Fiecare dintre noi are păcate, rătăciri, greșeli, amărăciuni și necazuri și totuși, toate acestea n-ar trebuie să existe între noi, de vreme ce fiecare dintre noi are îngerul său păzitor. De ce se întâmplă așa? Bineînțeles că îngerii n-ar îngădui aceasta dacă nu am fi vinovați noi înșine. Iar de vreme ce ei îngăduie, asta este fie pentru că singuri nu lăsăm ajutorul îngerului păzitor să ajungă la noi, fie pentru că prin împotrivă-lucrarea și împotrivă-așezarea noastră sufletească nimicim și abatem de la noi toate strădaniile îngerilor de a împreună-lucra cu noi în bine.
Mai întâi de toate, trebuie să ne amintim că avem înger păzitor, să ne întoarcem cu mintea și cu inima către el și în cursul obișnuit al vieții noastre, iar cu atât mai mult când avem parte de tulburări. Dacă nu avem o astfel de întoarcere, înseamnă că îngerul n-are cum să ne bage mințile în cap. Atunci când cineva se duce în mlaștină sau în prăpastie astupându-și urechile și închizându-și ochii, ce să-i faci și cum să-l ajuți? Să țipi? Are urechile închise. Să-i faci vreun semn ca să-i arăți primejdia? Are ochii închiși.
O să zici: „Să-l ia de mână și să-l oprească ori să îl ducă pe calea dreaptă”. Păi îngerul e gata să facă asta, caută mâna ta ca să o ia și să te îndrume dar ai mână de care să te ia? Doar nu de mâna trupească te va lua (măcar că se întâmplă și asta în cazuri deosebite), ci de mâna sufletească, pentru că el este netrupesc iar mâna sufletească este puterea lucrătoare îndreptată spre mântuire și râvnitoare de mântuire. Când în sufletul tău se află această râvnă, îngerul Domnului te va lua negreșit de ea și te va călăuzi – dar dacă nu, de unde să te apuce? Nu are loc prin care să facă atingere cu tine, pentru că el însuși se numără printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor să moștenească mântuirea (Evr. 1, 14).
Vei zice iarăși: „Atunci să stârnească în mine dorința de mântuire”. Păi el asta și face, mai întâi de toate și cu cea mai mare osârdie. La cei ce au această dorință, el o sprijină și o întărește, iar la cei ce n-o au se străduie în tot chipul să o stârnească — însă rareori izbutește, din pricina marii neorânduieli care domnește în sufletul nepăsător. Într-un astfel de suflet, totul este în tulburare: și gândurile, și simțămintele, și planurile — totul este o zarvă fără de rânduială, ca la iarmaroc. În măsura în care se află în noi această lipsă a păcii și adunării lăuntrice, ea este vrăjmașă a lucrării îngerului asupra noastră. Cum să insufle ceva îngerul bun, dacă omul nu ia aminte la el? Cum să audă o asemenea insuflare sufletul, dacă în el este zarvă și tulburare? Tocmai de aceea strădaniile îngerului păzitor rămân neroditoare în ceea ce ne privește.
Așadar, dacă vrei să te folosești de ajutorul îngerului păzitor și de călăuzirea și împreună-lucrarea îngerească, potolește-ți neorânduiala lăuntrică, adună-ți înlăuntru luarea-aminte și stai lângă inima ta. Îngerul Domnului va băga de seamă îndată, se va apropia și va începe să pună în tine gânduri care înclină către stârnirea dorinței de mântuire. Pleacă-te către insuflarea aceasta și apucă-te să râvnești mântuirea: atunci, îngerul păzitor nu numai că te va lua de mână, ci chiar te va ridica pe brațele sale, și nu numai că te va călăuzi, ci chiar te va purta pe calea mântuitoare. Nu trebuie decât să te întorci tot timpul către el cu mintea și cu inima, să nu slăbești în râvna ta și să-ți păzești luarea-aminte. El te va învăța toate: ce, când și cum să faci și ce să nu faci, iar când va fi nevoie îți va da ca îndrumare și semn simțit în afară.
Dacă nu vedem în privința noastră o asemenea împreună-lucrare îngerească palpabilă, suntem singurii vinovați: noi suntem cei care nu ne dăm în mâinile îngerilor și zădărnicim toată purtarea lor de grijă pentru noi. Se bate, se bate cu noi îngerul lui Dumnezeu, și dă înapoi; iar vine la asalt, iarăși dă înapoi, și tot așa până ce murim. Iar când murim, îngerul va înfățișa Domnului cartea vieții noastre și va grăi: „Am făcut totul ca să îi bag mințile în cap, însă acest suflet n-a luat aminte la nimic”. Și în cartea vieții va fi pus înscrisul osândirii noastre, care negreșit se va împlini la Judecata Cea Înfricoșată.
Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 2