Cu cât sănătatea este mai dorită și mai de preț decât toate lucrurile, cu atât fiecare se mâhnește mai mult în boala sa, decât în celelalte nenorociri și pagube care îi vin. Cine are vreo durere oarecare, sau grea boală, să citească această mângâiere, ca să se veselească.
De-ar cunoaște bolnavii folosul pe care-l aduce sufletului boala și cum simt durerea trupului, s-ar mângâia minunat ușurând durerea și suferința lor; căci cu cât se chinuiește trupul, cu atât sufletul se vindecă. Numai aceasta ar fi destul ca să se mângâie orice bolnav. Nu socoti, omule, că întâmplător ți-a trimis Domnul, boala, ci pentru rodul cel mult și folosul ce primește prin ea sufletul, și se strălucește, ca aurul în topitoare. Pentru aceasta l-a lăsat pe Iov, de s-a chinuit cu atâtea dureri și s-a rănit în așa fel, pentru că știa plata cea mare, de care era să se învrednicească, răbdând chinurile cu tărie. Pentru minunata pildă a răbdării sale, mai mult a strălucit și s-a slăvit în lume și s-a încununat de la Dumnezeu pentru pătimirea și chinurile sale, decât pentru multele sale bunătăți, pe care le săvârșise mai înainte. Acesta este câștigul pe care drepții îl dobândesc în boală, iar păcătoșii pot strânge mult rod, dacă cu mulțumită rabdă acestea.
Mai întâi, prin boala trupului se tămăduiește sufletul de boala păcatelor. Că precum cu băutura amară se curăță umezelile cele rele ale trupului, și trupul se tămăduiește, asemenea și omul prin durerea și necazul bolii, cunoaște păcatele sale pe care mai înainte nu le socotea, și pocăindu-se, se mărturisește, plânge, cere iertare de la Dumnezeu, si face și alte faceri de bine, primind astfel în suflet sănătatea care îi lipsea. Pentru aceasta zice Proorocul, despre israeliți; că atunci când s-au înmulțit bolile lor, căutau leac și cunoscând că păcatele erau pricina bolii, s-au întors cu pocăință la Domnul. Afară de aceasta, boala îți ia puterea, și nu poți păcătui, căci ea este foarte folositoare la cei trândavi și leneși, care nu pot să se înfrâneze.
Sunt mulți, care atunci, când sunt tari și sănătoși, cheltuiesc puterea lor în păcate; și când bolesc cu trupul, nu pot, nu voiesc să facă vreun rău, iar mai ales se pocăiesc pentru câte au făcut mai înainte; căci prea mult înțelepțește sufletul, boala cea grea. Mai ales dacă ai răbda fără cârtire, folosesc durerile și necazurile bolii și ajută la iertarea păcatelor, ca și canonul pe care îl faci de bună voie. Aceasta mai cu seamă ar fi trebuit să te gândești în boala ta, ca să se ușureze durerea, adică: postul îndelung ce-l faci, lipsindu-te de mâncări și de băuturi, este în loc de înfrânare pe care erai dator să o faci drept canon pentru desfătarea și beția ce ai făcut. Durerile capului și ale celorlalte mădulare, ce te întristează, sunt în locul acelor ce era să pricinuiești trupului, pentru dulcețile și desfătările, care altă dată le-ai făcut.
Și când nu poți să dormi, socotește că faci priveghere la biserică, roagă-te neîncetat cu lacrimi, aducându-ți aminte de păcatele tale, și darurile și binefacerile ce ai luat de la Stăpânul. Și făcând așa, ai mai mult folos, decât ai fi sănătos și tare cu trupul. În sfârșit, bolile și durerile tale te fac următor Mântuitorului nostru, care a pătimit atâtea pentru mântuirea noastră. Această cugetare te face să nu simți durerea bolii, știind că pe cât mai mult pătimești, cu atât mai mult te asemeni lui Hristos și te răstignești împreună cu El. Și așa te vei slăvi împreună cu El, în Rai.
Deci pentru aceste foloase pe care le avem în boli, ne cercetează prin ele, milostivul Dumnezeu, ca să aflăm mântuirea, așa că nu trebuie să cârtim, ci să ne bucurăm, precum au făcut Apostolii, cunoscând folosul necazurilor. Mai ales prea lăudatul Petru, care nu voia să tămăduiască boala fiicei lui, putând s-o facă, ca și altor bolnavi pe care cu umbra sa îi tămăduia, într-o zi, a vindecat-o la rugămintea ucenicilor, ca să nu-i supere. După aceasta, i-a poruncit iarăși să se culce la pat cu boala de mai înainte, ca să nu se lipsească de folosul pe care-l primea sufletul ei din boala trupului. Acestea le cugeta și un pustnic sfânt care era în fiecare an, un timp bolnav; și odată fiindcă nu i-a venit obișnuita boală, avea mare întristare că l-a părăsit Domnul în anul acela, și nu l-a cercetat, după cum se vede mai lămurit în „Lavsaicon”.
Iată cât doresc boala cei îmbunătățiți, și nu simt durerea și necazul trupului, cunoscând folosul cel sufletesc pe care-l primesc! Nevoiește-te, frate, ca să fi din numărul acestora; și dacă chinul îndelungatei boli te întristează, să te mângâie rodul și folosul care-l câștigi din boală. Dacă fierbințeala te chinuiește, rabdă că în puțină vreme va trece și după moarte te vei duce în loc luminat, ca să ai bucurie veșnică pentru puțina suferință pe care ai răbdat-o vremelnic. Dacă te mâhnești că ești orb, și nu poți să vezi lumina soarelui, bucură-te mai ales în aceasta, că nu ai pricină să plângi ca Ieremia, zicând: „Ochii mei au furat inima mea” Nici să te rogi cu Proorocul: „Păzească ochii tăi Domnul, ca să nu vadă deșertăciune.” Nu era mai bine acestui David să fi fost orb, decât să vadă pe Versavia, a cărei vedere l-a făcut de a săvârși atâtea răutăți? Și câți oameni mari au alunecat cu vederea și jalnic au pierit! Dacă ar fi fost orbi s-ar fi mântuit. Cunoaște dar bine si aceasta: că neavând ochii cei de afară, pe care îi au și toate dobitoacele, ai pe cei dinăuntru ai sufletului, și cu aceștia vezi acea Față dumnezeiască a cerescului Părinte, pe care neîncetat o văd îngerii.
Asemenea de ești surd și mut, nu te amărî, că atunci ai mai multă liniște și luare aminte să asculți cuvintele pe care le grăiește Domnul către suflet. Încă te izbăvești de auzuri vătămătoare de suflet și de cuvinte de rușine, de cântece și de alte fapte de Dumnezeu urâte care pricinuiesc celor ce le fac, munca Iadului. Si, pe scurt, dacă te mâhnești că ești olog, orb, damblagiu, și nu ai nici o bucurie sau folos în viața aceasta, gândește de câte primejdii te izbăvește în acest chip, și cât folos aduc sufletului aceste boli care curând trec, iar după moarte te duci la un loc veselitor, și rai frumos, să te bucuri pururea cu Avraam, cu Iov cel prea fericit, și cu toți care bine au plăcut lui Dumnezeu. Și atunci mulțumește și să slăvești pe Domnul care ți-a făcut o asemenea binefacere, curățindu-te aici cu o mică și foarte scurtă boală, ca să nu te muncească veșnic în Iad.