Fiul meu iubit! Să pună Domnul frica Sa în inima ta cât mai mult, așa încât și pe pământ, și pe mare către El să suspini și Lui să-I slujești. Știi, fiule, că toți suntem muritori, că în viitorul apropiat ne vom despărți de trupul nostru, că vom da socoteală pentru toată viața noastră, chiar și pentru fiecare cuvânt și fiecare privire piezișă, chiar și pentru fiecare gând. Dar ce zic eu? Domnul a făgăduit că vom da socoteală chiar și pentru cele săvârșite fără voie și întru neștiință. Și atunci, cum trebuie să fim? Să fim plini de frică și de cutremur, gata să dăm răspuns bun. Cumplită va fi judecata lui Dumnezeu! De o parte — focul nestins, de alta — Împărăția cerurilor. Cel dintâi îi așteaptă pe păcătoșii care n-au primit poruncile Domnului, cea de-a doua — pe cei ce au păzit legea Lui.
Așadar, te rog: trăiește în cuvioșie și curăție, deoarece te afli înaintea lui Dumnezeu. Orice faci, fiule, să faci întru slava lui Dumnezeu. Peste tot să vă purtați nu ca niște oameni lumești, ci după pilda apostolilor: să aveți frică și cutremur. Da, fiul meu iubit, adu-ți aminte de Binefăcătorul tău, proslăvește-L pe Dumnezeu în viața ta, ca Dumnezeu să te proslăvească în veșnicie. Învață-i ceea ce ți-am spus și pe tovarășii tăi, și pacea de la Domnul să vă încununeze întru unire de cuget.
Sfântul Teodor Studitul; din cartea: Povețe ale sfinților
Avem legile lui Dumnezeu și învățăturile fiului Lui care ne dpun cum trebuie sa ne purtam viața prin lume.
Asta cu frica și cutremurul nu am gasit-o din ce am citit prin Testamente.