Un sihastru cu viață sfântă ne-a povestit că în vremea veche se afla în cetatea Tesalonic o mânăstire de fecioare. Din lucrarea diavolului una dintre ele a fost luptată ca să iasă din mânăstire. Și ieșind a căzut în păcatul curviei. Zăbovind ea o bucată de vreme în necurăția aceasta, la urmă și-a venit în simțire și prin darul Preabunului și Iubitorului de oameni Dumnezeu, s-a căit de păcatul ei. Deci, s-a pornit spre mânăstire, cu hotărârea nestrămutată de a petrece restul vieții în pocăință și osteneală. Dar în poarta mânăstirii, când voia să intre înăuntru, a căzut jos și a murit.
În vremea aceea, Dumnezeu a descoperit unui episcop sfânt despre sfârșitul ei. Și anume a văzut episcopul cum au venit Îngerii să ia sufletul călugăriței, iar demonii ședeau împrejur, certându-se și zicând: „Pentru ce ne faceți nedreptate și o luați pe aceasta? Ea este a noastră ca ceea ce ne-a slujit nouă atâta vreme prin patima curviei”. Iar îngerii ziceau: „Aceasta s-a lepădat de voi și a alergat la pocăință„. Atunci demonii au grăit iarăși: „Dar ea n-a intrat încă în mânăstire, deci cum ziceți că s-a pocăit?”. Îngerii însă au răspuns: „Să știți că chiar din clipa când Dumnezeu a văzut pornirea ei cea bună și hotărârea ce avea de a se mărturisi, precum și sârguința cu care a alergat la mânăstire, i-a dăruit iertare, pentru aceasta s-a mântuit. Căci întoarcerea de la rău și pocăința sunt la voia omului, iar viața și moartea sunt la voia lui Dumnezeu„.
Auzind acestea demonii s-au depărtat rușinați. Deci, să cunoaștem și noi, fraților, bunătatea cea nemărginită a lui Dumnezeu și să alergăm la pocăință și la mărturisire, pentru a ne învrednici de asemenea iertare. Dacă însăși hotărârea omului pentru mărturisire și făgăduința inimii au așa de mare preț înaintea lui Dumnezeu, atunci cu cât mai mare preț este primită mărturisirea cea curată și supunerea celor care trăiesc în mânăstiri de obște. Mântuirea lor este asigurată, numai să păzească dragostea frățească față de toți, căci urâciunea pe mulți nevoitori îi lipsește de mântuire.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească