Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Cum să credem că Domnul rânduiește totul pentru noi

ortodox
Distribuie

Atunci când ne amărâm de cercetarea dumnezeiască iar nădejdea piere, ni se întristează inima și presupunem că nu vom mai putea face diferite lucruri.

Dumnezeu are însă altă socoteală: Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre (Is. 55, 8). Pe unul îl smerește și pe altul îl înalță (Ps. 74, 7), omoară și învie, îl sărăcește pe om și-l îmbogățește (I Împ. 2, 6-7), și cine poate sta împotriva voii Lui?

Și atunci, unde să caute creștinul mângâiere în ispitele și necazurile ce-l află, dacă nu în credința în Dumnezeu? Credința însă nu înseamnă doar a crede că El este Ziditorul nostru, ci a crede că El și poartă de grijă pentru noi cu dreapta Sa cea atotputernică și că toate le rânduiește pentru noi spre folos, deși noi nu putem pricepe asta, fiindcă rațiunea noastră s-a îngroșat, întunecată de bezna patimilor, pe care le lucrăm de bunăvoie – iar mânați de patimi simțim mai puternic și necazul.

Iar Preamilostivul Domn, iubindu-ne și vrând să ne mântuiască și să ne izbăvească de rătăcirea și robia patimilor, ne trimite felurite necazuri, lipsuri și boli ca să ne cunoaștem deșertăciunea și, neaflând mângâiere, să ne întoarcem către El, „marginea doririlor” noastre.

Inima noastră, lovită de restriștile și întristările fără veste, moare fără să vrea față de lume, adică față de patimi, și caută mângâiere în cele mai bune. Credincioși ne putem numi nu când primim doar binefacerile dumnezeiești, ci când primim cu recunoștință și pedeapsa din mâna Lui. Atunci este pusă la încercare credința noastră, ca să se vadă dacă credem cu adevărat în Pronia Lui. Fiind creștini, trebuie să avem drept călăuzire în viață și întărire sfânta învățătură evanghelică, ce ne încredințează că nici un fir de păr din capul nostru nu piere și nici o pasăre nu cade fără voia lui Dumnezeu. Iar de vreme ce și firul de păr neînsuflețit și mărunta făptură care este pasărea se află sub purtarea de grijă dumnezeiască, ce să mai spunem despre noi?

Că Dumnezeu are totdeauna grijă de noi ne încredințează și aceste cuvinte ale Mântuitorului nostru: Tatăl Meu până acum lucrează, și Eu lucrez (In 5, 16). Ce înseamnă aceasta, dacă nu purtarea de grijă pentru întreaga lume și lucru și mai însemnat – pentru mântuirea noastră? Și că ne dă întotdeauna cele de folos ne învață prin cuvintele: Care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El! (Lc. 11, 11, 13).

În nesocotința noastră, ne credem fericiți numai atunci când dobândim bogăție, onoruri, glorie și respect din partea oamenilor, dar Dumnezeu știe mai bine decât noi: când vede că prin înmulțirea acestora se vatămă așezarea noastră sufletească, ni le ia ca un părinte înțelept, care nu-i dă fiului său lucruri vătămătoare. Și întrucât bunătățile lumii acesteia ne slujesc nu spre folos, ci spre vătămare, aruncându-ne ori în răsfăț, ori în trufie dacă punem în ele nădejdea odihnei noastre, Domnul, milostivindu-Se, ni le ia, ca să nu pierim sufletește. De aceea și trebuie să-I mulțumim pentru cercetarea Sa.

Noi, nătângii, crezând că ne aranjăm bunăstarea, ne întristăm, ne zbuciumăm, ne lipsim de tihnă, părăsim îndeplinirea datoriei credinței pentru deșertăciuni, pentru a le lăsa copiilor avere — dar știm noi dacă le va fi de folos aceasta? Nu vedem atâția copii rămași cu avere, dar pe care averea, din pricina prostiei lor, nu i-a ajutat, ci le-a slujit doar ca prilej pentru răutăți?

Grija noastră trebuie să fie cea de a le lăsa copiilor pilda bună a vieții noastre și de a-i crește în frică de Dumnezeu și în poruncile Lui. Aceasta este bogăția cea mai însemnată. Dacă vom căuta Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, cele de care avem nevoie aici se vor adăuga nouă (v, Mt. 6, 33).

Veți spune: „Nu se poate să facem asta, acum lumea cere altceva!” Bine, dar sunteți părinți doar pentru lumea asta, nu pentru viața viitoare?

Mângâiați-vă cu cuvântul lui Dumnezeu: Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât (In 15, 18), iar cugetarea trupească este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, că legii lui Dumnezeu nu se supune, că nici nu poate (Rom. 8, 7). Să nu doriți ca odraslele voastre să aibă slavă în această lume, ci să fie oameni buni, copii ascultători, iar când Dumnezeu va rândui — soți credincioși, părinți plini de căldură, șefi grijulii cu subordonații, iubitori față de toți și îngăduitori cu vrăjmașii lor.

Chiar dacă le lăsați mai puțină avere decât doreați, să nu vă întristați pentru asta: vor fi mulțumiți și cu atât. Gândiți-vă câți oameni sunt pe lumea asta, și cei mai mulți nu se bucură nici măcar de o bunăstare medie, ci sunt săraci. Sărăcia ajută mai mult la dobândirea mântuirii, fiindcă gura Mântuitorului nostru a grăit: Un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor (Mt. 19, 23), și: Largă este poarta și lată este calea care duce la pieire (Mt. 7, 13). Ce înseamnă poarta largă și calea lată? Viața petrecută în răsfăț, în bogăție, în cinstiri și slavă. Trăind astfel, te poți abate cu ușurință de la poruncile lui Dumnezeu, ca bogatul din Evanghelie, care își petrecea viața veselindu-se în toate zilele în chip strălucit, îmbrăcat în porfiră și vison, adică în haine scumpe, dar care după moarte ce loc a căpătat? Aflându-se în chinuri, cerea o picătură de apă ca să își răcorească limba, pătimind în văpaie, dar în loc de mângâiere a auzit: Fiule, amintește-ți că ai primit cele bune ale tale în viața ta (Lc. 16, 25).

Dimpotrivă, poarta cea îngustă și calea cea necăjită duc în viața veșnică, adică cei care au trăit în cucernicie și au îndurat fără cârtire necazurile și bolile trimise de Dumnezeu ori sărăcia, care apropie de smerenie, o vor moșteni pe ea, după cum vedem că s-a întâmplat cu Lazăr, care, după ce și-a petrecut viața în sărăcie și în boală, a fost dus după moarte în sânul lui Avraam, la loc de mângâiere, și când Avraam i-a zis bogatului: Ai primit cele bune ale tale în viața ta, a adăugat: Și Lazăr, așijderea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești (Lc. 16, 26).

Știu că credeți în toate acestea (ferească Dumnezeu de necredință!), dar întrucât vă îndeletniciți prea puțin cu acest lucru trebuincios pentru mântuire, grijile lumești îl ascund de dumneavoastră. De aceea v-am scris, ca amintindu-vă de el să vă întăresc în credință și să primiți mângâiere în necaz, având încredințare că aceasta este voia lui Dumnezeu. Iar cât privește faptul că Domnul, iubindu-ne, ne pedepsește și ne trimite necazuri, ascultați învățătura Sfântului Apostol Pavel: Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului, nici nu te descuraja când ești mustrat de El, căci pe cine îl iubește Domnul îl ceartă, și biciuiește pe tot fiul pe care îl primește. Dacă răbdați pedeapsă, Dumnezeu Se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește? Iar dacă sunteți fără de certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii nelegiuiți și nu fii adevărați (Evr. 12, 5-8).

Nu trebuie să nu simțim necazurile, ci să le îndurăm cu recunoștință.

Și în alte locuri din Sfânta Scriptură se vorbește mult despre faptul că necazurile sunt pentru noi o mare binefacere și doctorie împotriva bolilor sufletești și a patimilor.

Mulțumiți-l lui Dumnezeu pentru această cercetare, spunând împreună cu Iov: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat! (Iov 1, 21). Cu aceste simțăminte veți primi mângâiere; să doriți să nu fie neapărat așa cum vreți dumneavoastră, ci așa cum este voia lui Dumnezeu, și atunci vă veți liniști.

Sfântul Macarie de la Optina; Învățături

Distribuie