Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Cuvânt despre Judecata de Apoi

judecata de apoi
Distribuie

Astăzi, cu mila Domnului, am ajuns iarăși la pomenirea de peste an a înfricoșatei veniri a doua a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ați auzit Evanghelia, ați auzit Cazania care s-a citit, tâlcuirea, și cred că a fost destul de dezvoltat pentru cel care a înțeles. Eu ce voi spune, nu sunt mai mult decât, pentru aceea, că poate așa a dat Dumnezeu, că ce se vorbește prin grai viu, se prinde mai mult de mintea și inima omului. În Patrologia Bisericii Ortodoxe, zic aceștia care au alcătuit-o, că nici un sfânt n-a vorbit de Judecata de Apoi așa de frumos și așa de adânc și așa de ortodox ca Sfântul Efrem Sirul. El a vorbit cel mai mult din Sfinții Părinți despre moarte, despre sfârșitul lumii, despre venirea lui Antihrist, despre a doua venire a Domnului și celelalte, precum vedeți și în troparul lui: „…vestind ceasul judecății”.

Și Sfântul Grigorie Teologul, după teologia cea mare cu care era înzestrat de Dumnezeu, zice și el despre Judecata de Apoi, dar nu-l putem compara cu Sfântul Efrem Sirul, care a vorbit într-un ton așa de smerit și mai înalt în multe puncte. Și când începi a citi cu atenție cuvintele Sfântului Efrem despre Judecata de Apoi, liniștit la chilie, ți se pare că vezi venind judecata pe norii cerului.

Ai văzut ce spune acolo: „Dacă acum când un judecător se mânie, și-i foarte pornit pe tine, te duci cu mare frică înaintea lui, știindu-te că ești vinovat – chiar de ai fi un mare judecător sau un stăpânitor de țară sau alt om mare -, câtă frică va fi atunci pentru aceia, când vor vedea că vine pe norii cerului Judecătorul judecătorilor și Împăratul împăraților și Domnul domnilor și când va veni înconjurat, cum spune Evanghelia de astăzi, de toți sfinții Săi îngeri. Că așa spune Evanghelia: Când va veni Domnul și va sta pe scaunul slavei Sale înconjurat de toți îngerii Săi.

Și atunci, spune Sfântul Efrem, unde va fi puternicul, unde împăratul, unde domnul, unde bogatul, unde înțeleptul veacului de acum, unde întrebătorul veacului de acum? Unde-s caii, unde-s căruțele, unde-s slugile, unde-i muzica, unde-i vinul cel strecurat? Unde-s cei cu alăute și cu tobe, unde va fi plesnitul mâinilor și jocurile și dezmierdarea trupului cea spurcată? Unde va fi atunci, când cerurile cu cutremur vor aștepta să se deschidă să vină cela Care le-a zidit, înconjurat de miliarde și miliarde de îngeri, după cum L-a văzut Proorocul Daniil: …priveam, zice, întru vedenia nopții, și vederile capului meu m-au înspăimântat pe mine. Iată eu, Daniil, priveam și Cel vechi de zile a șezut, scaunele s-au pus, cărțile s-au deschis, râuri de foc treceau înaintea Lui, miriade de miriade slujeau Lui, îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său ca lâna cea curată și iată eu, Daniil, am văzut că din țărâna pământului s-au ridicat unii spre viața veșnică și alții spre osândă veșnică.

Dar câți din prooroci n-au spus despre Judecata de Apoi? David proorocul zice: Dumnezeu arătat va veni, foc înaintea lui va arde și împrejurul Lui vifor mare. Chema-va cerul de sus și pământul de jos ca să aleagă pe norodul Său.

Și când se vor deschide cerurile la judecata de apoi, întâi o să apară pe nori Sfânta Cruce, care va străluci mult mai tare decât soarele, încât va întuneca și soarele și luna și stelele. Imediat după Sfânta Cruce vine Sicriul Legii Domnului. Sicriul acela are într-însul Tablele Legii, cupa cu mană și toiagul lui Aaron, pe care Proorocul Ieremia le-a pecetluit cu numele Dumnezeului celui viu. Pe acel munte este un nor totdeauna și nimeni nu știe unde se află până la dreapta judecată. Atunci se vor duce îngerii și vor dezgropa Chivotul Legii de acolo.

Dar de ce, odată cu Sfânta Cruce, vine și Sicriul Legii? Ca să arate că vine același Dumnezeu, Care a dat amândouă Testamentele. Chivotul va reprezenta Legea Veche, legea care a primit-o Moise pe Muntele Sinai, și Sfânta Cruce va reprezenta Legea Darului, legea dată de Același Dumnezeu, Mântuitorul. Și de aceea semnele amândurora Testamente vor merge; întâi Sfânta Cruce și în urmă Sicriul Legii. Auzi ce spune la Apocalipsă: Și s-a văzut Sicriul Legii Domnului, în ceruri, venind pe norii cerului. Vedeți că spune?

Deci va veni Sicriul Legii, iar lângă Sfânta Cruce va fi scara, buretele, cocoșul, cleștele, varga cea cu isop și toate semnele sfintelor patimi – așa spun Sfinții Părinți -, ca să arate că cel ce S-a răstignit pe cruce și poartă aceste semne ale mântuirii este Dumnezeu Care vine să judece lumea.

Apoi vine Mântuitorul, dar nu ca să miluiască lumea, ci ca să judece lumea, precum scrie: Judecata lumii întru dreptate și noroadele întru îndreptare. Dreptatea și judecata este adevărul scaunului Său.

Zic dumnezeieștii părinți: „Dacă ar mai putea să moară oamenii atunci, să mai poată muri o dată, de milioane de ori ar muri de atâta frică și cutremur. Glasuri de trâmbițe de aur cu putere dumnezeiască îi vor deștepta și vor chema pe cei din iad, al căror număr nu poate fi numărat, și pe îngerii cei căzuți și vor străbate cerurile trâmbițele acestea și înapoi și vor chema toate cetele de sfinți de la zidirea lumii și toți îngerii deasupra Văii Plângerii, în văzduh, că acolo va fi tronul dumnezeirii.

O parte din noi, însă, nu vom muri. Cine se va învrednici să ajungă până în ziua aceea, auziți ce spune marele Apostol Pavel în Apostolul de azi: Iată, taină mare vă spun că nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba întru clipeala ochilor, în glasul trâmbiței de apoi când morții se vor scula din veci.

Deci cei ce vor mai fi vii după atâtea încercări, aceia se vor preface ca fulgerul din trupurile acestea sufletești în trupuri duhovnicești și vor zbura întru întâmpinarea Domnului în văzduh.

Spune Proorocul Ioil: Voi chema toate popoarele Mele și mă voi prici cu ele în Valea lui Iosafat. Ați văzut Valea Plângerii între Muntele Eleonului și Ierusalim, imediat la Ghetsimani acolo jos. Acolo în văzduh. De aceea sunt atâtea morminte acolo alături, de evrei și de turci, musulmani. Toți vor să se îngroape acolo, și când va suna trâmbița să fie mai aproape de tron.

Însă mai aproape de tron te vor duce faptele tale, nu că ești cu mormântul mai aproape. Ei țin tradiție puternică, zicând că acolo va fi scaunul judecății.

Zice: Chema-va cerul de sus și pământul de jos, dar pentru ce zice? ca să aleagă pe norodul Său. Îi va alege, cum spune Evanghelia de astăzi, cum alege păstorul oile de capre, și ați văzut că a pus cele șase întrebări despre milostenie.

Dar Sfântul Nichifor Teotoche, mare profesor zice: „Oare la Judecata de Apoi numai de milostenie o să întrebe Dumnezeu? Adică n-o să te întrebe dacă ai fost curvar, dacă ai fost hoț, dacă ai fost bețiv, dacă ai fost cămătar, dacă ai fost ucigaș? O să te întrebe numai dacă ai făcut milostenie? Dacă ar fi așa ușor te-ai mântui, că faci toate răutățile și faci milostenie. Nu-i adevărat, că cine calcă o poruncă, călcătorul tuturor poruncilor se face”.

Deci zice Apostolul Pavel: Nu vă înșelați, fraților, că nici curvarii, nici preacurvarii, nici malahienii, nici bețivii, nici fermăcătorii, nici slujitorii de idoli, nici lacomii, nici nemilostivii, împărăția lui Dumnezeu nu o vor vedea. Poate el să facă milostenie tot ce are, dacă nu se va mărturisi și nu se va căi de celelalte păcate nu vede împărăția cerurilor.

Dar de ce a pus numai milostenia? Pentru că milostenia se face din dragoste. Prima rază a dragostei, zice, dragostea se milostivește. Ai văzut? Deci izvorăște din dragoste mila și cine are milă și dragoste niciodată nu caută să facă rău aproapelui. El iubește și pe Dumnezeu din toată inima, el iubește și pe aproapele. Deci cel ce are dragostea lui Dumnezeu nu poate să facă nici un păcat, fiind născut din Dumnezeu și nu păcătos.

A pus milostenia ca pe o fiică a dragostei, ca să arate că cel ce are dragoste de Dumnezeu și de aproapele nu vrea nici să-l bată pe altul, nici să-l fure, nici să facă păcate, nimic. De toate se păzește, pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru dragostea de aproapele, ca să nu-l jignească cu ceva și ca să nu-i vatăme sufletul lui sau averea lui personală sau orice. Deci de aceea s-a pus milostenia întâi, dar nu ca să te întrebe acolo numai de milostenie.

Acolo va întreba și de rugăciune și de plângere și de umilință și de priveghere și de sărăcie și de liniște și de tăcere și de neagoniseală. Va întreba acolo și de blândețe și de răbdare și de îndelungă răbdare și de înfrânare și de citire și de meditație și de cugetarea la Dumnezeu. De toată fapta bună, ca să zic cuprinzător, de toate va fi întrebat fiecare, până și de cuvinte. Ai văzut că spune: Pentru tot cuvântul deșert, vor da oamenii seamă în ziua Judecății celei de Apoi.

Deci nu va întreba numai de milostenie, ci va întreba și de cuvinte și de gânduri. Auzi pe Sfântul Efrem Sirul: „Ce zici, frate, că pentru gânduri nu vom lua muncă! Te rog, frate, nu mă arunca pe mine în negrijă pentru păcatele cu gândul, că ar fi ușoare. Dacă ar fi fost ușoare păcatele cu gândul, nu era nevoie ca dreptul Iov, cu 1850 de ani înainte de venirea Domnului, să aducă câte un bou jertfă – pentru ce? Nu pentru el. El nici cu gândul nu greșea, căci zice: Nu cumva feciorii mei – că avea șapte feciori și trei fete -, fiind tineri, să fi greșit cu gândul față de Dumnezeu.

Îi curățea pe feciorii săi cu jertfe, un bou în fiecare seară: „Doamne, iartă-i, poate copiii mei, fiind tineri, să fi greșit cu ceva înaintea Ta cu gândul”. Care tată și mamă de azi mai face ce făcea Iov? Oare degeaba l-a lăudat Dumnezeu pe Iov, că nu-i nimeni pe pământ ca el? Care tată și mamă de azi mai aduce jertfă lui Dumnezeu, ca nu cumva fata lui să fi greșit cu gândul față de Dumnezeu, când îi vede că fac crime și fărădelegi și preacurvii și fumături și beții și înjurături și de toate? Și-i lasă și-i laudă și se complac.

Vai de noi! Acela om, plin de avere, plin de cinste, dar câtă frică de Dumnezeu era la dânsul, că aducea jertfă ca nici cu gândul copiii lui să nu greșească lui Dumnezeu.

Iarăși Sfântul Efrem zice: „În ziua judecății să nu-mi spui mie că nu te va întreba de gânduri! Pentru că, zice, s-a spus în Evanghelie, El va judeca preacurvie întru pofta de femeie. Numai de a privit cineva la femeie cu gândul de a face păcat cu ea, este preacurvar, dar dacă a urât cineva pe fratele, ucigaș de om este”. Zice mai departe: „Dacă nu era mare păcatul cu gândul, nu era judecat de Hristos preacurvie întru poftă de femeie și ucidere întru a urî pe fratele”.

Deci iată că o să dăm seamă în ziua judecății și de cuvinte deșarte și de gânduri și mai ales de gândurile care sunt izvorâte din pofte necurate și din ură; unele sunt ucideri, iar altele preacurvii.

Să nu crezi că va căuta atunci numai fecioria trupească! Aceea nimic nu folosește fără cea duhovnicească. Dracii nu se mărită, dracii nu se însoară; tot feciorelnici sunt. Dar tot draci sunt. Dar pentru ce se numesc spurcați? Pentru că se împreună cu femeia? Nu! Nuntă nu fac ei niciodată. Ei sunt necurați pentru mândria și căderea din ascultare. Ce zice? Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima.

Ai văzut curvie duhovnicească și preacurvie și necurăție? Din cauza mândriei este necurat. Și spune Proorocul Isaia: În ce chip haina cea muiată în sânge nu mai este curată, așa tu nu vei fi curat, vorbește de păcat.

Și iată necurăție care nu se ia la trup, ci la duh. Vai de noi și de noi! Dacă am avea curăția trupului, și n-am avea-o pe a duhului, tot ca dracii suntem, tot necurați suntem, dacă vor fi găsite la noi gândul mândriei, al trufiei, al semeției, al urii, al zavistiei, al râvnei cele rele, al invidiei, al răutății, al mâniei, al iuțimii, al răutății, al ținerii minte de rău, al dorinței de răzbunare, al dorinței de a plăcea oamenilor, al slavei deșarte, al fățărniciei, al vicleniei, al iubirii de arătare, al iubirii de sine, al nesimțirii, al împietririi, al prefăcătoriei, al hrăpirii.

Se văd acestea? Nu! Dar ochiul cel atoatevăzător le vede. Acestea sunt patimi sufletești și nu se văd. Dar sunt mai grele decât curvia și lăcomia și lenea și decât toate celelalte. Pentru ce? Patimile sufletești, cum zice Sfântul Părinte Maxim, sunt mult mai grele decât cele trupești.

Preasfântul nostru Mântuitor, Dumnezeu, când a venit în lume, vezi că n-a mustrat pe curve și pe tâlhari și pe vameși și pe cei răniți de tot păcatul. Cu aceia stătea la masă și-i vindeca și-i tămăduia și făcea minuni și-i chema la Sine: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați.

Și ca un Dumnezeu citea în inima fariseilor și a legiutorilor și a cărturarilor. La dânșii vedea păcate, nu trupești, ci mai grele decât cele trupești. Zice dumnezeiescul Gură de Aur: „Dacă vrei să găsești credință curată și sinceră, la poporul de la țară o să găsești. Că în cei bisericești, are obicei satana să se sălășluiască cu zavistia, cu fățărnicia, cu viclenia, cu invidia, cu ura, cu iubirea de argint și celelalte lucruri care nu se văd”.

Noi nu le vedem, dar Dumnezeu le vede. De aceea îi văicărea de atâtea ori pe fățarnici: Vai vouă, fariseilor, vai vouă, morminte văruite… căci ca un Dumnezeu vedea în ei atâta prefăcătorie și atâta slavă deșartă și mândrie și răutate și viclenie și ură. Și acestea oamenii nu le vedeau. Oamenii îi socoteau sfinți.

Deci vai de noi și de noi, păcătoșii! Dacă ar fi să dăm seamă numai de cele trupești, păcatele trupești sunt groase. Cine nu simte că a mâncat mult? Cine nu simte că s-a ispitit de un păcat trupesc? Cine nu simte că se lenevește? Cine nu simte să s-a îmbătat o dată? Sau cine nu simte că a fumat sau a bătut sau a înjurat sau a ocărât? Acestea sunt păcate groase, le simte omul foarte ușor. Ușor vine în căință.

Iar celelalte foarte grele, foarte subțiri, cu anevoie de cunoscut de cele mai iscusite minți. Și de aceea multă veghere ne trebuie. Dacă n-ar completa mila lui Dumnezeu neputința noastră, nimeni nu s-ar putea mântui. Iar în ziua judecății toate se vor descoperi, cum a zis Sfântul Simion bătrânul: de la multe inimi atunci se vor descoperi cugetele.

Eu stau cu fratele meu întru-o chilie. Cine știe cât îl iubesc, sau îl urăsc? Eu știu. Că zice: cine știe ale omului, decât duhul care-i într-însul? Dar mai știe cineva. Știe Dumnezeu. De aceea față de conștiința noastră să ne silim foarte mult s-o împăcăm și unde vedem că ne-am rănit, să ne mărturisim, să ne pară rău și să ne îndreptăm. Că Sfântul Ioan Gură de Aur zice pentru conștiință, în Puțul: „Vezi că nu ți-a pus ție judecător dinafară al păcatelor tale celor dinăuntru, ci ți-a pus dinăuntru – conștiința”.

Glasul lui Dumnezeu în om este conștiința. Odată ce mă mustră cugetul, că am urât pe fratele, că l-am zavistuit, că l-am pizmuit, că mă mândresc, că mă fățărnicesc, că sunt viclean, numi trebuie altă conștiință, decât a mea, care dinăuntru spune: „Acestea le-ai făcut; cu acestea ți-ai pătat conștiința și acestea sunt urâte de Dumnezeu foarte tare”. Pentru acestea i-a mustrat Mântuitorul pe cărturari și pe farisei, care nu-și cunoșteau aceste neputințe și voiau să se arate ca oameni sfinți, iar Dumnezeu știa neputințele și răutățile lor.

Deci în ziua judecății se va descoperi fiecăruia fapta așa cum a fost. Marele Vasile, „gura bisericii sau gura cea de foc a duhului”, „ochiul Bisericii” sau „Împăratul Cuvintelor”, cum îl numesc Sfinții Părinți, aseamănă viața călugărului și a tot creștinul cu lucrarea unui pictor. Un pictor iscusit care pictează o icoană în ascuns. Așa fac de obicei cei mai mari artiști pictori, trag o perdea, o draperie să nu vadă nimeni ce lucrează ei. Pictorul lucrează la liniște, își adună acolo material, culori și să nu vadă nimeni lucrarea lui; să nu-i facă nimeni nici o critică. La urma urmei se va vedea.

Și lucrează omul ascuns, iar când a terminat icoana și când a tras draperia de pe ea, atunci se vede. Este de cinste icoana lui sau de batjocură? Așa-i icoana vieții noastre celei lăuntrice. Noi toată viața lucrăm, și rele și bune, dar la sfârșit o să iasă în vileag. Asta icoană ai lucrat. Uite fățărnicie pe dânsa, uite viclenie, uite slavă deșartă, uite mândrie, uite ură, uite lenevie, uite moleșală, uite răspândire. Iaca culorile noastre!

O să fie de râs nu înaintea oamenilor, ci înaintea a milioane de îngeri. Dacă icoana vieții noastre n-o să fie împodobită cu dragoste, cu milă, cu rugăciune, cu lacrimi, cu umilință, cu zdrobire, cu căință, cu răbdare, cu îndelungă răbdare, cu dreaptă socoteală, cu chibzuință, cu suferirea pentru fapta bună; dacă nu s-or găsi culorile potrivite, când vor ieși cu icoana vieții noastre înaintea lui Hristos și a milioane de heruvimi, groază și cutremur o să ne cuprindă, urâciune va fi icoana vieții noastre lui Dumnezeu și sfinților Lui și îngerilor, pentru că am pictat-o rău aici cât am fost pe pământ.

Deci dacă zugrăvim icoana vieții noastre în fiecare ceas și în fiecare minut și în fiecare clipă, să luăm seama ce vopsele punem acolo. Vai de noi și de noi, dacă ni se pare că putem înșela pe Dumnezeu! Niciodată asta nu se poate. Pe oameni îi înșelăm cu fățărnicia noastră, cu viclenia noastră, cu iubirea de arătare și cu celelalte păcate, dar nu-L putem înșela pe Cel ce cercetează inimile și rărunchii, a Cărui știință străbate, cum zice marele Apostol Pavel, nu până la despărțitura trupului de a sufletului – cu toate că și această legătură este mare și negrăită -, ci până la despărțitura duhului de a sufletului.

Duhul lui Dumnezeu este energia necreată a Duhului Sfânt, darul lui Dumnezeu care stă în chip de raze de lumină în mijlocul inimii, cum arată Sfântul Grigorie Palama. El este un dor gânditor care stă între minte și între cuvânt și adună în sine și pe cuvânt și pe minte, în ce chip Duhul Sfânt stă între Tatăl și Fiul și are pe amândouă.

Această legătură a Duhului Sfânt cu duhul nostru este foarte mare și negrăită. Și până acolo va străbate știința lui Dumnezeu, să cerceteze adâncurile noastre și intențiile noastre. Căci Ochii lui Dumnezeu de milioane de ori sunt mai luminoși decât soarele – cum a zis Solomon -, și iadul este gol înaintea Lui, strigă Iov, cum nu și inimile noastre? Toate sunt goale înaintea Lui. Și înălțimea și adâncimea și toate și inimile noastre și vai de noi, păcătoșii, că nu ne trebuie alt judecător, decât singur cugetul nostru, dacă ni-l încercăm aici.

Nu vezi? Ai ajuns seara. Și în ziua aceea începe să te mustre: ce-ai făcut azi? Cum ți-ai petrecut ziua? Și începe ca un judecător până ce adormi. Vezi? Asta ai făcut rău, asta ai făcut rău, asta ai spus rău, asta… Ce este asta? Îngerul păzitor al nostru sfătuiește conștiința noastră și ne arată că ziua aceea am trecut-o în deșert și n-am făcut voia lui Dumnezeu câtuși de cât.

Că nu suntem noi acei lucrători să păzim inima noastră clipă de clipă, cum ar trebui și cum se cere mai ales nouă. Dar ne arată spre seară: azi ai pierdut vremea așa. Că am ascultat, că n-am ascultat. Deci în ziua Judecății de Apoi toate vor sta goale și vai de noi, păcătoșii, și vai de mine care-s mai rău decât toți, dacă icoana vieții noastre va fi mânjită nu cu culori sfinte și cu fapte bune împodobită, ci cu rele vopsele ale păcatelor noastre, cele cu voie sau fără de voie, sau cu știință cu neștiință.

De aceea acum eu poate v-am plictisit, că eu am venit obosit, că am vorbit pe munte de la amiază și până acum fel de fel de istorioare. Uite stăteam eu tot le spuneam una și alta, la părinții ăștia care i-am mai scos oleacă să-i mai duc la aer. Sunt care au ascultări grele, de aceea i-am mai dus, săracii. Numai Dumnezeu știe cum duce fiecare crucea lui.

Eu m-am dus pentru mine singur așa. Ei au vrut să meargă, au mers. Eu n-am alt concediu mai scump pentru mine, decât copacii și pădurea și poienile și pârâul, că așa am crescut, la oile mănăstirii. Dar care au vrut au mai mers și când dă Dumnezeu și-s liniștit, mai spun.

Încă zic așa: să ne învrednicească Prea Sfânta Treime și Maica Domnului și sfinții lui Dumnezeu, întâi pe mine, păcătosul, care vorbesc, ca pentru rugăciunile sfințiilor voastre, să iau aminte cele ce vorbesc și, rușinându-mă de cuvintele mele, cum spune Sfântul Ioan Scărarul, să încep și eu a face câte ceva bun. Dar pentru toți zic, să ne ajute Prea Sfântul Dumnezeu să ne cercetăm adânc, foarte adânc viața noastră, și la mărturisire înaintea duhovnicului și când ne mărturisim la rugăciunea de seară înaintea lui Dumnezeu și de fiecare zi și de fiecare ceas și de fiecare minut și de fiecare clipă a vieții noastre, că o să plecăm și în ziua judecății de apoi vom da seamă de toate câte am făcut.

Și în ziua judecății va plăti Mântuitorul fiecăruia, nu cum a vorbit – că eu am obicei să vorbesc, dar nu fac nimic bun -, va plăti Prea Sfântul Dumnezeu fiecăruia după sudoarea care a făcut-o pentru fapta bună; după durerea cu care l-a durut să lucreze fapta bună, că fapta bună cu dureri se săvârșește, cum spune proorocul: S-a stins întru dureri viața mea și anii mei întru suspinuri.

Deci să plângem, fraților, să ne pocăim, fraților, ca pe Dumnezeu milostiv să-L facem păcatelor noastre. Amin.

Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 13

Distribuie