Cum ne pregătim pentru Înfricoșata Judecată?

Pentru ce este de trebuință a se face înfricoșata Judecată a toată lumea?

Întâi, ca să se arate prin aceasta dreptatea lui Dumnezeu, atât prin răsplătirea faptelor bune, cât și prin pedepsirea faptelor rele, după cuvântul Psalmistului: „Cunoaște-se Domnul, judecăți făcând„. Și în Apocalipsă: „Toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, că îndreptările Tale s-au arătat„.

Al doilea, trebuie cu dreptate să se laude lucrurile bune, înaintea tuturor Îngerilor și a oamenilor, și cele rele să fie rușinate, după cum Sfântul Apostol Pavel ne învață: „Să nu judecăm pe cineva mai înainte de vreme, ci să așteptăm venirea Domnului care luminează pe cele ascunse, și atunci se va judeca fiecare de Dânsul„.

Al treilea, judecata oamenilor greșește mult în viața aceasta, fiindcă judecă pe cele de afară, care se văd, dar nu știe pe cele dinăuntru și socotesc mieii lupi și fiarele oi. Pentru aceasta e de trebuință să se judece fiecare precum este, să se vădească faptele lui. Că precum copacii dumbrăvilor, se arată în vremea iernii toți de un fel, și nu se deosebește cel verde de cel uscat, și cel folositor și bine roditor, de cel nefolositor și neroditor, iar când vine prea dorita primăvară, când se îmbracă lumea în culoare nouă, înverzesc livezile, bine miresmesc dumbrăvile, ierburile înfloresc și toți pomii se îmbracă în frunze și în flori de multe feluri. Atunci se cunosc cele verzi de cele uscate. Că cele fragede se încarcă cu frunze și cu flori și aduc la vreme roadele lor, iar cele uscate rămân netrebnice, lipsite de toată podoaba și frumusețea, și vrednice numai de a se arde așa și toți oamenii, până când ne aflăm în cumplita iarnă a acestei vieți, cu greu se cunoaște cel bun de cel rău și dreptul de cel păcătos. Iar la Înfricoșata Judecată, care este adevărata și nestricăcioasa primăvară, când se va înnoi toată lumea și toți oamenii vor învia, atunci se vor cunoaște lămurit, câți au fost răcoriți și adăpați de darul lui Dumnezeu și câți au murit în păcat. Că cei păcătoși și vinovați, ca niște copaci uscați stând de-a stânga lui Dumnezeu, fără să aibă vreo podoabă, nici floare, nici frunză, nici rod al frumoasei slave a vieții veșnice, ca niște copaci uscați și netrebnici, se vor arunca în focul muncilor. Iar drepții, ca niște plante și pomi prea roditori, plini de fapte bune, vor sta de-a dreapta Domnului, împodobiți cu prea frumoase flori, strălucind mai mult decât soarele, vărsând cu îndestulare rodul prea slăvitei fericiri.

Al patrulea și cel din urmă, vedem pe cei răi și fărădelege prosperând în viața aceasta, iar pe cei îmbunătățiți și drepți, în necazuri și felurite dureri petrecând. Deci, trebuie ca Domnul să arate la toți, pricina pentru care, a dat aici păcătoșilor fericire și drepților astfel de pedeapsă. Și aceasta se va arăta la acea Înviere de obște, când drepții vor străluci ca luminătorii, dobândind rodul lucrurilor lor celor bune, iar păcătoșii, pentru reaua și vicleana lor petrecere, vor lua rușine și necinste veșnică. Pentru aceste pricini se va face Învierea. Și încă pentru ca să dobândească sufletul împreună cu trupul, răsplătirea lucrurilor. Că precum aceștia doi împreună au lucrat binele și răul, cu dreptate este să se muncească sau să se slăvească amândoi.

Cei trei pârâși ai noștri!

Multe și felurite lucrurł sunt vrednice de socotit la acest Divan, iar mai presus de toate, gândește-te cu ce amănunțime are să se facă cercetarea de către Judecător, când se va face întrebare și de cele mai mici greșeli, nu numai de cele cu lucrul, ci și de cele cu cuvântul și gândurile. Cine nu se va minuna și nu se va înfricoșa, auzind aceste Dumnezeiești cuvinte? „Zic vouă, că pentru tot cuvântul deșert pe care îl vor grăi oamenii, vor da răspuns în ziua Judecății” (Mt. 12, 36).

Și dacă vom fi cercetați pentru cuvintele nefolositoare și deșarte, care nu fac rău nimănui, ce vom pătimi pentru faptele cele necuviincioase și nerușinate? Pentru gândurile întinate și spurcate? Pentru privirile cele pline de curvie și aprinzătoare? Pentru mâinile pline de sânge? Și în scurt zicând, pentru toată vremea vieții noastre pe care am cheltuit-o în lucruri rele și necuviincioase? O, câtă rușine vor suferi păcătoșii în ceasul acela, când nerușinările ce au făcut în toată viața lor și faptele cele urâte și fărădelegile ascunse, în cămările caselor lor, se vor publica și se vor arăta, ca să le audă și cunoască toată lumea,   pentru a fi vădiți înaintea îngerilor și a oamenilor! Atunci vor striga împotriva noastră a păcătoșilor, cei trei pârâși: Întâi diavolul, care va arăta scrise toate păcatele ce am săvârșit, unde și cum, și în ce fel, strigând către Domnul și zicând: Preadreptule Judecător! Acest păcătos nu a păzit poruncile Tale, ci mai ales săvârșea totdeauna voile trupești, acum, osândește-l după faptele lui. Al doilea pârâș este reaua noastră conștiință, adică păcatele noastre, care sunt scrise în cărți, ca să le vadă Domnul și să facă judecată, după cum zice Ioan în Apocalipsă: „Și am văzut morții mici și mari, stând înaintea lui Dumnezeu, și cărțile s-au deschis și s-au judecat morții din cele scrise în cărți, după lucrurile lor„. Al treilea pârâș al nostru este toată lumea, după cum zice Hrisostom: „În ziua aceea nu vom putea să ne îndreptățim înaintea Judecătorului, fiind împotriva noastră cerul, pământul, apa, soarele, stelele și toată lumea. Încă și Îngerul, păzitorul sufletului fiecăruia, cel care știe toate lucrările și toate cuvintele, va mărturisi atunci adevărul„.

Cerând frații cuvânt de folos lui Avva Amun, el le-a puns: „Cel ce voiește să se izbăvească de cursele diavolului, ca să nu cadă în înfricoșatul adânc al iadului, să aibă mintea și inima lui totdeauna la acea înfricoșată hotărâre pe care o dă Dreptul Judecător împotriva păcătoșilor, și să stea cu frică și mâhnire, ca și hoții și tâlharii din temniță, care așteaptă în tot ceasul, osânda lor la moarte, tânguindu-se neîncetat și întrebând, când vine judecătorul să-i osândească la moarte„.

Așa trebuie să facă și monahul și orice creștin credincios, zicând în tot ceasul cu zdrobirea inimii și cu lacrimi fierbinți: „Vai mie, vai mie ticălosul! Cum mă voi arăta, eu nepriceputul, la acel Divan al dreptei Judecăți, în acea zi înfricoșătoare, să dau răspuns pentru trândava și reaua mea petrecere!” Așa, frații mei, cunoașteți bine că acela care nu are o asemenea frică în inima sa, cu lesnire cade în lenevire și în alte multe păcate.

Ziua Judecății, bucurie pentru drepți și urgie pentru păcătoși!

Acum să ne amintim de acele preafericite și dulci cuvinte, pe care Stăpânul Hristos le va zice către prietenii Săi, după ce va face cercetarea fiecăruia și va despărți pe cei drepți de cei păcătoși, ca să-i pună de-a dreapta Sa, zicând către dânșii cu față veselă: „Veniți binecuvântații Părintelui meu, de moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii… Veniți slugile Mele cele alese, să dobândiți acum înmulțită, plata ostenelilor voastre. Veniți să luați Împărăția nesfârșită, bucurie negrăită și slavă neveștejită. La întâia mea venire, M-am făcut om pătimitor și am răbdat pentru dragostea voastră batjocoriri, bătăi și moarte de ocară, și v-am dat spre mâncare Trupul Meu, și alte multe binefaceri v-am făcut și acum iarăși am venit ca să vă îndumnezeiesc și să vă dau slava mea. Împărăția Mea, să fie a voastră; Dumnezeirea mea, fericirea voastră; Îngerii, împreună cetățeni ai voștri; Maica Mea, mama voastră; Tatăl Meu, Tatăl vostru; și Eu, fratele vostru. Nu pot să vă dau mai mult, fiindcă nu se află alt dar mai scump decât acesta. Veniți binecuvântații Părintelui Meu. Veniți voi care ați fost defăimați și izgoniți de lume pentru numele Meu, și ați lăsat tată, mamă și frați, să vă cinstesc Eu, și să vă slăvesc, fiindcă ați ascultat poruncile Mele; și ați urât lumea și trupul vostru, ați arătat către săraci îndurare și milostivire pentru dragostea Mea. Cunoașteți că Mie ați făcut acea bunătate, pentru aceasta ca un datornic, vă plătesc cu multă dărnicie astăzi, cu slavă neveștejită și veselie veșnică„. O, răsplătire nemărginită, pentru atât de mică facere de bine! O, binefacere neauzită, pentru atât de puțină dăruire! O, neprețuite daruri, pentru o faptă bună prea mică! O, Dumnezeul meu preabun, ce răsplătire este aceasta, să dai asemenea Împărăție și fericire negrăită, pentru puțină pâine, vin și proastă îmbrăcăminte! O, preafericiți drepți, care moșteniți astfel de desfătare, pentru puțin bine ce ați făcut! Și după ce va mulțumi pe cei îmbunătățiți, Împăratul își va întoarce fața cu urgie și mânie neauzită, spre ticăloșii păcătoși, zicând către dânșii acestea: „O, nelegiuiților și necredincioșilor! A venit vremea să dobândiți răsplata după vrednicia lucrurilor voastre. O, nemulțumitorilor, care ați defăimat legea mea, poruncile Mele nu le-ați socotit nicidecum și ați asuprit, socotind că nu veți da răspuns pentru faptele voastre! Vai vouă! Acum să înțelegeți paguba voastră cea mare. O, vițe neroditoare ale viei Mele! Eu nu am încetat niciodată să vă adap cu roua harului Meu și cu apa înțelepcinii Mele, să vă luminez cu soarele credinței și să vă hrănesc cu mâncarea Tainelor Mele, Îngerii Mei, i-am dat spre paza voastrâ și alte daruri și binefaceri v-am făcut, și voi, nemulțumitorilor, Mi-ați răsplătit cu rele în loc de bune. În loc de strugure copt și rod al lucrărilor bune, ați născut spini și mărăcini. Eu M-am făcut om pentru dragostea voastră și mult M-am ostenit, ca să vă izbăvesc de păcatul strămoșesc. M-am dat în mâinile celor fărădelege, am fost bătut, pălmuit, încununat cu spini și am murit pe Cruce cu multă rușine pentru voi, ca să vă izbăvesc din veșnica robie și să vă fac moștenitori Împărăției Mele. Și voi, nemulțumitorilor, ce ați făcut pentru voi? Câtă milostenie ați dat? Cât ați pătimit în postiri, privegheri și altele ca acestea, ce erați datori a face? Multă nemulțumire ați arătat către Patima Mea! Tainele Mele le-ați defăimat și toate voile ați împlinit: răpiri, curvii, ucideri și alte multe nelegiuiri, iar pe Mine nu M-ați socotit nicidecum, nici nu M-ați avut ca Dumnezeu al vostru, ci adesea ați hulit numele Meu fără rușine. Fiindcă așa ați petrecut și poruncile Mele nu le-ați păzit, acuma nu aveți nicidecum parte cu Mine în Împărăția Mea„. Dar cum voi povesti, frații mei, de acea hotărârea înfricoșată, pe care o va glăsui împotriva lor, după ce Domnul îi va mustra? Mâna mea, cu adevărat tremură, ochii mei varsă lacrimi, și nu pot s-o descriu! Limba nu poate grăi, sângele mi se răcește, gâtlejul meu se înăbușă și nu pot să vorbesc!

Înspăimântă-te cerule, și cutremură-te pământule, înfricoșează-te mare, și clătinați-vă toate stihiile zidirii! O, pietrelor! O, copacilor și ierburilor! Ascultați Înfricoșata hotărâre dată asupra păcătoșilor, și fie-vă milă de ei, din frunze picurați lacrimi. O, și de ar fi fost cu putință în ceasul acesta, să răsune glasul meu în toate marginile lumii și să audă toți bogații și săracii, bărbații și femeile, acea înfricoșată hotărâre ce o va da, acel Drept Judecător, împotriva păcătoșilor, zicând: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, cel gătit diavolilor și îngerilor lui„. O, nemângâiată nefericire! O, pagubă nepovestită! Plângeți toți ascultătorii și tânguiți-vă, că înfricoșată și neschimbată este hotărârea, întristarea veșnică și durerea nemângâiată. Acest cuvânt va fi atât de puternic, încât se va deschide pământul îndată, ca să înghită în adâncul cel mai de dedesubt, pe toți păcătoșii câți au trăit în spurcăciuni, cheltuindu-și zilele lor în deșert, cu netrebnicie, desfătându-se în cântece de chimvale și chitare, bucurându-se de armonioasele cântări ale muzicilor și instrumentelor. Despre această cădere, scrie Sfântul Ioan în Apocalipsă, zicând: „A căzut Babilonul cel mare și s-a făcut locuință dracilor și păzitoare a tot duhul necurat„. Și după aceasta zice iarăși: „Văzut-am un Înger puternic și a ridicat în sus o piatră mare ca de moară și a aruncat-o în mare zicând: Cu această tulburare se va cufunda cetatea cea mare, Babilonul și niciodată să nu se ridice din adânc„. Așa vor cădea păcătoșii în acea tânguitoare și prea întunecoasă adâncime a muncii nesfârșite.

Ultimele blesteme aruncate asupra celor apropiați, înaintea despărțirii veșnice!

O, ascultătorilor! Câtă întristare și amărăciune socotiți că vor
primi ticăloșii, când se vor despărți unii de alții? Prieten de prieten, tată de prea iubiții fii, bărbatul de iubita sa soție și vor merge unii în viața veșnică, iar ceilalți în munca cea nesfârșită? Atunci se vor blestema unul pe altul. Unul zicând către fiii săi: „Blestemat să fii, fiule și tu fiică, pentru că din nemărginita dragoste pe care am avut-o, ca să vă căsătoresc cu persoane de bun neam, să vă fac bogați, am urât sufletul meu și nu-mi aduceam aminte de poruncile Domnului, ci am răpit cele străine și am nedreptățit, ca să vă îmbogățesc și acum mă muncesc pentru voi!” Și aceștia vor zice către dânșii: „Blestemați să fiți voi părinții noștri cei fărădelege și necredincioși, că nu ne-ați învățat poruncile Domnului, nici nu ne-ați povățuit spre mântuire. Ce folos ne-ați adus cu bogăția voastră? Aceasta a fost pricina pierzării noastre, fiindcă nu ați câștigat-o prin dreptate, ci prin răpire și lăcomie. Iar noi, pentru că am avut mulți bani, am făcut toate voile noastre cele trupești. Dacă am fi fost mai săraci, nu am fi păcătuit cu atâta nerușinare. Blestemați să fiți voi, nepricepuților părinți, căci pentru ca să ne imbogățiți și să ne lăsați vremelnică moștenire și dobândă pieritoare, ne-ați lipsit de fericirea cea veșnică și ne-am despărțit, și noi și voi, de Dumnezeu și ne-am osândit în foc fără sfârșit„. Acestea și altele multe va zice fără folos, o rudă către alta, că atunci nu folosește nicidecum pocăința. Ați auzit, oamenilor de bun neam, cât folos aveți dacă faceți pe copiii voștri bogați și de câtă muncă vă faceți lor pricinuitori? Pentru ce aveți atâta sete pentru iubirea de argint? Pentru ce voiți banii, și îi adunați spre pierzarea voastră? Pentru ce nu-i împărțiți săracilor, ca să vi-i datoreze Stăpânul atunci, la acea priveliște a toată lumea, să vă binecuvânteze înaintea tuturor, să vă facă împreună moștenitori Împărăției Lui, ci doriți mai bine, nepricepuților, să vă osândiți în muncă, numai să lăsați bogăție copiilor voștri?

Fărădelegile, odrasle ale necredinței și ateismului!

Sunt unii oameni atâta de nesocotiți și amăgiți de draci, că se împotrivesc și chiar tăgăduiesc învățătura despre judecată și despre răspunsul ce va trebui să-l dăm pentru faptele noastre, zicând: Cine știe dacă este adevărat că vom învia, după atâta trecere de ani, în care nici o bucățică de os nu a mai rămas, ci toți s-au făcut cenușă și țărână neînsuflețită? O, ce hulire! Cel ce tăgăduiește nemurirea sufletului, zicând că nu este înviere a morților, este cu totul ateu, că tot atât este a zice acestea, ca și cum ar zice că nu este Dumnezeu. Aceasta este pricină de a deschide cineva ușa la toate desfrânările, făcând ori și câte răutăți îl va îndemna diavolul. Că dacă nu ar fi altă viață după moarte, trebuia să fugim acum de faptele bune, și să săvârșim toate voile noastre trupești, să petrecem o viață necinstită și porcească și să fugim de toate cele ce le urăște firea noastră, să viețuim ca niște dobitoace necuvântătoare și nepricepute. Încă mai vedem în lumea aceasta făcându-se multe nedreptăți. Bogații defaimă pe cei săraci și îi sugrumă prin câștiguri și dobânzi de multe feluri; tiranii ucid pe mulți cu nedreptate; și se pedepsesc cei nevinovați; cei necredincioși și fărădelege primesc domnii; cei nepricepuți și nevrednici iau cinste și vrednicii; iar cei pricepuți și învățați sunt defăimați și necinstiți. Cei înțelepți se stăpânesc de cei neînțelepți, și pe cei cu minte îi stăpânesc cei fără de minte. Viclenii și fățarnicii poruncesc și cei buni se defaimă; minciuna se laudă și adevărul se calcă și în scurt, cel ce are suflet, nu are viață. Dacă nu ar fi învierea morților și răsplătirea faptelor, de nevoie ar fi să zicem, că Dumnezeu nu ocârmuiește bine lumea, fiindcă se fac atâtea neorânduieli, care dau pricină să îndrăznească nefericiții să facă toată fărădelegea, pentru că nu-i pedepsește prea greu. Numai aceasta de ar pune-o cineva în mintea sa, ar fi mare nelegiuire. Dar noi credincioșii zicem: că răul pe care nu-l pedepsește Domnul în viața aceasta, îl pedepsește în cealaltă greu. Și aceasta este semn adevărat și mărturie nemincinoasă, că este un alt Divan la care se vor cerceta toate faptele noastre.

Nedreptățile și nelegiuirile veacului prezent, temei al judecății viitoare!

Sfântul Ioan Gură de Aur, în al patrulea cuvânt despre Pronie, zice: „Un judecător se zice drept, când pedepsește pe cei răi, iar pe cei buni îi încununează. Și fiindcă Dumnezeu este Judecătorul cel mai înalt al lumii, de nevoie este să facă asemenea, altfel nu ar fi nici Dumnezeu drept, că dreptatea este atât de unită cu Dumnezeirea, că cel ce se va lepăda de dreptate, se va lepăda și de Dumnezeire. Acum însă, vedem mulți oameni îmbunătățiți și sfinți, care, nu numai că nu se incununează pentru faptele lor cele bune, ci mai ales au necazuri, sufăr prigoniri și felurite chinuri. Și alții înrăutățiți, care nu au necazuri, după cum s-ar cuveni, ci desfătare. Așadar, dacă ar fi altă viață, Dumnezeu ar fi nedrept; dar El punând învierea morților, se păzește dreptatea și judecățile lui căci câți plâng aici pentru dragostea Lui, în viața cealaltă se vor veseli. Și păcătoșii care au aici bucurie și desfătare, se vor întrista acolo fără sfârșit, după pilda bogatului și a lui Lazăr„. „Adu-ți aminte, fiule că ai luat cele bune în viața ta…„. Mai zice Solomon la Înțelepciune, că în iad vor zice necredincioșii, către cei mântuiți, acestea: „Iată, cum aceia pe care îi defăimam nci în viața trecută, sunt acum numărați cu fiii lui Dumnezeu, și partea lor fericită este în mijlocul Sfinților„. Dar nu numai în cărțile noastre, ci și în unele ale elinilor se vede acest adevăr, fiindcă au fost unii din filosofi care au înțeles din multa lor pricepere, nemurirea sufletului și au lăsat pentru aceasta scrise oarecare cuvinte, din care voi aduce două mărturii spre încredințarea celorlalte și spre întărirea adevărului. Platon, acel prea înțelept filosof scrie acestea: „Cel mai din urmă rău și foarte păgubitor este, de a se duce sufletul meu în cealaltă viață încărcat de păcate„. De-asemeni în cartea sa „Dialog„, Fedon zice acestea: „Dacă sufletul meu ar muri împreună cu trupul, ar avea mult folos oamenii cei fărădelege, care au trăit după cum le-a plăcut în această viață și nu au să mai dea răspuns pentru faptele lor. Dar, fiindcă sufletul este nemuritor, nu pot fugi de pedeapsa lucrurilor lor„. Acele sibile (proorocițe păgânești) a căror proorociri au fost vestite în lume, au vorbit despre aceasta, precum Erihreia, care a spus astfel pentru pedepsele iadului: „Focul cel veșnic va arde pe cei ce au păcătuit„. Au mai vorbit Delfichia și altele, a căror cuvinte le las ca să nu lungesc cuvântul, și vin la ai noștri care nu numai cu voia minții, ci și cu lacrimile și cu sângele lor au mărturisit prea arătat, Învierea cea de obște a morților.

Sfinții Mucenici care au răbdat felurite munci, Cuvioșii Pustnici care au suferit mult umblând pe calea cea plină de necazuri și au păzit atâta înfrângere ca să ia răsplata ostenelilor lor. Din aceasta, se vede prea adevărat, că de nu ar fi fost altă viață, nu ar fi defăimat pe aceasta vremelnică, să se arate atât de aspri și nemilostivi către trupurile lor. Atâți dascăli și cărturari preaînțelepți, bărbați din toate neamurile și din orice parte a lumii, prin scrierile lor, au mărturisit acest adevăr. Având minte înaltă și multă înțelepciune, fac și pe cei  mai simpli să nu se îndoiască, Atâți împărați vestiți, ca Marele Constantin, Teodosie și urmașii lor, care au domnit peste toată lumea și aveau multă stăpânire și putere, au cercetat cu osârdie ca să afle de este altă viață și încredințându-se au mărturisit aceasta prin cuvinte și fapte și cu viața lor cea bună, fără ca să lase vreo îndoială.

Dar pentru ce să povestesc prin mărturii omenești acest adevăr, pe care Domnul în multe locuri ale Sfintei Evanghelii L-a poruncit zicând: „Fericiți cei săraci, că acelora este împărăția cerurilor; Fericiți cei ce plâng acum, că vor râde; Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri„. Și în alte locuri asemenea. Chiar de nu ar fi altă dovadă și mărturie, ajunge numai aceasta a Stăpânului, de a nu ne îndoi, că este mare nerușinare și necredință, când cineva crede și zice, că nu este Învierea morților, ca și cum ai adeveri că toți Patriarhii și Proorocii nu au știut ce au vorbit și că Apostolii și Dascălii Bisericii noastre sunt greșiți. Că toți câți au urât lumea și dulcețile ei și au pătimit, nădăjduind că vor primi cunună în viața ce va să fie, s-au amăgit. Și cum că Mucenicii s-au înnebunit a pătimi atât de rău, fără pricepere, fiindcă după moarte nu iau nici o răsplătire, nici daruri pentru atâtea lupte vitejești și slăvite și în scurt, că învățătura și Legea lui Hristos este mincinoasă. Pentru că de nu ar fi răsplătirea lucrurilor și faptelor fiecăruia, noi creștinii am fi cei mai nepricepuți dintre toate neamurile, fiindcă petrecem această viață strâmtorată și plină de întristare. Dar nu vă amăgiți, fiindcă Învierea morților este cu adevărat. Nu petreceți fără grijă, ci îndreptați sufletele voastre, păcătoșilor, și nu dormiți în lenevire. Deschideți-vă ochii minții și urechile voastre, să auziți sfatul cel mântuitor al Proorocului Ieremia: „Dați Domnului Dumnezeului nostru slavă, mai înainte de a se întuneca și mai înainte de a se opri pașii voștri pe munți întunecați; ci rămâneți întru lumină, că acolo umbra morții nu este„. Și Stăpânul Hristos, mai bine decât toți ne sfătuiește la cap. 21 de la Luca, zicând: „Luați aminte de voi înșivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre cu beția și cu grijile lumești și fără de veste să vină asupra voastră ziua aceea„. Cu alte cuvinte ne zice: „Păziți-vă, oamenilor, nu vă dedați la multe mâncări și la beție, la griji și împătimiri lumești, ca să nu vină ziua aceea fără de veste asupra voastră. Temeți-vă dar, de venirea marelui Dumnezeu și Împăratul tuturor, cu mai mult cutremur decât aveți la înfățișarea unui judecător pământesc, care ar vrea să cerceteze faptele voastre. O, nebunie! Dacă ar fi venit împăratul aici în orașul vostru, sau ar fi trimis un general al său, spre a cerceta pentru vină de răscoală, că v-ați învoit cu alt domn, ca să dați orașul în mâinile lui, și să-i omoare ca pe niște vânzători pe câți îi va găsi vinovați, câtă frică ar fi avut, cei care ar fi știut că sunt vinovați? Judecați singuri, fără ca eu să vă mai spun. O, cât ar fi dat, ca să fugă de acea mânie a judecătorului pământesc! Cu adevărat ar fi dăruit vistierii, ar fi cheltuit tot aurul și argintul. Ar fi vândut viile și țarinile și orice altă pagubă ar fi suferit, numai să scape de moarte. O, păcătosule! În mai mare primejdie te afli tu și nu cunoști aceasta! Din această cauză, nu te îngrijești de mântuirea ta? Împăratul împăraților va să vină într-o zi din cer, cu toți Îngerii și va chema asupra ta toate stihiile și zidirile, ca să te piardă cu dreptate, fiindcă ai trădat cetatea gânditoare, vrăjmașilor lui, adică sufletul tău, săvârșind voia dracului, și tu nu te îngrijești să te întorci la pocăință, ticăIosule? De judecătorul pământesc te temi atâta de mult, și de Cel Ceresc nu te înfricoșezi? Ca să te izbăvești de acesta (care nu poate să-ți facă vreun rău, mai mult decât să te lipsească de viața cea vremelnică) ai primi să rabzi orice necaz și chin, și ai dărui toată averea ta; iar ca să te izbăvești de Cel ce poate să-ți piardă și sufletul și trupul, nu voiești să dai milostenie nici jumătate? O, ce nepricepere și deșertăciune! Ca să scapi de moartea trupului, cu toate că mâine tot te vei sfârși, câte nu faci, și ca să mântuiești împreună și trupul și sufletul, de moartea cea veșnică, nu pui cât de puțină osârdie? Sunt destule acestea ce am zis până aici, spre a îndemna pe cel nepăsător și leneș la pocăință (Mânt. Păcătoșilor, Cuv. d. Înfricoșata Judecată).

protos. Nicodim Măndiță; Despre Înfricoșata Judecată