Prea Bunul Dumnezeu a lăsat Duminicile și sărbătorile de peste an ca pe niște limanuri pentru corăbiile sufletelor noastre ce aleargă prin valurile și furtunile vieții, ca pe niște popasuri de odihnă pentru călătorii împovărați ce suntem, popasuri duhovnicești pentru odihna sufletelor noastre, care în fiecare zi și ceas se află în luptă cu valurile veacului de acum.
După cum știm cu toții, omul, muncind, se ostenește și cu trupul, și cu sufletul său. Cu trupul fiindcă orice lucru – și mai ales munca cea grea – cere sforțare, trudă și oarecare durere până ce se duce la îndeplinire. Vedem uneori că și după un ceas sau două de muncă grea ne obosim; dar nevoia de cele strict necesare pentru viața de aici ne face să ne silim la muncă nu două-trei ceasuri, ci zile întregi, și uneori chiar și nopțile le facem zile pentru a lucra și a spori noi în cele ce ne sunt de trebuință.
Nu e rea munca, ci este un lucru cinstit și de nevoie tuturor oamenilor; ba chiar, după învățătura Sfintei Scripturi, munca este și obligatorie pentru neamul nostru omenesc (Ieșirea 20, 9; Deuteronomul 5, 13; Ecclesiastul 9, 10 și 11,6; Romani 12, 11; Efeseni 4, 28; I Tesaloniceni 4, 11 ș. a.). Încă vedem că Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă – chiar în rai fiind el – să-l lucreze și să-l păzească (Facerea 2, 15). Iar după căderea strămoșilor Adam și Eva, mai cu dinadinsul li s-a poruncit să muncească și întru sudoarea feței lor să-și mănânce pâinea, până ce se vor întoarce în pământul din care au fost luați (Facerea 3, 18-19). Munca este deci de neapărată trebuință pentru împlinirea nevoilor noastre (Pilde 27, 23-27; Fapte 20, 34) și pentru împlinirea trebuinței altora (Efeseni 4, 28; Pilde 13, 4-11). Marele apostol Pavel, arătând că munca este un lucru cinstit și de mare nevoie oamenilor, a zis: „Cela ce nu lucrează, nici să nu mănânce!” (II Tesaloniceni 3, 10).
Dar cum spuneam mai înainte, omul la muncă, și mai ales la muncă grea, obosește nu numai cu trupul, ci și cu sufletul său, prin grija și încordarea atenției ce trebuie a depune spre a face lucrul bun și cu spor. Omul obosește și cu partea văzută – adică trupul – și cu cea nevăzută a sa – sufletul – la lucrul său de fiecare zi și ceas. Pentru aceea Prea Bunul Dumnezeu, Care a zidit pe om și știe neputința lui, i-a rânduit lui anumite sărbători peste an, ca pe niște popasuri în care el să se odihnească și cu trupul, și cu sufletul său de multele sale griji și osteneli.
Iar fiindcă sufletul omului e nemuritor și are ca patrie cerul și veșnicia veacului viitor, Dumnezeu i-a rânduit lui sărbătorile spre a le prăznui pe ele nu trupește și păgânește, ci sufletește și duhovnicește, după cum auzim că ne învață Sfânta Scriptură, zicând: „Tot lucrul trupesc nu veți face într-însele” (Leviticul 25, 35); iar în alt loc ne spune dumnezeiasca Scriptură ca în zi de sărbătoare să nu facem nici un lucru, fără numai pe cele ale sufletului (Deuteronomul 15, 8). Dar care sunt cele ale sufletului? Iată care: sfătuirea cea duhovnicească, rugăciunile cele de acasă, mergerea la Sfânta Biserică, slavosloviile, citirea Psaltirii, ascultarea dumnezeieștii Liturghii, milostenia la săraci, citirea Sfintelor Scripturi și a celorlalte cărți sfinte, ajutorarea văduvelor, cercetarea celor bolnavi, facerea de bine la cei din nevoi și altele de acest fel. Și măcar că aceste fapte bune se cade creștinului a le face în toată vremea, mai cu osebire este însă bine a le face pe ele în Duminici și sărbători.
Încă li se cade creștinilor, în zilele sfinte ale sărbătorilor, a aduce după putere din agonisita lor și jertfă la sfintele biserici, spre a fi binecuvântați de Dumnezeu ei și cele ale lor. Deoarece Însuși Dumnezeu a poruncit, zicând: „… dar nimeni să nu se înfățișeze înaintea feței Domnului cu mâinile goale, ci fiecare să vină cu dar în mâna sa, după cum l-a binecuvântat Domnul Dumnezeu” (Deuteronomul 16, 16-17). Iar dacă cineva este sărac și nu are de unde aduce jertfe la Biserică, apoi să-I aducă Lui duh umilit, inimă înfrântă și smerită, care sunt jertfe bineplăcute lui Dumnezeu (Psalmi 50, 18).
Și iarăși Sfânta Scriptură zice: „Și te vei veseli în ziua sărbătorii tale înaintea Domnului Dumnezeului tău, tu și feciorul tău, și fata ta, și sluga ta, și slujnica ta, și levitul care este în cetățile tale, și nemernicul, și săracul, și văduva care este între voi” (Deuteronomul 16, 11). Dar ce fel de veselie ne îndeamnă să facem noi înaintea Domnului în zile de sărbătoare? Cu adevărat este vorba despre veselia cea vrednică de plăcerea Domnului, adică despre cea fără de păcat, despre cea adevărată și duhovnicească. Această bucurie duhovnicească ne-o pricinuiește lucrarea tuturor faptelor bune mai sus arătate.
Iar dacă noi, în loc de faptele care sunt folositoare sufletului, vom face în zile de sărbători lucrurile cele rele trupești, sau mai bine zis păcate grele, atunci sărbătorile Domnului nu vor mai fi ale Lui, ci ale noastre. Iar dacă noi vom spurca cu păcatele și cu fărădelegile noastre zilele sfintei Duminici și ale sfintelor sărbători, și vom prăznui păgânește și drăcește, apoi va veni peste noi mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu și vom auzi de la El: „Sărbătorile și praznicele voastre le-a urât sufletul Meu. Făcutu-v-ați Mie spre saț și nu voi mai suferi păcatele voastre” (Isaia 1, 14).
Cine în duminici și în sfintele sărbători se duce la crâșmă și nu la biserică, unul ca acela să asculte glasul lui Dumnezeu, Care zice: „Vai celor ce se scoală dimineața și umblă după băutură bețivă așteptând până seara, că vinul îi va arde pe ei” (Isaia 5, 12). Cine în aceste zile sfinte se pune pe băut și tocmește lăutari să-i cânte, acela se face părtaș aceluiași vai din partea lui Dumnezeu, Care zice: „Vai celor ce cu chitare, cu alăute, cu timpane și cu fluiere beau vinul, iar lucrurile lui Dumnezeu nu le caută!” (Isaia 5, 13). Cei ce se împodobesc cu haine luxoase și își pun podoabe de mult preț pe cap și pe mâini, spre a fi lăudați de oameni, și se dau cu parfumuri și miresme scumpe, spre a mirosi pe drumuri, aceia să audă glasul Domnului, Care zice: „Vai celui fărădelege, că rele vor veni asupra lui, după faptele lui!” (Isaia 5, 10). Și care sunt acele rele, iată: „În locul parfumului și al mirosului celui frumos va fi praf și în loc de brâie scumpe se vor încinge cu funii, în locul podoabelor celor de aur ale capului vor avea pleșuvie pentru faptele lor și în locul hainelor celor de porfiră se vor îmbrăca cu saci, și fiul tău cel frumos, pe care îl iubești, de sabie va cădea, și vor plânge sicriele podoabele voastre și veți rămâne singuri și vă veți lovi de pământ” (Isaia 4,10 și 23-24).
Dar zic iubitorii de dezmierdări, și cei bețivi, și cei iubitori de petreceri necuvioase: „A bea și a juca și a mă împodobi cu haine luxoase și a chefui nu este nici un rău”. Unii ca aceștia să audă glasul lui Dumnezeu, Care prin Isaia Proorocul zice: „Vai celor ce zic răului că este bine și binelui că este rău, celor ce pun lumina întru întuneric și întunericului îi zic lumină, celor ce zic amarului că este dulce și dulcele îl numesc amar!” (Isaia 5, 20). Și iarăși zice: „Vai celor înțelepți întru sine și singuri înaintea lor știuți!”. Și iarăși: „Vai celor tari, care amestecă vinul, celor ce îndreptează pe cel nedrept pentru mită, lepădând dreptatea dreptului” (Isaia 5, 21-23). Apoi, arătând și pedeapsa ce urmează asupra lor, zice: „Pentru aceasta, în ce chip se arde trestia de flăcări, așa rădăcina lor ca țărâna va fi și floarea lor ca praful de pulbere se va înălța, că n-au voit să facă legea Domnului Savaot și cuvântul Sfântului lui Israil l-au întărâtat [nesocotit]” (Isaia 5, 24).
Asemenea și Sfântul Ioan Gură de Aur zice către acei creștini care au lăsat în ziua de sărbătoare biserica lui Dumnezeu și au alergat la teatre, și la jocuri, și la alte priveliști stricătoare de suflete: „În ziua de sărbătoare trebuie ca voi să vă odihniți și să slăviți pe Dumnezeu. Iar voi la teatre v-ați suit și din fum în foc ați sărit, și în altă prăpastie mai cumplită v-ați aruncat” (Din Cuvânt către cei ce au lăsat Biserica și s-au dus la teatre și alergări de cai; în Puțul, Buzău, 1833, p. 148).
Iar fiindcă unii se îndreptățeau, spunând că nu se smintesc de cele ce văd și aud la teatre și la distracții, când se duc acolo în zilele de sărbători, Sfântul le dovedește cu mărturii tari din dumnezeiasca Scriptură marea primejdie sufletească pe care o iau de acolo și, mustrându-i, le zice: „Și îndrăznești a zice cum că din vederea cea de acolo nu pătimești nimic omenesc? Au doară piatră este trupul tău? Au doară de fier ești? Au doară ești tu mai filosof decât bărbații cei mari și viteji care din simpla vedere au căzut? Nu ai auzit ce zice Solomon? «Au va umbla cineva pe cărbuni aprinși și nu-și va arde picioarele sale? Au doară va ascunde cineva foc în sânul său și nu-și va arde hainele sale?» (Pilde 6, 27-28)”.
Și apoi, arătând vătămarea ce se naște din vederea femeilor celor goale de pe la teatre, le zice: „Măcar deși tu nu te-ai împreunat cu curva (ce ai văzut-o), dar cu pofta te-ai împreunat cu dânsa și cu mintea ai lucrat păcatul. Și nu numai în vremea aceea, ci și după ce s-a sfârșit teatrul, după ce s-a dus ea, idolul ei zace în sufletul tău… Și nu te mai întorci singur acasă, ci duci împreună cu tine și pe curva pe care ai văzut-o acolo și care, deși nu mai este de față acum, dar prin închipuirea minții tale aprinde în tine focul cel vavilonesc al patimei, care te face vinovat de focul gheenei” (ibidem, p. 149).
Apoi pe toți acei care fuseseră la teatre și la priveliștea alergărilor de cai în zile de sărbători, îi amenință cu pedeapsă grea, zicându-le: „Pentru aceasta spun mai înainte și cu glas luminat strig: dacă cineva după sfătuirea aceasta și după învățătura aceasta va mai merge la vătămarea cea călcătoare de lege a teatrelor și a alergărilor de cai, nu-l voi mai primi pe el înlăuntrul curților acestora, nu îl voi mai împărtăși cu Tainele, nu îl voi mai lăsa să se atingă de Sfânta Masă. Ci precum păstorii pe oile cele pline de râie le despart de cele sănătoase, ca nu și pe acelea să le molipsească, așa voi face și eu. Că dacă în vremea veche leprosului i se poruncea să fie izolat și să-l scoată afară din tabără, măcar împărat de ar fi fost, cu mult mai vârtos noi pe cei leproși cu sufletul îi vom scoate afară din această sfântă tabără” (ibidem, p. 150).
Și mustrându-i tot pe aceștia, mai departe zice: „Nu te temi, omule, cu același ochi să privești spre casa de comedii, unde se săvârșesc lucrurile cele spurcate ale preacurviei, și spre Masa aceasta Prea Sfântă, unde se săvârșesc Tainele cele înfricoșate? Cu aceleași urechi să asculți pe curvă grăind cuvinte de ocară și pe Prooroci și pe Apostoli învățându-te cele de taină?”.
Apoi, arătând marea primejdie ce urmează în familie din privirea celor de la teatre și comedii, zice: „Au nu sunt de aici răsturnările vieților, stricările minților și războaiele cele din familie, vrajbele cele din casă și geloziile? Căci când prin privirea cea de acolo vei desfrâna, făcându-te mai molatec și mai înverșunat și vrăjmaș a toată curăția și înfrânarea, te vei întoarce acasă și vei vedea pe femeia ta negreșit ca fără de dulceață, ori în ce fel va fi, căci de pofta cea de la teatre aprins fiind, … pe tovarășa cea de toată viața o vei necinsti și o vei ocărî” (ibidem, p. 154).
Iată dar cum, din cele de până aici, cu mărturii din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți, am arătat cât de mare este primejdia sufletească pentru creștinii care în zilele de Duminici și sărbători, în loc de a merge la sfânta biserică, se duc la priveliștile cele vătămătoare de suflet, la beții și la distracțiile cele neîngăduite de Legea lui Dumnezeu, unde își vatămă sănătatea, cinstea și sufletul lor, care este mai scump decât toată lumea (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37; Luca 9, 25).
Așadar, cine în zilele sfintelor Duminici și sărbători nu se duce la sfintele biserici, ci se duce de bună voie acolo unde sunt priveliști pierzătoare de suflet, acela batjocorește zilele sfinte ale Domnului și se face vinovat de mânia cea preadreaptă a lui Dumnezeu în veacul de acum, și de nu se vor îndrepta prin spovedanie și adevărată pocăință, apoi vor merge în munca iadului cea fără de sfârșit, unde focul nu se stinge și viermele nu moare, precum a zis Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 18, 8; Isaia 66, 24; Matei 5, 22; Marcu 9, 47).
Dar oare, fraților, numai în Duminici și în sărbători se cade nouă a face fapte bune și [a împlini] poruncile lui Dumnezeu? Negreșit că nu. Pentru că viața adevăratului creștin toată este o sărbătoare înaintea Domnului. Iar aceasta nu o zicem înțelegând cum că se cade nouă a sărbători și a nu lucra în orice zi, ci că în orice zi și ceas ce se cade nouă a lucra cele ce plac lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla la lucrul nostru și la slujba care ni s-a încredințat nouă; căci Dumnezeu este de față oricând și oriunde am fi noi, El fiind Cel ce umple cerul și pământul (Ieremia 23, 24; III Regi 8, 27; II Paralipomene 2, 6 și 6, 18 ș. a.).
Și de vom face lucrul nostru cu sinceritate și cu frica lui Dumnezeu, pururea noi vom fi sărbătorind Domnului. Acest lucru îl adeverește marele dascăl al lumii, dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur, zicând: „Trebuie să aflați că întotdeauna este sărbătoare”. Apoi adaugă: „Să vă spun pricinile sărbătorilor și atunci veți cunoaște că în fiecare zi este sărbătoare… La noi cea dintâi sărbătoare este Epifania (Botezul Domnului). Care este pricina acestei sărbători? Pentru că Dumnezeu pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut (Baruh 3, 38). Pentru că Dumnezeu, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, era cu noi. Dar acest lucru este totdeauna, căci spune Domnul: «Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor» (Matei 28, 20). Pentru aceea putem sărbători Epifania în toate zilele. Ce însemnătate are sărbătoarea Paștelui? Atunci vestim moartea Domnului. Acest lucru înseamnă Paștile, dar nici Paștile nu-l facem într-un anumit timp. Căci Pavel, voind să ne slobozească pe noi de constrângerea timpurilor și arătând că se poate prăznui totdeauna Paştile, zice: «Ori de câte ori veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta, vestiți moartea Domnului» (I Corinteni 11, 26). Așadar, pentru că putem să vestim totdeauna moartea Domnului, putem să prăznuim totdeauna Paștile. Și ca să aflați că putem să sărbătorim și Rusaliile totdeauna, și nu este un timp anumit și nici nu suntem constrânși de necesitatea timpului de a le prăznui, ascultați ce zice Pavel: «Pentru aceasta sărbătorim» (I Corinteni 5, 8), căci deși nu era sărbătoare atunci când scria aceste cuvinte, nu era nici Paștile, nici Epifania, nici Rusaliile, totuși arată că nu timpul face sărbătoarea, ci conștiința curată. În adevăr, sărbătoarea nu este altceva decât veselie și nimic altceva nu face veselie duhovnicească și spirituală decât conștiința faptelor bune. Iar cel ce are conștiința faptelor bune și fapte bune de acest fel, totdeauna poate să sărbătorească. Arătând acest lucru, marele apostol Pavel zicea: «Pentru aceasta sărbătorim nu în aluatul cel vechi, nici în aluatul răutății și al vicleșugului, ci în azimile curăției și ale adevărului» (I Corinteni 5, 8). Vezi că nu te-a legat de constrângerea timpurilor, ci a poruncit să ai conștiința curată” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuv. I la Rusalii, în Izvoarele Ortodoxiei, București, 1942, pp. 248-249).
Iată că am auzit cu cuvintele dumnezeiescului Ioan Hrisostom cum se cade a sărbători creștinii sfintele sărbători cu fapte bune și cu conștiința curată, și totodată felul în care putem noi în toată vremea să sărbătorim înaintea Domnului, nu cu nelucrarea, ci mai vârtos prin lucrarea faptelor bune pe care noi le putem lucra, și pe care trebuie a le lucra și atunci când lucrăm cu mâinile, și atunci când nu lucrăm.
Dacă noi, atunci când ne aflăm la munca și la lucrul cel rânduit nouă, ne vom afla ca în fața lui Dumnezeu, și ne vom sili a face lucrul nostru cu cinste, cu sinceritate, fără vicleșug, minciună și furtișag, nu vom voi răul nimănui, vom fi supuși celor ce ne conduc, îi vom cinsti pe ei ca pe cei rânduiți de Dumnezeu și vom păzi știința gândului nostru curată de orice păcat, atunci noi ne vom afla pururea prăznuind lui Dumnezeu și pururea sărbătorind. Iar de vom face cele rele cu voia și cu știința noastră în vremea sfintelor sărbători, apoi nu sărbătoare a lui Dumnezeu este aceasta, ci pierzare vremelnică și veșnică pentru noi.
Așadar, frații mei, în zadar nu vom lăuda noi cu nelucrarea în Duminici și sărbători, dacă numai cu lucrul mâinilor vom înceta, iar de lucrarea celor rele, care mânie pe Dumnezeu, nu vom înceta. Căci se cade nouă, o dată cu încetarea de la lucrul mâinilor, să încetăm de a lucra acelea care vatămă sufletul nostru. Ba și mai mult, lucrul mâinilor se cade a-l părăsi în Duminici și sărbători, dar lucrarea faptelor bune niciodată, nici un ceas sau minut din viața noastră.
Sărbătorile lui Dumnezeu sunt sărbători duhovnicești și duhovnicește trebuie prăznuite. Dar poate va zice cineva: “Cum să prăznuim sărbătorile noastre duhovnicește?”. Iată cum:
– cine cercetează pe bolnavi la casele lor în zilele de sărbători și face milostenie cu ei după a sa putere, acela duhovnicește prăznuiește;
– cine sfătuiește de bine pe fratele său să nu greșească în sărbători și în orice vreme, acela duhovnicește prăznuiește;
– cine lămurește pe cel nedumerit și rătăcit de la adevăr în zile de sărbătoare, acela duhovnicește prăznuiește;
– cine postește sfintele posturi de peste an, Miercurile și Vinerile – și, de poate, și Lunile –, acela duhovnicește prăznuiește chiar și când nu este sărbătoare;
– cine în zi de sărbătoare merge la sfânta Biserică să asculte cuvintele lui Dumnezeu și dumnezeiasca Liturghie, acela duhovnicește prăznuiește;
– cine învață pe copiii lui și îi strunește a nu se duce în zile sfinte la distracții și priveliști otrăvitoare de suflet, și îi creste pe ei în frica și certarea Domnului, unul ca acela duhovnicește prăznuiește;
– cine în zile de sărbători petrece în citirea cărților sfinte pentru sine și pentru alții, acela duhovnicește prăznuiește;
– cine mângâie cu cuvinte de întărire pe cei întristați și necăjiți în vreme de sărbătoare, acela duhovnicește prăznuiește;
– cine primește pe cei străini și călători în casa sa și îi odihnește pe ei, dându-le cele de trebuință, acela duhovnicește prăznuiește;
– cine în zile de sărbători se duce să cerceteze pe cei bolnavi de prin spitale și pe cei de la închisori, duhovnicește prăznuiește;
– cine ajută pe văduve și pe cei orfani și săraci în zile de sărbători, acela duhovnicește prăznuiește.
Deci cine petrece astfel în zilele sfintelor sărbători, acela duhovnicește prăznuiește și este adevărat fiu al Bisericii lui Hristos. Iar cine lucrează cele împotriva acestora în zilele sfintelor sărbători, acela este fiu al pierzării și se face de bună voie moștenitor al muncilor celor veșnice ale iadului. De care să ne izbăvească pe noi Prea Milostivul Dumnezeu, Cel în Treime închinat, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 18