Creștinul desăvârșit trebuie să aibă un fel de a gândi vrednic de chemarea cerească și să trăiască în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos.
Creștinul nu trebuie să se împrăștie și să se lase abătut de la aducerea-aminte de Dumnezeu, de voia și de judecățile Lui. El, care a devenit în toate mai presus de îndreptățirile cele după Legea veche, nu trebuie nici să se jure, nici să mintă.
Creștinul nu trebuie să hulească, nu trebuie să se supere, nu trebuie să se certe, nu trebuie să se răzbune, nu trebuie să răsplătească răul cu rău, nu trebuie să se mânie.
El trebuie să fie îndelung-răbdător, să îndure orice s-ar întâmpla, iar pe cel ce face nedreptate să-l mustre la timpul potrivit, nu mânat de patimă, ca să se răzbune, ci cu dorința de a-și îndrepta fratele, după porunca Domnului.
Nefiind de față fratele, nu trebuie să spună nimic pentru a-l ponegri: aceasta este clevetire, chiar dacă adevărate sunt cele spuse. Trebuie să-i întoarcem spatele omului care își clevetește fratele.
Nu trebuie să vorbim în deșert, lucruri care nu slujesc nici spre folosul ascultărilor, nici spre trebuință cea neapărată și îngăduită nouă de Dumnezeu.
Nu trebuie să fim robi ai vinului și, îndeobște, să căutăm mâncăruri și băuturi gustoase, fiindcă cel ce se nevoiește se înfrânează în toate.
Nu trebuie să ne îngăduim nici țipete, nici vreun alt fel de mișcare care arată întărâtare ori abatere de la credința neîndoită că Dumnezeu este de față.
Nu trebuie să răspundem cuiva ori să facem ceva cu obrăznicie sau cu dispreț, ci trebuie să dăm dovadă în toate de smerenie și de cinstire față de toți.
Nu trebuie să facem nici un semn și nici o altă mișcare a trupului care-l poate jigni pe aproapele sau arată dispreț față de el.
Nu trebuie să ne străduim a avea îmbrăcăminte sau încălțăminte împodobită: aceasta este deșertăciune. Pentru trebuințele trupului nu trebuie să folosim lucruri scumpe. Nu trebuie să cheltuim pentru ceea ce ne depășește nevoile și pentru lux.
Nu trebuie să căutăm cinstiri și întâietate. Fiecare trebuie să-i pună pe toți mai presus de sine. Nu trebuie să fim nesupuși.
Nu trebuie să mănânce pâine stând degeaba cel care poate să lucreze, iar cel care se îndeletnicește cu ceva spre slava lui Hristos trebuie să se silească spre râvnă pe cât îi stă în putere.
Nu trebuie să pizmuim numele bun al altuia ori să ne bucurăm de vreun neajuns al lui. Trebuie, întru iubirea lui Hristos, să ne mâhnim pentru neajunsurile fratelui și să ne bucurăm de sporirea lui.
Cine spune că s-a pocăit de păcat nu trebuie doar să se întristeze pentru ceea ce a făcut, ci să și aducă roade vrednice de pocăință.
Nu trebuie să amânăm vremea îndreptării noastre, fiindcă nu putem fi încredințați că vom apuca ziua de mâine: mulți, care își făcuseră multe planuri, nu au apucat următoarea zi.
Nu trebuie să ne lăsăm amăgiți de îmbuibarea pântecelui, care naște visuri de noapte necuviincioase.
Nu trebuie să ne lăsăm furați de ispita muncii peste măsură și să încălcăm măsura, fiindcă Apostolul spune: Având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulați (I Timotei 6, 8 ), fiindcă belșugul dincolo de trebuință arată iubirea de agoniseală, iar iubirea de agoniseală este osândită ca închinare la idoli (Coloseni 3, 5 ).
Nu trebuie să fim iubitori de arginți și să adunăm comori fără trebuință. Cel care vine la Dumnezeu trebuie să iubească sărăcia în toate și să fie străpuns cu frica Lui, asemenea celui care a zis: Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecățile Tale m-am temut (Psalmi 118, 120 ).
Să ne dea Domnul ca, primind cu toată încredințarea cuvintele acestea, să arătăm întru slava Lui roade vrednice de Duhul, cu bunăvoire lui Dumnezeu și cu împreună-lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.