Iată câteva exemple de cum se face și cum nu trebuie să se facă milostenia:
Milostenie nu trebuie făcută din furt sau din câștiguri necurate. Milostenia trebuie împărțită nu din cele răpite și nedrepte, ci din avuțiile proprii date nouă de Dumnezeu. Căci a lua de la unul și a da altuia nu este milostenie, ci un act inuman, înșelăciune sau tentativă de adormire a conștiinței, care, fiind împovărată de nedreptate, nu va înceta să îl mustre pe răpitor. O asemenea milostenie este urâciune în fața lui Dumnezeu.
Cine aduce jertfă din averea săracilor junghie pe fiu înaintea tatălui său, spune Isus Sirah (Înțelepciunea lui Isus Sirah 34, 2). Un asemenea om ar trebui să facă ceea ce a făgăduit să facă și Zaheu vameșul în prezența lui Hristos (vezi Luca 19, 8): tot ceea ce a adunat rău să cheltuie bine; să-i despăgubească pe cei pe care i-a nedreptățit; să nu mai facă nedreptate pe viitor; să se căiască de faptul că a săvârșit nedreptate și că a încălcat legea lui Dumnezeu, din momentul acela hrănindu-se din rodul muncilor sale binecuvântate. (Sfântul Tihon din Zadonsk)
Milostenia trebuie făcută chiar dacă e puțină. Să ne străduim să o facem chiar și forțat. Cine vine la noi să ne ceară ceva, să îi dăm oricât de puțin. Un frate i-a zis avvei Pimen: Când îi dau fratelui meu puțină pâine sau altceva, dracii îmi defaimă milostenia, cum că o fac din dorința de a plăcea oamenilor. Bătrânul i-a răspuns:
— Chiar dacă milostenia ta ar fi făcută din dorința de a plăcea oamenilor, noi tot suntem datori să dăm cele de trebuință. Și i-a spus următoarea pildă:
— Trăiau undeva doi lucrători de pământ. Unul dintre ei a semănat și a adunat puțin grâu, măcar că necurat, pe când celălalt, lenevindu-se a semăna, n-a adunat nimic. Care dintre ei va avea ce să mănânce? Fratele a răspuns:
— Cel ce a adunat puțin grâu, chiar dacă necurat. Bătrânul a zis atunci: Așadar, să semănăm și noi măcar puțin, chiar dacă necurat, ca să nu murim de foame.
Milostenia nu trebuie făcută cu zgârcenie. Zis-a un bătrân: „Este unul care face lucruri bune și vicleanul îi pune în minte preț mare la un lucru mic, ca să piardă plata tuturor bunătăților pe care le face. Șezând eu odată în Oxirinh, la un preot ce făcea milostenie, a venit o văduvă cerând puțin grâu. Și i-a zis ei: «Adu o pânză și-ți voi da.» Iar ea a adus. Și apucând haina cu mâna, și căutând-o, a zis: «Mare este!» Și a rușinat-o pe văduvă. Deci i-am zis lui: «Avvo, oare ai vândut grâul?» Răspuns-a acela: «Nu, ci cu milostenie i l-am dat.» Atunci eu iarăși am zis: «Dacă l-ai dat ei cu milostenie, de ce te scumpeai la măsură și ai rușinat-o?»”