mie. ian. 27th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Cum să primim canonul și ce înseamnă împlinirea canonului?

După mărturisire urmează a treia parte a pocăinței, adică săvârșirea canonului, care este o împlinire prin fapte a canonisirii, precum o statornicește Gavriil al Filadelfiei, în cartea lui despre Taine. Așadar și tu, ești dator să primești cu mare bucurie canonul pe care ți-l va da duhovnicul, fie că e vorba de post, de plecări ale genunchilor, de milostenie, sau de altceva. Și, înainte de toate, să primești din tot sufletul îndepărtarea – pe atâția ani, de la Cuminecare, pe care ți-o va hotărî. Fiindcă, cu această mică pedeapsă, îmblânzești marea urgie pe care o are Dumnezeu împotriva ta. Cu acest canon trecător, scapi de canonul cel veșnic al iadului.

Pilde ale celor care s-au canonisit pentru păcatele lor

Dacă sora lui Moise n-ar fi fost izgonită pe șapte zile din tabără, nu s-ar fi curățit de lepră (Numeri 12). Dacă desfrânatul din Corint nu ar fi fost dat Satanei, el nu și-ar fi mântuit sufletul (I Corinteni 5).

Așa și tu, frate, dacă nu primești această mică pedeapsă a canonului, nici de lepra păcatului nu te vei curăța pe deplin, nici sufletul tău nu se mântuiește. Neguțătorie este aceasta, iubitule, aducătoare de mult câștig și însemnătate pentru cei înțelepți: una dai și scapi de milioane; primești (pedepse) trecătoare și scapi de cele veșnice. Împăratul David, pentru ispășirea păcatelor sale, a fost alungat din împărăția sa de însuși fiul său, Abesalom. Cutreiera munții și văile, desculț; era ocărât și lovit cu pietre de Semei, era disprețuit de toți. Și tu cauți să-L îmblânzești pe Dumnezeu fără nici un canon, om fără minte ce ești! Marele Theodosie împăratul a împlinit o vestită canonisire la Milan, așa cum i-a fost hotărâtă de Sf. Ambrozie. Împăratul Romanos cel bătrân, Lecapenul, din pricina jurămintelor pe care le călcase, pocăindu-se, s-a călugărit și, când era să mănânce pâine, avea (lângă el) un băiețaș care îl lovea cu un bici peste picioare, pentru canonisire, și-i spunea: „Mergi, călugăr nevrednic, la trapeză„. Și alt împărat, pentru omorul pe care îl săvârșise, a fost canonisit să suie un munte înalt, cu picioarele goale, și, acolo sus aflându-se, dezbrăcat de veșmântul împărătesc, a ținut un post întreg de patruzeci de zile, numai cu pâine și apă, în necurmată rugăciune și tăcere, dormind pe pământul tare. Și alți mulți împărați au îndurat cele mai aspre canonisiri pentru păcatele lor. Și tu, păcătosule, ești – chipurile – mai de soi decât ei? Sau ai un trup mai de soi și mai gingaș și nu primești un canon atât de ușor, de la duhovnicul tău, pentru păcatele tale? Să nu te înșele cugetul zicând că dai bani să-ți răscumperi canonul. Împărații aceștia aveau bani mai mulți decât tine și puteau să dea milioane ca să nu capete aceste canoane. Dar aceasta nu este cu putință să se întâmple, chiar dacă cineva ar da o împărăție. Fiindcă dreptatea nepărtinitoare a lui Dumnezeu în alt chip nu poate fi mulțumită, fără numai dacă trupul care a păcătuit acela însuși se și pedepsește.

Iar de se va afla vreun duhovnic iubitor de câștig și-ți va spune să-i dai bani, și el te iartă, ia aminte să nu-i dai crezare, fiindcă nu poate în asemenea chip să te ierte, și-ți pierzi și banii tăi și rămâi neiertat. Deoarece Sf. Isidor Pelusiotul scrie unui asemenea duhovnic că duhovnicii nu pot ierta pe bogați cu darea de bani și că ei nu sunt stăpâni și domni ai iertării, sau moștenitori ai jertfelnicului dumnezeiesc, ca acei necredincioși care ziceau: „veniți să moștenim altarul lui Dumnezeu„. Căci, după cum a spus Apostolul, acei care aduc jertfe pentru înseși păcatele lor, nu pot chipurile cu a lor putere să ierte păcatele celor nepocăiți, chiar dacă ar fi bogați” (Epist. 1060 către Zosim).

Cum că cel ce împlinește canonul său este fiu adevărat al Bisericii

Dacă îți împlinești canonul duhovnicului tău, arăți că într-adevăr te pocăiești și ești fiu cu adevărat al lui Dumnezeu și al Sfintei Biserici, care a hotărât această pedeapsă. Iar dacă, dimpotrivă, încalci canonul duhovnicului tău, aceasta este un semn că pocăința ta nu este adevărată, ci mincinoasă, un semn că nu ești fiu adevărat al lui Dumnezeu și al Bisericii, cum grăiește Pavel: „Răbdați spre înțelepțire. Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește? Iar dacă sunteți fără de certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii nelegitimi și nu fii adevărați” (Evrei 12, 7 – 8).

Cum că cel ce se pocăiește se cuvine să ceară de Ia sine un canon mai greu

Sfârșesc spunând că dacă din întâmplare duhovnicul dorește să-ți dea canon ușor, trebuie ca tu, de la tine, să-l rogi să-ți dea mai mult, cum fac și alții mulți, care se pocăiesc cu osârdie, ca să îmblânzească, mai vârtos, prin acest canon vremelnic, dumnezeiasca dreptate, și să te încunoștiințezi mai bine că Dumnezeu te-a iertat de pedepsa cea veșnică, pe care ai fi căpătat-o pentru păcat.

Cum că păcătosul trebuie să-și capete canonul său: fie aici, în chip vremelnic, fie acolo — pe veci

Pe scurt, îți spunem, frate, să alegi una din două: ori aici să primești, în chip vremelnic, canonul păcatelor tale, ori acolo, pentru vecie. Dacă-l primești aici, scapi de cel de acolo; dacă aici nu-l primești, ai să-l capeți, fără greș, acolo, și pe vecie. Precum și Gravriil al Filadelfiei scrie în cartea sa despre Taine: „Cel ce nu s-a supus (canoanelor) trebuie să fie trimis la scaunele de judecată de dincolo și va da socoteală de nelegiuirile pe care le-a săvârșit, ca unul ce a încălcat așezămintele Sfintei Biserici” .

Cum că cel ce se pocăiește trebuie să urmeze îndepărtarea de la Cuminecare

Mai presus de toate îți spunem, frate, că trebuie fără greș să stai departe de Cuminecare pe atâția ani câți îți va fi hotărât duhovnicul, pentru că această îndepărtare este o canonisire a canonisirilor, trebuincioasă și alcătuind adevărata ta pocăință. Fiindcă, dacă vei cuteza să te împărtășești în acești ani, vei ajunge un al doilea Iuda, și dacă vei sili pe duhovnic să te ierte, tu nu vei mai fi un om care se pocăiește, ci un asupritor și un tiran care silnicește legile dumnezeiești și canoanele Sfintelor Sinoade și ale Părinților. Pentru aceasta, dumnezeiasca Cuminecare îți va fi ție nu pentru iertare, ci pentru o mai mare osândă și pedeapsă. Și, ca să înțelegi mai bine acest lucru, caută la pilda aceasta.

După cum dacă un om care are răni pe trup merge și le arată doctorului și capătă de la el poruncă cum să ia cutare plasture pentru răni și, pe deasupra, să nu bea vin și să nu mănânce cutare mâncare, Pentru că altminteri rănile nu i se vindecă, tot așa și tu, frate al meu, porți răni nevăzute în sufletul tău, anume păcatele. Ai mers și le-ai arătat duhovnicului, adică le-ai mărturisit. Duhovnicul a hotărât să pui un plasture peste ele — canonul postului, al hranei uscate, al plecării genunchilor, al milosteniei și al rugăciunii. Pe lângă acestea, ți-a prescris să nu bei și să nu mănânci cutare mâncare, adică să nu te împărtășești cu dumnezeieștile Taine. Așadar, dacă nu-i vei da ascultare și vei mânca, ce se întâmplă? Rănile și păcatele tale nu se vindecă, ci ajung mai cumplite și mai întinse. Ce zic că nu se vindecă? Ți se trage încă și moartea, sufletească și trupească, cum spune dumnezeiescul Pavel: „De aceea mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (I Corinteni 11, 30). Adică, deoarece unii se împărtășesc, nevrednici fiind, ajung neputincioși și bolnavi, și mulți dintre ei încetează din viață.

Dacă cineva, nedumerit, ar spune că, deoarece, prin rugăciunea cea de iertare a duhovnicului, se iartă păcatul celui ce se pocăiește, de ce acestuia să nu i se îngăduie să se împărtășească, odată ce a fost iertat și îndreptățit? La aceasta răspundem în trei chipuri:

1) Fie că i se iartă păcătosului păcatul, însă nu de-a dreptul, ci socotind că el va împlini canonul și va sta departe de cuminecare (fiindcă de aceea duhovnicul, înainte de iertare, îi hotărăște canonul și lipsirea de Taine);

2) Fie că i se iartă — e drept – păcatul, nu însă și pedeapsa și certarea pentru păcat, cu alte cuvinte, canonul, în care se cuprinde și îndepărtarea de la Cuminecare. Fiindcă păcatul lui David s-a iertat și de Dumnezeu, când Natan i-a spus: „Domnul a ridicat păcatul tău„, dar nu s-a iertat și pedeapsa pentru păcatul lui, fiindcă — după această iertare – el a fost izgonit din împărăția sa, de către fiul său, Abesalom, și sabia nu s-a îndepărtat de casa lui, și a pătimit alte nenumărate răutăți, după cum însuși Natan i le proorocise;

3) Răspundem că se iartă — e drept – greșeala păcătosului, dar este nevoie ca acesta să fie pus la încercare și, cu timpul, să fie întărit în harul lui Dumnezeu.

În sfârșit, îți spunem, frate, că acel canon pe care ți-l va da duhovnicul, trebuie să-l împlinești, pe cât este cu putință, mai repede, câtă vreme te afli în harul lui Dumnezeu și să nu amâni, fiindcă nu știi ce ți se va întâmpla în ziua viitoare: „Căci nu știi la ce poate da naștere ziua de mâine” (Pildele lui Solomon 27, 1).

Vezi și… Cum trebuie să se pregătească fiecare înainte să se spovedească

Cum trebuie să se mărturisească păcătosul

Sfântul Nicodim Aghioritul; Carte foarte folositoare de suflet