Visele sunt anumite vedenii pe care le avem în timpul somnului. Păgânii idolatri: egiptenii, mezii, perșii, babilonienii, grecii, romanii și multe alte popoare vechi, puneau preț pe vise. Ei aveau mulți bărbați învățați anume pentru explicarea viselor, în legătură cu viitorul. O importanță mare se dădea viselor, nu numai de lumea feluritelor pături ale popoarelor, ci și de împărații lor. Ne sunt cunoscute din Sfânta Scriptură visele înalților demnitari egipteni, apoi ale lui Faraon și explicarea lor minunată de Iosif, de visele lui Nabuhodonosor și explicarea lor adâncă de Daniel (Fac. 40; 41, 1-36; Dan 2; 4). La fel si filozofii cei mai mari și mai vestiți ai vremurilor străvechi: Platon, Socrate, Pitagora, Porfiriu și alții, se încredeau în vise ca femeile. Dar și în vremurile acestea, când lumina Ortodoxiei strălucește, ca soarele ziua în amiaza-mare, mulți se încred în vise. Și în prezent, pe lângă existența feluritelor cărți cu explicarea viselor, sunt și femei, chiar și bărbați, versați în meseria aceea.
S-a observat că există o legătură între: cugetările, vorbirile, lucrările, îngrozirile, bucuriile… avute în trecutul vieții și visele mai de pe urmă. S-a mai observat că: zilele frumoase aduc vise plăcute, cele călduroase vise înspăimântătoare și cele geroase vise îndurerătoare. De asemenea, s-a observat că fazele lunii influențează asupra viselor. De exemplu: în primul pătrar avem, cam de regulă, vise plăcute și tendințe la somn mult. S-a mai observat că: dormind pe partea stângă, prin apăsarea asupra inimii, avem vise agitătoare, bolnavii de splină au vise dureroase, cei de pancreas au vise plăcute, fericite, cei de stomac au vise dezordonate. Adeseori am observat că: dorințele, cugetările, preocupările din cursul zilei, influențează visele nopților acelora. Așa de pildă: unii săraci visează bani mulți, alții goi se visează îmbrăcați cu haine prețioase, alții flămânzi se visează ospătându-se la niște mese pline de toate felurile de mâncăruri și băuturi plăcute, dar când se trezesc, sunt tot: săraci, goi, flămânzi… La ce a tot gândit ziua, a visat noaptea. De aici vine și zicătoarea: „Vrabia mălai visează„, care își are justificarea ei. Din cele arătate și multe altele, reiese că: cele mai multe vise ale noastre, atârnă în mare măsură, de unele condiții, de trecut și chiar de prezent, deci nu putem susține că ele ar fi indiciu pentru viitor.
Sunt însă unele vise, desigur puține, care anunță anumite evenimente pentru viitor, cu o deosebită precizie. Acestea sunt de la Dumnezeu, Unicul deținător al tainelor viitorului. Visele acestea, unele alegorice, cum au fost cele explicate de Iosif în Egipt și Daniel în Babilon. Altele sunt comunicări directe, cum a fost cazul cu Iosif căruia i s-a descoperit despre zămislirea de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu din pururea Fecioara Maria, în chip supranatural și nu natural cum cugeta el, tulburându-se… Apoi despre fuga cu pruncul Iisus În Egipt și reîntoarcerea după câțiva ani de zile înapoi în Iudeea și Nazaret (Mt. 1, 20; 2, 13, 20), și visul cu vestirea magilor veniți în Betleem din îndepărtatele țări ale răsăritului, să nu se mai întoarcă pe la Irod; ci pe altă cale să meargă în țara lor ( Mt. 2, 12).
Unii susțin părerea lor că Iosif ar fi fost vestit în meșteșugul explicării viselor, foarte dezvoltat în Egipt pe vremea aceea, și de aceea a putut el explica visele celor doi înalți demnitari împărătești și ale lui Faraon cu atâta precizie. Socotind bine însă că vrăjitorii Egiptului, foarte învățați în arta aceea, n-au putut tălmăci visele lui Faraon, rămânem la mărturisirea lui Iosif: „Tălmăcirile adevărate ale visului, sunt ale lui Dumnezeu… El este Care explică aceste vise” (Fac. 40, 8; 41, 16, 25, 32). La fel, adeverește si Sfântul Prooroc Daniel, zicând: „Dumnezeu, cel ce descoperă tainele, ți-a făcut cunoscut (împărate, prin visul acesta) ce se va întâmpla în viitor. Mie mi s-a descoperit taina aceasta (de sus), căci în mine nu este o înțelepciune mai mare decât a celor vii…” (Dan. 2, 2930).
Sf. Scriptură și Biserica creștină apostolică si universală a lui Hristos Dumnezeu-Omul, cum e și firesc, oprește și condamnă credința în vise și tălmăcirile lor, în care se îndrugă felurite păreri oscilatoare și minciuni. Ea voiește, îndeamnă și hotărăște fiilor și fiicelor ei să meargă pe calea adevărului, care eliberează (Ioan 8, 32), și nu pe calea părerilor șubrede, sau a superstițiilor, care robesc pe om păcatului. Israel, poporul lui Dumnezeu, trăind adeseori în contact cu neamurile idolatre, păgâne, care credeau și susțineau că visele arată voia zeilor – idolilor și a spiritelor, s-a molipsit, pe lângă credințele lor deșarte, și de această superstiție sau deșertăciune. Pentru a îndepărta pe credincioșii Bisericii Vechiului Testament de credințele păgânilor cele deșarte, în vise, în Dumnezeiasca Scriptură le adeverește că acelea sunt deșertăciuni, deci să nu se încreadă în ele. „Visurile – zice Ecclesiastul – sunt socotite deșertăciuni” (Eccl. 5. 6). „Visurile fac pe cei neînțelepți să-și iasă din fire. Ca și cel ce se prinde de umbră și aleargă după vânt, sunt cei ce se încred visurilor. Numai oglindire e vederea visurilor… De la cel necurat ce se va curăți? Și de la minciună ce se va adeveri? Vrăjile, descântările și visurile sunt deșarte, și ca la aceea ce este gata a naște: inima aiurează. De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta spre ele; că pe multi i-a înșelat visurile si au căzut cei ce au nădăjduit într-însele” (ls. Sir, 34, 1-7).
„Proorocii mincinoși – zice Domnul prin Proorocul Ieremia – proorocesc minciuni în numele Meu, luându-se după visuri și zicând: „Am visat! Am văzut în vis!” (ler. 23, 25). Credința în vise „povestindu-și visurile aproapelui lor„, îi îndepărtează de Dumnezeu, întocmai ca și idolatria (ler. 23, 27). Visele nu vestesc Cuvântul lui Dumnezeu, Care singur este adevărat. „Proorocul care a văzut în vis, povestească-l (numai) ca vis, (dacă nu poate tace); iar cel ce are Cuvântul Meu, acela să spună Cuvântul Meu adevărat. Ce legătură poate fi între pleavă (vise deșarte) și grăuntele de grâu curat (Cuvântul Meu adevărat)?” – zice Domnul (ler. 23, 28).
Dumnezeu este împotriva celor ce amăgesc poporul cu vise mincinoase (ler. 23, 22). Credința în vise este socotită superstiție, întocmai ca și ghicitoria și vrăjitoria… „Să nu ascultați visele voastre pe care le veți visa, că vă proorocesc (acelea prin explicarea lor eronată) minciuni…” (ler. 29, 8-10; Mih. 3, 5-8).
Biserica apostolică, socotind credința în vise resturi din idolatriile păgânismului, dezaprobă pe cei ce le dau importanță, și le oprește cu desăvârșire. „Să nu fii augur (prevestitor după cântecul păsărilor), căci acestea duc la idolatrie; iar ghicirea este păcat” (1 Împ. 15, 23; Num. 23, 23). „Să nu fie vrăjitorie în Iacob, nici ghicire în Israel” (2 Lege 18, 10-1 1; Lev. 19, 26; după Așez. Apost. Cartea VII, cap. 6). La fel si Biserica patristică. Sfinții Părinți bisericești: Chiril al Ierusalimului, Grigore de Nisa, Grigore Teologul ș.a. sunt împotriva credinței în vise, ca prezicătoare viitorului. Vestitul orator și filozof Cicerone (+ 43 î. Hs.), deși era păgân, combate cu toată energia superstiția aceasta, în cartea II-a ”de divinatione”. Deși din mulțimea feluritelor vise s-ar întâmpla să se realizeze vreunul, creștinii să nu se încreadă în vise, ca să nu se primejduiască, cum au pățit mulți și din pustnicii străbuni care se osteneau pentru mântuirea lor (P. o.c. cap. VII).
Vise sau vedenii înșelătoare sunt acelea născocite de diavolul, prin îngăduința lui Dumnezeu, din pricina nesincerității omului și a păcatelor tăinuite. El angajează starea sufletelor bolnave, nesincere, neascultătoare și cuprinse de urâciune față de tot ceea ce nu este pe placul lor, indiferent de binele în sine. Celor înșelați, diavolul le dă chiar imbold de efort ascetic, de credință și de fapte bune, mai ales acelora care dispun de un firesc potolit, înfăptuind astfel o evlavie diabolică, cu care se silește să înșele chiar si pe cei aleși (P. Bis. sach. 320).
Așadar, nu trebuie a ne încrede în vise care cufundă sufletele în felurite păcate dăunătoare, pierdere de timp și întunecări. Când însă unele vise – și acestea sunt foarte rare si numai la anumiți oameni se realizează în totul pentru binele, mântuirea și fericirea statornică, veșnică, a creștinului, trebuie să vedem intenția divină sau mâna Providenței pentru mântuirea omului.
Frați creștini! Temelia mântuirii noastre este Iisus Hristos (1 cor. 3, 11). „Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra acestei temelii” (1 cor. 3, 10). „Dacă cineva clădește pe această temelie: aur, argint, pietre scumpe sau dacă clădește: paie, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe față; ziua Domnului (Judecata de apoi) o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 cor. 3, 12-13). Dragă cititorule! Tu ce fel de material dai pentru clădirea „casei” tale din cer? (1. R. 0. c. 552).
Toate cărțile cu explicarea viselor, semnelor, zodiilor, planetelor și cu alte minciuno-explicări, trebuie să se ardă… „Venind mulți iudei și elini din Efes… crezând, își mărturiseau și își descopereau faptele lor. Iar din cei ce se îndeletniceau cu vrăjitul, s-au adunat destui. Ei strângându-și cărțile, le-au ars înaintea tuturor, și s-a socotit prețul cărților acestora și s-a găsit ca la cincizeci de mii de drahme de argint” (F.Ap, 19, 17-19).
Nicodim Măndiță; Capcanele iadului