scriptură (Gal. 3, 11). Și ostașul care nu luptă după lege, nu se încununează” (2 Tim. 2, 5).

Dar care este credința cea adevărată? Ce trebuie să credem? Căci în timpurile noastre au ieșit mulți învățători de credință și fiecare îi învață pe oameni după gusturile lor; și cei mai mulți oameni sunt aceia care primesc învățătura cea mincinoasă în loc de a primi pe cea adevărată. „Va fi vreme când învățătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor își vor alege loruși învățători, gâdilându-i la urechi și de la adevăr auzul își vor întoarce, iar la basme se vor pleca” – zice Sfântul Apostol Pavel către Timotei (2 Tim. 4, 3-4).

Vom expune deci, aici, credința cea adevărată și sănătoasă așa cum ne-a dat-o Dumnezeu și cum o putem cunoaște din cele două Izvoare mari de învățături mântuitoare: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Noi, toți creștinii ortodocși credem (Evr. 11) întru Unul Dumnezeu preaslăvit în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Fiecare creștin ortodox poate vedea și cunoaște – prin descoperirea de sus, pe care i-o pune înainte Sfânta Biserică, icoana vie a Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, prin două mijloace: a) al Teologiei, după Dumnezeieștile Descoperiri existente în Sfintele Scripturi și în Sfânta Tradiție și b) al filozofiei, al minții luminată de Dumnezeu.

Icoana lui Dumnezeu, care este Unul în ființă și întreit în Persoane, o vedem, mai umbros, chiar și în Vechiul Testament. Aici ea nu se vede așa de lămurit, însă, pentru că evreii de atunci aflând-o să nu se rătăcească, luându-se după popoarele din împrejurul lor și să nu cadă și ei în rătăcirea de a crede că sunt mai mulți dumnezei, în loc de unul. Totuși o vedem în foarte multe locuri.

● Astfel după ce Dumnezeu Tatăl a făcut toate zidirile nevăzute și văzute, cu Cuvântul și Duhul Gurii Lui, (PS. 32, 6) a făcut sobor, chemând pe cele două fețe dumnezeiești: Fiul și Duhul Sfânt și sfătuindu-se pentru facerea omului, a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea noastră„… „Dumnezeu a făcut pe om după Chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și femeiască i-a făcut„… Și iarăși: „Iată, Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele și răul.”

● După potop oamenii înmulțindu-se, înrăindu-se și temându-se că-i va pedepsi Dumnezeu iarăși cu potop, pentru fărădelegile lor, s-au apucat a-și clădi un turn mare până la cer, unde să se ascundă de mânia lui Dumnezeu. La vederea acestei lucrări potrivnice, Dumnezeu Tatăl după ce îndelung i-a răbdat vreo 40 de ani, iarăși a făcut Sobor și chemând la sfat pe Cuvântul și Duhul Sfânt, a zis: „Veniți să ne pogorâm și să le amestecăm limbile lor, ca să nu se mai poată înțelege unii cu alții…” (Fac. II, 1-9). Astfel i-a împrăștiat Dumnezeu – cu pedeapsa amestecării limbilor pe fața pământului, împiedicându-i de a continua cu zidirea lui, care a rămas neisprăvit. Dumnezeu i-a împrăștiat pe tot pământul, în 71 de părți păstrându-se limba veche a oamenilor, în seminția lui Ever, care nu se asociase cu ceilalți răzvrătiți, contra voii lui Dumnezeu. Ca oamenii turnului Babel, au făcut și acei creștini care s-au despărțit de una Sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, căzând în pedeapsa lui Dumnezeu. Astăzi, aceștia sunt împărțiți în sute de erezii și secte rătăcitoare (Iuda 1, 13), fiecare sectă avându-și credința și numirea ei aparte.

● Dumnezeu găzduiește și ospătează la Avraam în persoană, în chipul a trei călători și vorbind îi făgăduiește pe Isaac și-i descoperă că va nimici Sodoma și Gomora pentru mulțimea fărădelegilor lor. Avraam vede trei Călători-îngeri adică Trei Fețe Dumnezeiești dar Li se închină numai ca Unuia singur: „Și ridicând ochii săi, a văzut pe trei bărbați care stăteau în picioare din sus de el. Și alergând de la ușa cortului la dânșii, Li s-au închinat până la pământ zicând: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu trece pe robul Tău…„. „Oare nu era Oaspetele întreit – zice fericitul Augustin – (Sfânta Treime), care a venit la Părintele Avraam?„

● Isaia a văzut pe Dumnezeu șezând pe Scaun înalt și prea înălțat, și Slava Lui umplea Biserica; Serafimii cu câte șase aripi, stăteau împrejurul Lui; cu două aripi își acopereau fața, cu două picioarele, iar cu două zburau, strigând unul către altul: „Sfânt, Sfânt, Sfânt (aici e numărul Sfintei Treimi) Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Lui.” Atunci înspăimântat, Proorocul a strigat cu glas mare: „O ticăIosul de mine! Sunt pierdut! Căci sunt necurat la buze… și pe împăratu!, Domnul Savaot, L-am văzut cu ochii mei” (IS. 6, 1-6). 

● În Psaltirea Proorocului și împăratului David, găsim aceste cuvinte: „Deșteaptă-te slava mea; deșteaptă-te Psaltire și alăută; Deștepta-mă-voi dimineața ” (PS. 56, 11). Tâlcuitorii Sfintei Scripturi explică astfel această proorocie: ”Tatăl ceresc a zis către Fiul, când acesta stătea cu Trupul mort în mormânt: „Deșteaptă-Te slava Mea ”. Duhul Sfânt a zis: „Deșteaptă-te Psaltire” (înțelepciune) și „alăută ” (dulce grăitoare); iar Fiul lui Dumnezeu era „în mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și în același timp pe scaun cu Tatăl Duhul” (căci Dumnezeirea este necuprinsă cu mintea), după cum ne spune cântarea Sfintei Biserici, a răspuns: „Deștepta-Mă-voi dimineața„, ceea ce a și făcut, înviind a treia zi cu Trupul din mormânt.

● În alt psalm al lui David, găsim cuvintele: „Pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule – Iisuse Hristoase – Dumnezeul – Tatăl – Tău, cu untdelemnul bucuriei – Duhul Sfânt – mai mult decât pe părtașii Tăi” (PS. 44, 9).

● Iar în proorocia lui Isaia mai citim: „Și va odihni peste Dânsul – Fiul – Duhul – Sfânt – lui Dumnezeu” – Tatăl (IS. 11, 2). Iar în altă parte: „Domnul – Tatăl – M-a trimis pe Mine – Iisus Hristos – și Duhul Lui” (IS. 48, 16). Aici, Domnul Hristos ne spune că a fost trimis în lume de Tatăl ceresc și de Duhul Sfânt, pentru a conlucra la actul mântuirii neamului omenesc, căzut în robia păcatului  strămoșesc și în robia diavolului. „Cu Cuvântul — Iisus Hristos – Domnului – Tatăl Ceresc – Cerurile s-au făcut și cu Duhul Gurii Lui – Duhul Sfânt – toată puterea lor” (PS. 32, 6). 

● În formula întreitei binecuvântări: „Domnul — Tatăl ceresc – să te binecuvinteze pe tine, și să te păzească. Domnul — Iisus Hristos – să lumineze Fața Sa peste tine și să te miluiască. Domnul – Duhul Sfânt – să îndrepteze Fața Sa peste tine și să-ți dea ție pace” (Num. 6, 22-27) cu care a poruncit Domnul ca să se binecuvinteze de preoții Vechiului Testament adunarea fiilor lui Israel, punând astfel numele său peste ei; se oglindesc cele trei fețe ale Unicului Dumnezeu. Tot așa și Eclesiastul, grăind alegoric, ne pune înainte pe Dumnezeu slăvit în trei Fețe, zicând: „Funia întreită, nu se rupe ușor” (Eccles. 4, 12). Funia închipuie pe Unicul Dumnezeu; iar trei ațe sau vițe, pe cele trei Fețe Dumnezeiești: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Funia deși este împletită din trei vițe, este una și nu trei; tot așa și Dumnezeu, deși are trei Fețe, însă un singur Dumnezeu este și nu trei Dumnezei.

● De asemenea proorocul Daniel, în primul an al împărăției Iui Baltazar, împăratul babilonienilor (cu 550 ani înainte de Domnul Hristos) a văzut în viziunea sa pe Tatăl Ceresc „vechi de zile, bătrân și pe Fiul omenesc – Domnul Iisus Hristos — venind către El, Căruia I-a dat toată stăpânirea în cer și pe pământ.”

● În Noul Testament Dumnezeu, Unul în Ființă și întreit în Ipostasuri, s-a descoperit oamenilor în nenumărate rânduri. Astfel Ia Botezul Domnului Iisus Hristos, „Botezându-se Iisus în râul Iordanului și rugându-Se, I S-au deschis Lui cerurile și au văzut, oamenii, pe Duhul lui Dumnezeu cu chip trupesc ca un porumbel, pogorându-se și venind peste Dânsul. Și iată, glas din cer s-a auzit— Tatăl a grăit —zicând: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”. Aici, după cum bine vedem (e zugrăvit și în Icoană), Fiul este în apă, Duhul sfânt deasupra Lui, odihnind în chip trupesc de porumbel; iar deasupra norilor, în ceruri, Tatăl ceresc care mărturisește. Iată, deci, un singur Dumnezeu Slăvit în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. De asemenea la „Schimbarea la Față”.

● „Când se ruga El – Iisus Hristos în muntele Taborului — S-a schimbat la Față înaintea lor – a ucenicilor Petru, Iacob și Ioan – … și pe când vorbea… nor luminos i-a acoperit – Duhul Sfânt – și din nor s-a auzit un glas – al Părintelui Ceresc – zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați ”.

● Mântuitorul a citit în Sinagogă cuvintele lui Isaia care a proorocit despre El zicând: „Duhul (Sfânt)… Domnului (Tatălui Ceresc) peste Mine (Iisus Hristos)”; iar Arhanghelul Gavriil când a venit și a binevestit Preasfintei Fecioare Maria, nașterea Mântuitorului, mai înainte a arătat această mare taină a Sfintei Treimi zicându-i: „Duhul Sfânt se va pogorî peste Tine și puterea Celui Preaînalt – Tatălui Ceresc –  te va umbri; pentru aceasta și Sfântul ce se va naște din Tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc. 1, 35). Mântuitorul Îsuși zugrăvește în mintea apostolilor și a urmașilor Săi din toate vremurile icoana Sfintei Treimi prin Cuvintele Sale, zicând: „De Mă iubește cineva pe Mine, cuvântul Meu va păzi și Tatăl Meu îl va iubi pe el și la dânsul vom veni și locaș la dânsul vom face. .. Iar Mângâietorul, Duhul cel Sfânt. îl va trimite Tatăl în numele Meu…” (Ioan 14, 21, 26). „Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor va da vouă, care să rămână cu voi în veac…” (Ioan 14, 16) „Mângâietorul pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine” (Ioan 15, 26).

● După învierea Sa din morți, Mântuitorul a trimis pe Apostoli în lume pentru a o lumina, zicându-le: „Mergeți și predicați Evanghelia la toată Zidirea, botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh…” (Mt. 28, 19).

Sfântul Apostol Petru zugrăvește icoana Sfintei Treimi în credincioșii fii ai Bisericii creștine, zicând: „După cea mai înainte cunoștință a lui Dumnezeu Tatăl, întru sfințirea Duhului, spre ascultarea și stropirea Sângelui lui Iisus Hristos„… (1 Petru 1, 2). De asemenea Sfântul Apostol Pavel – Arhistrategul apostolesc al neamurilor zugrăvește cu cele mai vii culori Dumnezeiasca Icoană a Sfintei Treimi în scrierile sale, pentru lămurirea creștinilor Bisericii din toate vremurile. Din epistolele sale, apare ca un soare strălucitor care luminează pe toți cei sănătoși la ochii sfletului – Maiestuoasa icoană a Sfintei Treimi. Așa de pildă scrie el romanilor: „Eu, slujitorul lui Iisus Hristos… am lucrat… întru puterea semnelor și a minunilor, întru puterea Duhului lui Dumnezeu, așa încât din Ierusalim și împrejur până la Iliric, am plinit Evanghelia lui Hristos” (Rom. 15, 14-19). „Sunt felurite daruri dar același Duh — Sfânt; felurite slujbe, dar același Domn – Iisus Hristos — felurite lucrări, dar același Dumnezeu – Tatăl Ceresc – care lucrează toate întru toți…” (1 Cor. 12, 4-6). „Iar Cel ce ne adeverează pe noi împreună cu voi întru Hristos și ne-a uns pe noi, Dumnezeu – Tatăl ceresc — este, care ne-a pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului întru inimile noastre” (2 Cor. 1, 21-22). „Darul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu – Tatăl – și împărtășirea Sfântului Duh cu voi toți. Amin ” (2 Cor, 13, 14). „Pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu — Tatăl — pe Duhul – Sfânt – Fiului Său, care strigă: Avva, adică: Părinte” (Gal. 4, 6). „Că printr-însul – Iisus Hristos – avem amândoi apropierea într-un Duh – Sfânt – către Tatăl” (Efs. 2, 18). „Un trup – Una, Sfântă apostolească și sobornicească Biserică și un Duh — Sfânt —precum și chemați sunteți într-o nădejde a chemării voastre. Un Domn — Iisus Hristos – o credință un botez. Un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este mai presus și de toți, și lucrează prin toți și este în toți” (Efs. 4, 4-7). ,DomnuI – Duhul Sfânt – să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu – Tatăl – și răbdarea lui Hristos” (2 Tes. 3, 5). „Iar când s-a arătat, bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu – Tatăl – nu din lucrurile cele întru dreptate, care am făcut noi; ci după a Lui milă ne-a mântuit pe noi, prin baia nașterii celei de a doua și a înnoirii Duhului Sfânt; pe care l-a vărsat peste noi de prisosit, prin Iisus Hristos Mântuitorul nostru” (Tit. 3, 3-6).

● Iar Sfântul Evanghelist Ioan, în întâia sa epistolă, spune tuturor celor care vor să afle Taina Dumnezeirii celei în Treime preaslăvită: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și Acești Trei Una sunt” (1 Ioan 5, 7; 14).

Dogma aceasta a Sfintei Treimi o găsim explicată pe larg și întărită de Sfintele Sinoade ecumenice și de Sfinții Părinți, în Sfânta Tradiție. Astfel, chiar înainte de Simbolul Credinței alcătuit de cele două prime sinoade ecumenice ale părinților, se întrebuințau în Biserică mai multe simboale, în care, în toate găsim învățătura despre Sfânta Treime. Această învățătură a fost apărată apoi mai pe larg, împotriva tuturor rătăcirilor; întâi prin cele două sinoade prime ecumenice; de la Niceea și de la Constantinopol. Și a fost formulată astfel: „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, care de la Tatăl purcede; Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit„. La acest simbol al credinței nu se poate adăuga nici un cuvânt și nici nu se poate șterge din el vreun cuvânt, sub pedeapsa afuriseniei, după hotărârea Sfinților Părinți. În acest sens s-au pronunțat toate sinoadele ecumenice și toți Sfinții Părinți. Din aceștia din urmă, cităm aici pe Sfântul Herma, care a trăit în secolul al doilea după Domnul Hristos și care zice în scrierea sa, „Păstorul”: „Acei ce au crezut în Dumnezeu prin Fiul său, au fost îmbrăcați cu Sfântul Duh ”.

Iar Sfântul Ignatie Teoforul, adică purtătorul de Dumnezeu, ucenic al Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și episcop al Antiohiei (+ 116), în epistola sa către magnezieni, zice: „Grăbiți-vă a vă întări în dogmele Domnului și ale apostolilor, pentru ca tot ce veți face să fie spre folosul trupului și al sufletului vostru, al credinței și dragostei voastre pentru Fiul, Părintele și Duhul Sfânt… Supuneți-vă Episcopului și unii altora, precum și Hristos, după trup, a fost supus Părintelui Său, precum au fost și Apostolii lui Hristos și Părintelui și Duhului (Sfânt)” (Cap. 13).

De asemenea, Sfântul Hipolit (+ 235) zice: „Deși Părintele este Unul, cu toate acestea sunt încă două Persoane, pentru că și Fiul este o Persoană, și Sfântul Duh e a treia persoană. Nu putem să cunoaștem pe singurul Dumnezeu adevărat decât crezând curat în Părintele și Fiul și în Sfântul Duh ”.

Creștinii insuflați de Duhul lui Dumnezeu, cunosc taina cea mare – icoana Sfintei Treimi – nu numai din Dumnezeieștile Scripturi; ci și prin filosofie, adică prin mintea luminată de Dumnezeu din zidirile Preasfinției Sale. „Pentru că cele nevăzute ale Lui, de la zidirea lumii, din făpturi socotindu-se se văd și veșnică puterea Lui și Dumnezeirea, ca să fie ei – cei ce nu cred în El – fără de răspuns” (Rom. 1, 20; Iov. 38). Creștinul care are în el Duhul lui Dumnezeu, poate să cunoască pe Dumnezeu în Trei Fețe de o flintă și nedespărțite – după ce El ni s-a descoperit prin Cuvântul Dumnezeiesc – și prin asemănările ce poate face între Persoanele Dumnezeiești și făpturile lui Dumnezeu și mai ales, când privește la sine – omul zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu în trupul și sufletul omenesc. Trupul omenesc, se împarte în trei: capul, trunchiul și membrele. Aceste trei părți formează un singur corp omenesc. La mâini și la picioare vedem iarăși câte trei părți, dar numai o mână sau un picior; iar nu câte trei. De asemenea la degetele mâinilor și ale picioarelor – afară de degetul cel mare – vedem câte trei părți la fiecare deget, dar un deget și nu trei. Tot astfel și în Preaslăvitul Dumnezeu, în Sfânta Treime, sunt Trei Fețe – Persoane Dumnezeiești – dar numai o singură Ființă Dumnezeiască, un singur Dumnezeu.

Și din sufletul omenesc, care e făcut după chipul lui Dumnezeu, pornesc trei lucruri mari de folos; cunoștințe, sentimente – simțirea frumosului, iubirea binelui și ura răului și a păcatului etc., hotărâri, de a lucra după cele ce a judecat mintea. Dar nu sunt trei suflete, ci numai unul. Una este ființa omului, alcătuită artistic de Universalul Arhitect – Dumnezeu — cu cele trei lucrări virtuoase ale ei; după cum tot Unul este și Ziditorul ei — Dumnezeu care e preaslăvit în Trei Fețe sau Ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

În sufletul omului mai vedem și altceva. Sufletul omenesc icoană mult mai înaltă decât trupul – care și el este Biserica lui Dumnezeu, cât timp este în slujba Lui – în care creștinul cu Duh dumnezeiesc poate vedea icoana vie a Sfintei Treimi. Sufletul omenesc are și el trei fețe: Mintea este întâia față închipuind pe Tatăl. Mintea naște pe voință — care închipuie pe Fiul și purcede pe simțire – care închipuie pe Duhul Sfânt. Iată deci trei: minte, voință și simțire; dar un singur suflet și nu trei. Precum vedem că mintea naște pe voință și purcede pe simțire, tot astfel cunoaștem din dumnezeieștile descoperiri, că Părintele Ceresc a născut pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt.

Cuvântul omului este unul, precum și Ființa Dumnezeirii Una este. Cuvântul, deși este unul, dar are trei fețe precum și Dumnezeu slăvit în trei Fețe unul este. 1) Cuvântul închipuit in mintea omului. 2) Cuvântul vorbit și 3) Cuvântul scris. Dar toate aceste fețe ale unui cuvânt nu fac la un loc trei cuvinte, ci unul singur.

În soare vedem iarăși oglindindu-se icoana Sfintei Treimi. La soare vedem: discul arzător, razele și lumina. Precum discul arzător al soarelui, naște pe rază și purcede lumina combinată cu căldura; tot astfel Tatăl Ceresc naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt, cu toate Darurile Sale sfinte. După cum discul arzător al soarelui, raza și lumina combinată cu căldura sunt numai trei fețe însă un singur soare; tot astfel Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sunt Trei Fețe Dumnezeiești, dar un singur Dumnezeu. Uneori, întâmplându-se ca soarele să se arate în doi nori apătoși, atunci noi vedem aievea trei sori. Cei doi sori care se văd în cei doi nori de o parte și de alta a soarelui din mijloc sunt chipul soarelui din cer; pentru că ceiIalți doi au venit din cel unul (Fiul e născut, și Duhul Sfânt purces din Tatăl) și nu sunt trei puteri solare care încălzesc, luminează și dau sănătatea lumii, ci e o singură putere, după cum și în Dumnezeu deși sunt trei Persoane (Fețe sau Ipostasuri) dumnezeiești, dar o singură Ființă Dumnezeiască.

Într-o fântână din care curg două izvoare, se oglindește icoana Sfintei Treimi. Precum apa din izvorul fântânii are tot aceeași fire cu apa din cele două izvoare care curg dintr-însa; tot astfel și Durnnezeu părintele, născând pe Fiul și purcezând pe Duhul Sfânt, le dă aceeași ființă dumnezeiască; și aceste trei vistierii ale nemărginitelor bunătăți veșnice, sunt toate o ființă dumnezeiască, Un singur Dumnezeu vistiernic este. De asemenea, un pom roditor cu două mlădițe sănătoase și bune ca și tulpina, încă ne închipuiesc în ochii minții icoana Sfintei Treimi. Rădăcina inchipuie pe Părintele ceresc; iar odraslele pe Fiul și Duhul Sfânt. Precum rădăcina cu cele două odrasle un pom este, nu trei; tot astfel: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu sunt trei Dumnezei; ci un Dumnezeu.

În lumina candelelor și lumânărilor curate care ard în Sfintele Biserici și în casele credincioșilor creștini care simbolizează lumina Dumnezeirii. Dumnezeu este lumină.. și care reamintesc creștinilor că ei trebuie să fie lumină; voi sunteți lumina lumii (Mt. 5, 14),  fiii luminii să umblați… (Efs. 5, 8), închipuiesc alegoric icoana Sfintei Treimi. Candela când arde are trei fețe într-însa: Untdelemnul, feștila și flacăra luminoasă. De asemenea la lumânare: Ceara, feștila și flacăra luminoasă. Precum candela și lumânarea când ard, trei fețe au, dar numai o candelă sau o lumânare este; tot astfel și Dumnezeu, trei Fețe are, dar un Unic Dumnezeu este.

Greșesc cumplit arienii și alți rătăciți, care cred și învață că Mântuitorul ar fi născut mai pe urmă, sub vreme, din Tatăl. ș.a. Precum Dumnezeu Tatăl e mai înainte de toți vecii, tot astfel și Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii. Dintr-o lumânare aprinsă, pe loc, aproape în aceeași clipă se nasc razele și lumina se răspândește dejur-împrejurul ei. Astfel și Dumnezeu Fiul, s-a născut pe loc din Dumnezeu Tatăl, mai înainte de toți vecii: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, iar Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl, tot mai înainte de toți vecii. Taina aceasta este nemărginit de mare, adânc mult și nepătrunsă de slaba minte omenească, fără numai atât cât i s-a dat; iar noi, datori suntem a preaslăvi pe Preasfântul Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care ni s-a descoperit după măsura puterilor noastre sufletești.

Triunghiul cu părți egale – pe care zugravii vechi înainte de sec IX obișnuiau a-l pune împrejurul Preasfintelor trei Fețe Dumnezeiești, precum e astăzi triunghiul luminos de pe capul Părintelui Ceresc, înseamnă: „Dumnezeu în Treime” adică un singur Dumnezeu, Preaslăvit în Trei Fețe Dumnezeiești. În triunghiul de pe Capul Tatălui Ceresc, precum și în nimburile (coroanele sau cercurile luminoase) dimprejurul capului Fiului și al Duhului Sfânt se scrie 0.0. (=omega, grecesc) N. Aceste litere au această adâncă și tainică însemnătate, care pe cei neștiutori îi Iasă în nedumerire, iar celor cunoscători le grăiește astfel: „Eu sunt Dumnezeul vostru, cel ce sunt. Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul — zice Domnul – Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Atotțiitorul”.

Zugravii primelor secole văzând în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, nu trei Dumnezei: ci numai un singur Dumnezeu, obișnuiau a-L zugrăvi adeseaori cu trei Fețe omenești, împreunate într-un singur chip.

Din sec. IX încoace, s-a oprit a se zugrăvi Sfânta Treime în felul acesta și Ea se zugrăvește așa cum se arată în mijlocul icoanei de mai sus. Icoanele sfinte au fost de mare folos omenirii. De aceea Dumnezeu însuși a poruncit lui Moise să facă icoane și chipuri de aur, săpate în perete sau țesute în pânză; icoanele îngerilor Domnului, ale heruvimilor: în altarul Bisericii, care se chema Sfânta Sfintelor, pe perdeaua Bisericii, în țesătura aleasă, pe toți pereții Bisericii, pe ușile Bisericii, pe pervazele de la piedestalele obiectelor bisericești și pe cele 10 perdele care serveau de pereți de jur-împrejurul Cortului Sfânt (leș. 26, 31-34).

Icoane sfinte ne arată Sfânta Scriptură că a făcut și Solomon, după chipul primului locaș sfânt, făcut de Moise. Dumnezeu a dat înțelepciune și pricepere unor bărbați aleși, ca să lucreze „Sfântul Locaș” cu chipurile sfinte pe care Sfântul Apostol Pavel le numește Heruvimii slavei (Evr. 9, 5). Dintre cele două icoane ale Heruvimilor de aur, a vorbit Dumnezeu cu aleșii Săi (leș. 25, 22). Înaintea tuturor acestor icoane se rugau oamenii (PS. 5, 7; 131, 7-8) cădeau cu fața la Pământ (IS. Navi 7, 6), aduceau jertfe înaintea lor (3 Împ. 1 Regi 3, 15) și cântau (PS. 137, 1-2) tămâiau, aprindeau lumini și candele; Drepții din Legea Veche se rugau înaintea Sfintelor Icoane tot așa cum ne rugăm și noi păcătoșii. Casa – Biserica – aceasta cu Sfintele Icoane e Casa lui Dumnezeu. Mântuitorul, manifestându-Și deosebitul Său zel pentru sfințenia Ei, înaintea iudeilor nebăgători de seamă, a numit-o Casă de rugăciune și casă a Tatălui Său… pentru toate neamurile.

Astfel Icoana Sfintei Treimi, a „Unicului Dumnezeu” o vedem în tot locul; și mai mult decât oriunde, în Biserica Lui, în care totul grăiește mărire. Vai ereticilor și rătăciților sectari care hulesc icoanele Sfinte, care ne reamintesc pe Dumnezeu: Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt; pe Maica Domnului, pe bunii Îngeri și pe Sfinții plăcuți Iui Dumnezeu, că bătăile arătate în Sfânta Scriptură vor veni asupra lor și-i vor chinui; iar de nu se vor pocăi se vor arunca în iad, în iezerul cel de foc, cu diavolul, pe care l-au slugărit cu atâta dragoste satanicească, hulind ceea ce n-au cunoscut.

Noi, toți drept-credincioșii creștini care păstrăm credința sfântă și am rămas în Una Sfântă sobornicească și apostolească Biserică, ori de câte ori vedem chipul Sfintei Treimi pe Sfintele Icoane, în Sfânta Scriptură și în zidirile Lui: să ne prosternăm la pământ – măcar tainic cu sufletul – și să zicem cu toată puterea credinței noastre: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul; Acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, Mărire ție„.

Astfel suntem datori a proslăvi întotdeauna pe Preasfântul Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, care ni S-a descoperit nouă, nevrednicilor, după măsura puterii noastre sufletești.

Nicodim Măndiță; Vârtejul rătăcirilor