Cum să ne pregătim pentru rugăciune

Este o zicală potrivit căreia „Rău este să te rogi când în minte ai două lucruri„. Iar încetarea tuturor gândurilor înainte de începerea rugăciunii și petrecerea câtorva minute într-o stare cu totul liniștită înaintea candelei care arde în fața ochilor la sfânta icoană vă va ajuta de-a dreptul în sensul că vă va oferi timp să vă rânduiți în suflet o anumită stare religioasă și adunare a gândurilor, fără de care rugăciunea nu poate fi binefăcătoare.

Din păcate, acest bun obicei nu este pus în practică de mulți dintre de noi. Marele rugător, Sfântul Teofan, ne mustră cu asprime pentru nepăsarea, cu care ne purtăm, în general, față de lucrarea rugăciunii, apropiindu-ne de ea fără nici o pregătire.

– Noi toți avem în obicei un mare păcat – îi scrie el unei persoane – de vreme ce de oricare alt lucru ne apucăm cu o anume pregătire, oricât de mică ar fi ea, iar de rugăciune ne apucăm cu nechibzuință și ne grăbim să o facem pe cât posibil mai repede, de parcă este un lucru, care trebuie făcut în treacăt, un adaos la celelalte lucruri, iar nu cel mai important dintre ele. Și de unde să existe în acest timp adunarea gândurilor și a simțămintelor la rugăciune? Căci, iată, este săvârșită la voia întâmplării, în neorânduială. Nu, să faceți bine și să refuzați acest lucru și să nu vă îngăduiți sub nici un chip să fiți nesocotiți în atitudinea față de rugăciune. Aduceți-vă la convingerea că o asemenea atitudine față de rugăciune este fărădelege și este fărădelegea cea mai mare. Să socotiți rugăciunea primul lucru în viața voastră și să purcedeți la ea ca la lucrul cel dintâi. Mare greșeală este să socotiți rugăciunea un lucru de duzină, un lucru la care nici nu are rost să vă gândiți și care poate fi făcut în treacăt, degeaba. Obligația
rugăciunii se simte, dar modul în care o săvârșim nu îl avem în vedere și se uită faptul că rugăciunea se transformă în păcat. Trudiți-vă să începeți întotdeauna rugăciunea ca pe cel dintâi și cel mai important lucru din viață. Atunci rugăciunea va fi religie în faptă și în mișcare și din ea, ca dintr-un izvor, va curge apoi tot ce este bun și sfânt.

– Înainte de rugăciune întotdeauna trebuie să ne gândim la rugăciune: la ce anume este ea și Cui I se adresează și cum trebuie să fie, să ne gândim și să antrenăm simțământul inimii pe tărâmul evlaviei, al nădejdii și al lăsării în voia lui Dumnezeu.

– Este bine să începeți rugăciunea cu meditația dumnezeiască. Dimineața, cum vă treziți, imediat să vă apucați de acest lucru… începând cu facerea lumii… și terminând cu judecata lui Dumnezeu.

– Esența lucrului constă în a vă înrădăcina în inimă pomenirea lui Dumnezeu. Așa cum omul pe om îl vede față către față, așa să vă străduiți să așezați sufletul înaintea Domnului, să fie între patru ochi. Undeva, țin minte, era pusă întrebarea: cum este mai bine să stăm Ia rugăciune? Și răspunsul era: să stați ca la judecată, îndreptând privirea spre gura Domnului, din care este gata să iasă ultima voastră sentință: veniți sau plecați.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Sfaturi înțelepte