mar. ian. 19th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Cum să merităm mila lui Dumnezeu ca să ne mântuim?

Iată ce vă voi spune: să purtăm în inimă totdeauna rugăciunea și roadele ei, adică smerita cugetare și blândețea. Învățați-vă de la Mine, grăiește Domnul, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29), iar David: Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18).

Nimic nu primește și nu iubește Dumnezeu cum primește și iubește sufletul blând, smerit-cugetător și recunoscător.

Așadar, ia aminte și tu, frate: când ceva se va abate asupra ta pe neașteptate și te va întrista, nu alerga la oameni și pe ajutorul omenesc nu te bizui, ci, lăsându-i deoparte pe toți oamenii, înalță-te cu gândul la Doctorul sufletelor. Să vindece inima poate numai Cel care a zidit inimile noastre și știe toate faptele, cuvintele și gândurile noastre; El poate intra în conștiința noastră, ne poate atinge inimile și mângâia sufletele.

Dacă El nu va mângâia inimile noastre, neroditoare și zadarnice vor fi mângâierile omenești; dimpotrivă, când Dumnezeu liniștește și mângâie oamenii n-au decât să ne facă mii de necazuri, că nu vor fi în stare să ne vatăme câtuși de puțin, fiindcă atunci când El întărește inima nimeni n-o poate zdruncina.

Așadar, știind aceasta, iubiților, să alergăm totdeauna la Dumnezeu, Care și vrea, și poate să ne izbăvească de nenorocire. Când avem o rugăminte la un om, trebuie să ne înțelegem dinainte cu ușieri, cu cunoscuți și așa mai departe, să străbatem o cale lungă. Dumnezeu însă poate fi rugat fără mijlocitori, El ne ascultă rugămintea și fără bani, fără cheltuieli – este de ajuns să strigăm cu inima și să aducem prinos de lacrimi ca să-I atragem îndată luarea-aminte.

Pe deasupra, când îl rugăm ceva pe un om, ne temem adeseori ca nu cumva un vrăjmaș sau un prieten al unui vrăjmaș să audă și să ne pună bețe în roate, strâmbând adevărul. La Dumnezeu nu trebuie să ne temem de așa ceva.

„Oricând vrei, spune El, roagă-Mă, vino la Mine singur, fără nici un martor, adică strigă cu inima, fără să pui în mișcare gura. Intră în cămara ta, spune El, și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție la arătare (Mt. 6, 6).”

Iată ce înaltă cinste: Când Mă rogi, spune El, nimeni să nu vadă asta; când te cinstesc Eu, aduc lumea întreagă ca martoră a binefacerii.”

Așadar, să ne încredințăm și să nu ne rugăm de ochii lumii, și nu pentru răzbunare împotriva vrăjmașilor noștri; să nu-L învățăm noi cum să ne ajute. Dacă și oamenilor care ne apără și vorbesc în numele nostru în fața judecătorilor lumești doar le povestim cum stau lucrurile, dar lăsăm în seama lor felul apărării, cu atât mai mult trebuie să facem așa cu Dumnezeu.

I-ai spus necazul tău, I-ai spus ce ai pățit, dar să nu-I spui cum să te ajute; El știe cel mai bine ce ți-este de folos.

Mulți sunt cei ce la rugăciune vin cu mii de cereri aparte și zic: „Doamne, dă-mi sănătate trupească, înmulțește-mi averea, răzbună-mă pe dușmanul meu.” Aceasta este o mare nechibzuință. Trebuie ca, uitând de toate lucrurile acestea, să ne rugăm și să cerem doar după pilda vameșului, care spunea: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului (Lc. 18, 13),  căci El știe deja cum să te ajute: Căutați mai întâi, zice, Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă (Mt. 6, 33),

Așadar, dragii mei, să ne rugăm cu osârdie și smerenie, lovindu-ne în piept, după pilda vameșului, și vom primi ceea ce cerem.

Dacă însă ne vom ruga cu mânie și întărâtare, vom fi urâți înaintea lui Dumnezeu.

Așadar, să ne frângem inima și să ne umilim sufletul și să ne rugăm pentru cei ce ne-au necăjit ca pentru noi înșine.

Dacă vrei să-L îndupleci pe Judecător să-ți ajute sufletul și să-L atragi de partea Ta, să nu I te plângi vreodată împotriva celui care te-a supărat. Așa este obiceiul Lui: ia aminte și le împlinește cererea mai ales celor care se roagă pentru vrăjmași, care nu țin minte răul și nu se ridică împotriva vrăjmașilor lor. După măsura în care fac aceasta, și Dumnezeu îi răzbună pe vrăjmașii lor, dacă aceștia nu se vor pocăi.

Luați aminte, așadar, fraților: când cineva ne face vreun necaz, să nu ne supărăm și să ne întristăm îndată, ci să dăm mulțumită lui Dumnezeu, îndurând cu răbdare și așteptând ajutorul Domnului. Oare Dumnezeu nu ar fi putut încă dinainte de a cere noi să ne dea bunătăți, să ne dea viață lipsită de întristare și slobodă de tot necazul? Dar El face toate din iubire față de noi.

De ce credeți că El îngăduie să trecem prin necazuri și nu ne scapă de ele repede? De ce?

Ca să-L rugăm să ne ocrotească, să alergăm la El și să-L chemăm mereu la noi să ne ajute. Pentru asta sunt și bolile trupului, pentru asta sunt și recoltele proaste, pentru asta este și foametea: ca în urma acestor nenorociri să ne lipim mereu de El și astfel, prin necazurile vremelnice, să ne facem moștenitori ai vieții veșnice.

Așadar, și pentru ele trebuie să-I dăm mulțumită lui Dumnezeu, Care prin multe mijloace ne lecuiește și mântuiește sufletele.

Dacă un om ne face un bine mărunt, iar după aceea chiar și fără să vrem îl supărăm vreun pic, îndată ne scoate ochii cu binefacerea lui, așa încât mulți își blestemă zilele pentru că au avut lipsa de prevedere să o primească.

Dumnezeu însă nu face așa. Dimpotrivă, și când oamenii, după toate binefacerile primite de la El, Îl nesocotesc și-L disprețuiesc, El chiar Se dezvinovățește în fața celor ce L-au jignit, spunând așa: Poporul Meu, ce ți-am făcut? (Mih. 6, 3). Ei nu au vrut să ÎI numească Dumnezeu, dar El n-a încetat să-i numească popor; ei s-au lepădat de stăpânirea Lui, dar El nu S-a lepădat de ei, ci căuta să-i atragă și să Și-i apropie, zicând: Poporul Meu, ce ți-am făcut? „Oare, zice, am fost aspru sau împovărător față de voi? Nu puteți spune așa ceva — și chiar dacă aș fi fost, nici atunci n-ar fi trebuit să fugiți de Mine, căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl său? Totuși, nici aceasta n-o puteți spune.” Iar altundeva: Ce nedreptate au găsit în Mine părinții voștri? (Ier. 2, 5).

Însemnate și uimitoare sunt spusele acestea. Ele Înseamnă: „Cu ce v-am greșit?” Dumnezeu le spune oamenilor „Cu ce v-am greșit?”, în timp ce nici slugile nu lasă ca stăpânul lor să spună așa ceva! Și spune: Ce nedreptate au găsit în Mine părinții voștri? Adică: „Nu puteți să spuneți nici măcar că nutriți față de Mine o vrajbă moștenită de la părinți”, fiindcă nici strămoșilor voștri nu le-am dat vreodată prilej să se plângă de purtarea Mea de grijă, cum că aș fi fost nepăsător față de ei în vreun lucru mic sau mare. Și luați aminte la cuvintele: au găsit. „Mult au căutat, mult au urmărit, fiind sub stăpânirea Mea atâția ani — și totuși, nu au găsit în Mine vreo nedreptate.” Așadar, să alergăm mereu la El și în orice întristare să căutăm mângâierea Lui, în orice nenorocire — izbăvirea cea de la El și milostivirea Lui, în orice ispită — ajutorul Lui.

Oricât de mare ar fi necazul, oricât de mare ar fi nenorocirea, El poate să o curme și s-o înlăture. De altfel, bunătatea Lui ne va dărui nu numai aceasta, ci și toată neprimejduirea, și puterea, și numele bun, și sănătatea trupească, și înțelepciunea sufletească, și nădejdile cele bune, și neplecarea spre păcat.

Așadar, să nu cârtim, ca niște robi nerecunoscători, și să nu Îl învinuim pe Domnul, ci să-I dăm mulțumită pentru toate și să socotim nenorocire un singur lucru, și anume păcătuirea împotriva Lui.

Dacă vom privi în felul acesta legătura noastră cu Dumnezeu, nu ne vor vătăma nici boala, nici sărăcia, nici puținătatea roadelor pământului sau vreo altă părută nenorocire, ci, îndulcindu-ne totdeauna cu bucurie curată și fără vină, vom căpăta și bunătățile viitoare, din bunătatea și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Sfântului Duh se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur; Povețe ale sfinților