mie. ian. 27th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Credința în vise este o deșertăciune

Visele sunt anumite vedenii pe care le avem în timpul somnului. Păgânii idolatri: egiptenii, mezii, perșii, babilonienii, grecii, romanii și multe alte popoare vechi, puneau preț pe vise. Ei aveau mulți bărbați învățați anume pentru explicarea viselor, în legătură cu viitorul. O importanță mare se dădea viselor, nu numai de lumea feluritelor pături ale popoarelor, ci și de împărații lor. Ne sunt cunoscute din Sfânta Scriptură visele înalților demnitari egipteni, apoi ale lui Faraon și explicarea lor minunată de Iosif, de visele lui Nabuhodonosor și explicarea lor adâncă de Daniel (Fac. 40; 41, 1-36; Dan 2; 4). La fel si filozofii cei mai mari și mai vestiți ai vremurilor străvechi: Platon, Socrate, Pitagora, Porfiriu și alții, se încredeau în vise ca femeile. Dar și în vremurile acestea, când lumina Ortodoxiei strălucește, ca soarele ziua în amiaza-mare, mulți se încred în visuri. Și în prezent, pe lângă existența feluritelor cărți cu explicarea viselor, sunt și femei, chiar și bărbați, versați în meseria aceea.

S-a observat că există o legătură între: cugetările, vorbirile, lucrările, îngrozirile, bucuriile… avute în trecutul vieții și visele mai de pe urmă. S-a mai observat că: zilele frumoase aduc vise plăcute, cele călduroase vise înspăimântătoare și cele geroase vise îndurerătoare. Deasemenea, s-a observat că fazelea lunii influențează asupra viselor. De exemplu:  în primul pătrar avem, cam de regulă, vise  plăcute și tendințe la somn mult. S-a mai observat că: dormind pe partea stângă, prin apăsarea asupra inimii, avem vise agitătoare, bolnavii de splină au vise dureroase, cei de pancreas au vise plăcute, fericite, cei de stomac au vise dezordonate. Adeseori am observat că: dorințele, cugetările, preocupările din cursul zilei, influențează visele nopților acelora. Așa de pildă: unii săraci visează bani mulți, alții goi se visează îmbrăcați cu haine prețioase, alții flămânzi se visează ospătându-se la niște mese pline de toate felurile de mâncăruri și băuturi plăcute, dar când se trezesc, sunt tot: săraci, goi, flămânzi… La ce a tot gândit ziua, a visat noaptea. De aici vine și zicătoarea: „Vrabia mălai visează„, care își are justificarea ei. Din cele arătate și multe altele, reiese că: cele mai multe vise ale noastre, atârnă în mare măsură, de unele condiții, de trecut și chiar de prezent, deci nu putem susține că ele ar fi indiciu pentru viitor.

Sunt însă unele vise, desigur puține, care anunță anumite evenimente pentru viitor, cu o deosebită precizie. Acestea sunt de la Dumnezeu, Unicul deținător al tainelor viitorului. Visele acestea, unele alegorice, cum au fost cele explicate de Iosif în Egipt și Daniel în Babilon. Altele sunt comunicări directe, cum a fost cazul cu Iosif căruia i s-a descoperit despre zămislirea de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu din pururea Fecioara Maria, în chip supranatural și nu natural cum cugeta el, tulburându-se… Apoi despre fuga cu pruncul Iisus În Egipt și reîntoarcerea după câțiva ani de zile înapoi în Iudeea și Nazaret (Mt. 1, 20; 2, 13, 20), și visul cu vestirea magilor veniți în Betleem din îndepărtatele țări ale răsăritului, să nu se mai întoarcă pe la Irod; ci pe altă cale să meargă în țara lor ( Mt. 2, 12).

Unii susțin părerea lor că Iosif ar fi fost vestit în meșteșugul explicării visurilor, foarte dezvoltat în Egipt pe vremea aceea, și de aceea a putut el explica visurile celor doi înalți demnitari împărătești și ale lui Faraon cu atâta precizie. Socotind bine însă că vrăjitorii Egiptului, foarte învățați în arta aceea, n-au putut tălmăci visurile lui Faraon, rămânem la mărturisirea lui Iosif: „Tălmăcirile adevărate ale visului, sunt ale lui Dumnezeu… El este Care explică aceste vise” (Fac. 40, 8; 41, 16, 25, 32). La fel, adeverește si Sfântul Prooroc Daniel, zicând: „Dumnezeu, cel ce descoperă tainele, ți-a făcut cunoscut (împărate, prin visul acesta) ce se va întâmpla în viitor. Mie mi s-a descoperit taina aceasta (de sus), căci în mine nu este o înțelepciune mai mare decât a celor vii…” (Dan. 2, 2930).

Sf. Scriptură și Biserica creștină apostolică si universală a lui Hristos Dumnezeu-Omul, cum e și firesc, oprește și condamnă credința în vise și tălmăcirile lor, în care se îndrugă felurite păreri oscilatoare și minciuni. Ea voiește, îndeamnă și hotărăște fiilor și fiicelor ei să meargă pe calea adevărului, care eliberează (Ioan 8, 32), și nu pe calea părerilor șubrede, sau a superstițiilor, care robesc pe om păcatului. Israel, poporul lui Dumnezeu, trăind adeseori în contact cu neamurile idolatre, păgâne, care credeau și susțineau că visele arată voia zeilor – idolilor și a spiritelor, s-a molipsit, pe lângă credințele lor deșarte, și de această superstiție sau deșertăciune. Pentru a îndepărta pe credincioșii Bisericii Vechiului Testament de credințele păgânilor cele deșarte, în visuri, în Dumnezeiasca Scriptură le adeverește că acelea sunt deșertăciuni, deci să nu se încreadă în ele. „Visurile – zice Ecclesiastul – sunt socotite deșertăciuni” (Eccl. 5. 6). „Visurile fac pe cei neînțelepți să-și iasă din fire. Ca și cel ce se prinde de umbră și aleargă după vânt, sunt cei ce se încred visurilor. Numai oglindire e vederea visurilor… De la cel necurat ce se va curăți? Și de la minciună ce se va adeveri? Vrăjile, descântările și visurile sunt deșarte, și ca la aceea ce este gata a naște: inima aiurează. De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta spre ele; că pe multi i-a înșelat visurile si au căzut cei ce au nădăjduit într-însele” (ls. Sir, 34, 1-7).

Proorocii mincinoși – zice Domnul prin Proorocul Ieremia – proorocesc minciuni în numele Meu, luându-se după visuri și zicând: „Am visat! Am văzut în vis!” (ler. 23, 25). Credința în visuri „povestindu-și visurile aproapelui lor„, îi îndepărtează de Dumnezeu, întocmai ca și idolatria (ler. 23, 27). Visurile nu vestesc Cuvântul lui Dumnezeu, Care singur este adevărat. „Proorocul care a văzut în vis, povestească-l (numai) ca vis, (dacă nu poate tace); iar cel ce are Cuvântul Meu, acela să spună Cuvântul Meu adevărat. Ce legătură poate fi între pleavă (visuri deșarte) și grăuntele de grâu curat (Cuvântul Meu adevărat)?” – zice Domnul (ler. 23, 28).

Dumnezeu este împotriva celor ce amăgesc poporul cu vise mincinoase (ler. 23, 22). Credința în vise este socotită superstiție, întocmai ca și ghicitoria și vrăjitoria… „Să nu ascultați visele voastre pe care le veți visa, că vă proorocesc (acelea prin explicarea lor eronată) minciuni…” (ler. 29, 8-10; Mih. 3, 5-8).

Biserica apostolică, socotind credința în visuri resturi din idolatriile păgânismului, dezaprobă pe cei ce le dau importanță, și le oprește cu desăvârșire. „Să nu fii augur (prevestitor după cântecul păsărilor), căci acestea duc la idolatrie; iar ghicirea este păcat” (1 Împ. 15, 23; Num. 23, 23). „Să nu fie vrăjitorie în Iacob, nici ghicire în Israel” (2 Lege 18, 10-1 1; Lev. 19, 26; după Așez. Apost. Cartea VII, cap. 6). La fel si Biserica patristică. Sfinții Părinți bisericești: Chiril al Ierusalimului, Grigore de Nisa, Grigore Teologul ș.a. sunt împotriva credinței în vise, ca prezicătoare viitorului. Vestitul orator și filozof Cicerone (+ 43 î. Hs.), deși era păgân, combate cu toată energia superstiția aceasta, în cartea II-a ”de divinatione”. Deși din mulțimea feluritelor vise s-ar întâmpla să se realizeze vreunul, creștinii să nu se încreadă în visuri, ca să nu se primejduiască, cum au pățit mulți și din pustnicii străbuni care se osteneau pentru mântuirea lor (P. o.c. cap. VII).

Visuri sau vedenii înșelătoare sunt acelea născocite de diavolul, prin îngăduința lui Dumnezeu, din pricina nesincerității omului și a păcatelor tăinuite. El angajează starea sufletelor bolnave, nesincere, neascultătoare și cuprinse de urâciune față de tot ceea ce nu este pe placul lor, indiferent de binele în sine. Celor înșelați, diavolul le dă chiar imbold de efort ascetic, de credință și de fapte bune, mai ales acelora care dispun de un firesc potolit, înfăptuind astfel o evlavie diabolică, cu care se silește să înșele chiar si pe cei aleși (P. Bis. sach. 320).

Așadar, nu trebuie a ne încrede în visuri care cufundă sufletele în felurite păcate dăunătoare, pierdere de timp și întunecări. Când însă unele vise – și acestea sunt foarte rare si numai la anumiți oanłeni se realizează în totul pentru binele, mântuirea și fericirea statornică, veșnică, a creștinului, trebuie să vedem intenția divină sau mâna Providenței pentru mântuirea omului.

Visul educativ l-a trezit la mântuire.  Un tânăr bogat, care trăia în desfătările lumii și de cele sufletești nici habar nu avea, avu într-o noapte un vis mântuitor. Se făcea în vis, că ajunsese în Rai și se desfăta în frumusețile de acolo, însoțit de Sf. Petru, care îi dădea explicațiile necesare. Într-un loc văzu clădindu-se un palat strălucitor. Tot materialul ce se folosea la zid, era de aur si argint curat. „Pentru cine se clădește acest palat măreț?” – întrebă tânărul. „Pentru Nicolae, servitorul tău” – răspunse Sfântul Petru. „Pentru servitorul meu?” – întrebă mirat tânărul – dar NicoIae servitorul, nici nu va ști cum să folosească acest palat… el locuiește într-o căsuță mică… el se va rătăci într-un astfel de palat„. Sfântul Petru nu răspunse nimic.

Merseră mai departe și ajunseră într-un loc unde clădea un bordei foarte șubred și slab. Meșterul care lucra la el, încerca să-i facă pereții cu trestie, fân și paie, pe care le lega la un loc, le presa și apoi le lipea cu lut. „Dar asta ce înseamnă?” – întrebă tânărul mirat – așa ceva n-am mai văzut în viața mea… să clădească cineva cu paie și fân?… O mică scânteie va preface în scrum și cenușă o astfel de casă de paie… Și pentru cine se clădește acest bordei șubred?” „Pentru tine„, răspunse Sf. Petru. „Cum? Pentru mine? întrebă tânărul mirat… o, nu… acest lucru nu se poate… eu am locuit până acum într-un palat… într-un astfel de bordei n-aș putea trăi nici un sigur minut” „Și totuși – răspunse cu apăsare Sfântul Petru – acest bordei se clădește pentru tine… Să știi, iubite tinere, că aici în Rai, Meșterul nostru cel Ceresc – Dumnezeu – clădește pentru fiecare om o casă (2 cor. 5, 1). Servitorul tău, Nicolae, trăiește o viață de rugăciuni și de fapte bune; el dă material care rămâne: aur și argint. Dar tu trăiești o viața de desfătări lumești; tu dai material ce nu va putea rezista focului: paie, trestie si fân„.

În decursul acestei vorbiri, bordeiul luase foc și trosnea din toate încheieturile. În zgomotul acelui trosnet, tânărul se desteptă din somn, îngrozit peste măsură și tremurând de frică… visul acesta i-a străpuns inima și viața… a ieșit din lume și a început să strângă material trainic pentru casa lui cea veșnică…

Frați creștini! Temelia mântuirii noastre este Iisus Hristos (1 cor. 3, 11). „Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra acestei temelii” (1 cor. 3, 10). „Dacă cineva clădește pe această temelie: aur, argint, pietre scumpe sau dacă clădește: paie, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe față; ziua Domnului (Judecata de apoi) o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 cor. 3, 12-13). Dragă cititorule! Tu ce fel de material dai pentru clădirea „casei” tale din cer? (1. R. 0. c. 552).

Încrederea în visuri l-a sărăcit groaznic. Niță Ciocârlan, mai hotărât ca alții, încrezându-se în noroc și câștig la loterie, cumpără deodată mai multe bilete, căci nu voia să piardă vremea așteptând. Nu câstigă însă nimic, dar merse cu curaj înainte, căci după noroc trebuie să umbli mult. Spre a-și asigura cu orice preț câștigul, intră în corespondență cu unii prezicători de la București, care făceau reclame prin ziare, că pot ghici numerele câștigătoare. Neavând în minte decât milioane, începuse să viseze desișuri de albine, ceea ce îi întări nădejdea, că norocul nu-i departe. De câteva ori câștigă sume mici, care deabia îi ajungeau să acopere costul biletelor, ce trebuiau reînnoite. Inceputul e greu – socotea Niță – care nu stătu mult pe gânduri să vândă boii, hotărât să cumpere alții mai mici si mai ieftini, iar diferența s-o joace la loterie. Cu gândul la câștiguri, care nu prea veneau, și ocupat cu controlarea listelor de tragere de prin jurnale, Ciocârlan își cam neglija treburile de muncitor agricol. Alți boi n-a putut cumpăra, fiindcă vitele se scumpiseră mult și cu ceea ce-i rămăsese lui Niță, nu putea să cumpere decât niște viței neînțărcați. Nu avea altceva de făcut, decât să joace toți banii, căci nu se poate să nu câștige și el odată bine, și atunci o să-și ia boi, cum nu are nimeni. Norocul însă se încăpățână și-l ocoli mereu, până ce isprăvi toți banii. Nu-i era atât de necaz că rămăsese fără boi, dar prea visase de multe ori albine multe, care se așezau cuminți pe el, parcă îl cunoscuseră de când lumea! În cele din urmă s-a convins și el, că, ce e vis, ca visul trece, dar era prea târziu!

Toate cărțile cu explicarea viselor, semnelor, zodiilor, planetelor și cu alte minciuno-explicări, trebuie să se ardă… „Venind mulți iudei și elini din Efes… crezând, își mărturiseau și își descopereau faptele lor. Iar din cei ce se îndeletniceau cu vrăjitul, s-au adunat destui. Ei strângându-și cărțile, le-au ars înaintea tuturor, și s-a socotit prețul cărților acestora și s-a găsit ca la cincizeci de mii de drahme de argint” (F.Ap, 19, 17-19).

Nicodim Măndiță; Capcanele iadului