Cuvânt la Nașterea Domnului a părintelui Ilie Cleopa

Cuvânt la Nașterea Domnului a părintelui Ilie Cleopa, zi în care prăznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul.

Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Nașterii lui Iisus Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, m-am gândit să spun câteva cuvinte în legătură cu acest prealuminat și dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi.

Ați văzut că atunci când vine primăvara – fiecare din noi am apucat atâtea primăveri câți ani avem -, mai întâi începe să ne încălzească vremea, soarele începe să ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale până la noi. Apoi începe a încolți iarba, pământul se umple de iarbă verde și de flori; neamul păsărilor începe să cânte frumos în codri, în dumbrăvi, în câmpii și pe dealuri. Dobitoacele ies la pășune, păstorii cântă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate cu putere printre vii și livezi, codrii înfrunzesc și toată podoaba pământului se schimbă spre înnoire și se face un fel de rai pe pământ. Și fiecare are o mulțumire sufletească, ajungând să vadă această împodobire și înnoire a stihiilor vremii, și de bucurie și mulțumire dă slavă lui Dumnezeu.

Așa s-a întâmplat și când a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească a nașterii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare (Luca 2, 10). S-au bucurat cerul și pământul de această primăvară și înnoire a neamului omenesc.

Dar oare de când a venit la noi această primăvară? Încă de când a zis Dumnezeu către șarpe despre Eva: Aceasta îți va zdrobi capul (Facere 3, 15). Era o proorocie a lui Dumnezeu Tatăl, că prin femeie a căzut neamul omenesc, și tot prin femeie, la plinirea vremii, se va zdrobi capul șarpelui, adică al satanei.

Dar de ce se cheamă Hristos sămânța femeii? Apostolii spun că Hristos din sămânța femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sămânță de barbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în «Cuvânt teologic» la întruparea lui Dumnezeu sau în capetele cunoștinței: „Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei și Preacuratei Fecioare Maria” (Filocalia 2, p. 215, într. 15, Sibiu, 1947, trad. de Pr. dr. D. Stăniloae).

Cam cu 1500 de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotania, în țara acea dintre două râuri, Tigru și Eufrat, care se mai chema pe atunci „Poarta lui Dumnezeu”, un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5).

Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani, în pustie, și ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor, și mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan și din pământul lui Moab, care era dincoace de Iordan, deși poporul încă nu trecuse Iordanul. Împărăția lui Moab, care era lângă poalele Muntelui Carmel și lângă Ierihon, avea pe atunci un împărat cu numele Balac.

Și acesta, când a văzut că poporul lui Israel – căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina adevăratului Dumnezeu – ia țară după țară și popor după popor, și a ajuns lângă hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă și grijă. De aceea împăratul Balac a strâns boierii curții sale din Madiam și a zis: Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului (Numerii 22, 4).

Deci, sfătuindu-se ei și socotind că nu vor putea ține piept unui popor care se arată așa de puternic, au hotărât că nu este altceva mai bun de făcut decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor. Că la popoarele păgâne era mare credință în acest vrăjitor pe vremea aceea. Atâta credință aveau în acel mare vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Și a trimis Balac împăratul o delegație peste Eufrat în Mesopotamia, cu mari daruri și cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai bine-zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, țara lor va fi pierdută.

Și l-a dus pe vârful Muntelui Peor și acolo i-a făcut jertfelnice. Dar Valaam, după ce i-a vorbit Dumnezeu prin gura asinei, în loc să blesteme poporul lui Israel a început să proorocească cele despre nașterea lui Iisus, zicând: Cât sunt de frumoase sălașurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!… o stea răsare din Iacov; toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov se va scula Cel ce va stăpâni cu putere… (Numerii 24, 5, 17-19).

Și astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel, despre steaua care trebuia să se arate în vremea nașterii Mântuitorului, și că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgâne și idolatre și va împărăți peste toate popoarele lumii, până în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în țara sa.

Acestea a proorocit pentru că Duhul lui Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul.

Băgați de seamă că acestea s-au întâmplat cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balac, împăratul Moabului. De atunci tradiția aceasta era în tot pământul Persiei și în pământul unde se află astăzi Irakul și Iranul.

Și așa, din tradiție în tradiție, a ajuns proorocia aceasta, pe care o istorisește dumnezeiasca Scriptură, până în vremea nașterii lui Iisus Hristos. Și s-a arătat steaua în Egipt, în Persia și în alte părți cu doi ani mai înainte.

Când au văzut magii o stea atât de mare, care nu-și mai făcea drumul ca și celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte, știind și proorocia lui Valaam, au putut cunoaște drespre steaua care va răsări din Iacov, din Israel, din protopărintele neamului evreiesc, Împăratul care va zdrobi toate împărățiile lumii și va împărăți în veac în împărăția cea duhovnicească și fără de sfârșit (conf.: Luca 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeți că erau vrăjitori ca Valaam din Petor. Nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filozofi și astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau cărți vechi rămase de la Valaam și de la alți înaintași și știau, din tradiția de un mileniu și jumătate, că se va arăta o stea neobișnuită, o stea făcându-și drumul altfel, nu așa cum i-a zis Ziditorul de la început, și atunci Se va naște un Împărat care va împărăți toată lumea. Și pândeau, că erau astronomi, să vadă când va apărea steaua care să-și facă drumul ei, nu așa ca toate celelalte.

Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e satelit, că seamănă cu stelele, dar atunci nu erau sateliți. Deci se știa că acesta este un semn minunat nemaiîntâlnit. „Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua despre care a spus Valaam din Petor!”

Și de ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de naștere? A fost o rânduială dumnezeiască să se arate cu doi ani mai înainte, ca să aibă ei când se pregăti pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuiau să meargă peste 1000 de km, și pe atunci nu era atât de ușor ca acum.

Și cei trei mari filozofi și magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană și cu daruri, să-L găsească pe Împăratul lumii.

Patru au pornit, dar numai trei au ajuns. Unul din ei cu numele Artavan, fiind împiedicat de diavolul, n-a putut să vină să se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era răstignit pe Cruce.

Iubiți credincioși,

Dar cum s-a săvârșit această taină duhovnicească? Nouă ne istorisește Evanghelistul Matei așa: Iar nașterea lui Iisus Hristos a fost: că logodită fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt (Matei 1, 18).

Dar de ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfântă și Preacurată Fecioară, dacă a născut de la Duhul Sfânt și a fost cămara plină de toate darurile Sfântului Duh?

După cum arată dumnezeiștii Părinți, Maica Domnului a fost logodită pentru două pricini. Prima, pentru că trebuia să fie mințit satana. Cu 700 de ani înainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iată, fecioara în pântece va lua și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuiește, cu noi este Dumnezeu.

Satana a înțeles, prin gura acestui prooroc, că o fecioară va zămisli în chip negrăit la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, și din ceasul acela a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe fața pământului, să afle care din ele va naște fără bărbat, ca să pună piedici planului mântuirii neamului omenesc. Căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită, o ucidea cu pietre, după legea lui Moise.

Dar satana s-a înșelat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu și să întârzie taina mântuirii. Că zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destramă planurile viclenilor… El prinde pe înțelepți în istețimea lor și sfatul celor înșelători ies prost (Iov 5, 12-13).

De aceea Dumnezeu Și-a arătat înțelepciunea și prudența, când a dat logodnic Fecioarei, ca să creadă toată lumea și însuși satana că este femeie ca toate femeile, și el (satana) să nu bănuiască că ea este fecioara cea din veci așteptată și aleasă să nască pe Mesia.

Iar a doua pricină a fost și mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul și Marele Vasile spun că sa dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos (Marele Vasile, Tâlcuire la psalmul 44, și Sfântul Grigore Teologul, Cuvânt la Nașterea Domnului).

Căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, schingiuit, răstignit și la urmă să fie omorât, și satana știa că noi prin rănile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat… și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat (Isaia 53, 4-5).

Iată ce trebuia să pătimească El, conducătorul lumii, de la om! Și dacă ar fi știut satana că această fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât și batjocorit și omorât, ca să nu se plinească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce.

Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei, pe cărturari. N-avea să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, să-L prigoneacă. Dar de ce? Ca nu cumva să biruie Hristos și să ne mântuim noi! Dar așa, necunoscând taina, a început să-L prigonească chiar după botez, socotind că-i un drept sau un prooroc.

Că auzi ce-I spune satana în Muntele Carantaniei, căci nu știa sigur cine este: De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini (Matei 4, 1). Iar altădată, duhul necurat a strigat din îndrăcitul din ținului gherghesenilor: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28).

A spus acestea pentru că diavolul știa scriptura care zice: Eu am zis: Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Deci satana îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 10, 35), neștiind că este Fiul lui Dumnezeu după ființă, Cel care va prăda iadul și va omorî moartea.

Dar cu câți oameni nu se luptase el de atâtea mii de ani! Cu câți patriarhi, cu câți drepți, cu câți făcători de minuni, care au înviat și morții? El știa că trebuia să vină proorocul prezis de Moise, dar nu știa că va veni în persoana lui Hristos. Iată, deci, cele două pricini pentru care a pus Dumnezeu logodnic lângă Preacurata Fecioară Maria.

Iubiți credincioși,

Dar să mergem cu Evanghelia mai departe. Și Iosif, când a văzut că Maica Domnului are în pântece, s-a întristat. El știa că a luat pe această fecioară din mâna proorocului Zaharia, să-i păzească fecioria nestricată și s-o păzească cu totul în învățătura Sfintelor Scripturi. Și când a văzut-o grea, a început a se spăimânta, a se mâhni cu gândul, cum cântă Biserica: „Spăimântatu-s-a Iosif…” și „Nu te mâhni, Iosife..”.

S-a mâhnit Iosif, gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată și preasfântă, pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrănit-o Arhanghelul Gavriil 12 ani, încredințată lui ca unui om bătrân și văduv, cum se poate deci ca această cămară a tainelor, această floare a raiului și a cerului, să fie acum grea? Cine a înșelat-o pe Maria? Cine a greșit cu dânsa? Cum de s-a încumetat cineva să se apropie de un vas al Duhului Sfânt?

Acestea erau întrebările pe care bietul și dreptul Iosif și le punea, mâhnindu-se după dreptate. Avea dreptul să se mâhnească, fiindcă toată grija de a o păzi era asupra sa. „Mă tem – se gândea el – că de voi spune lui Zaharia aceasta, o să mă mustre, că de ce n-am păzit-o; iar dacă va afla poporul, pe dânsa o va ucide cu pietre. Da – își zicea el -, mai bine am s-o las în taină și mă duc”.

Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca și cum Însuși Dumnezeu i-ar fi spus: „Nu te teme că a înșelat-o cineva! Nu te teme că de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva să ți-o fure! Nu. Este preasfântă, preacurată! Pentru dânsa am făcut cerul și pământul și am zidit toată făptura! Ia-o, și nu te teme!”

Și așa, întărit de înger, Iosif a luat-o! Și zice mai încolo Scriptura: Și n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus (Matei 1, 25). De la acest cuvânt până când, pornesc neoprotestanții de tot felul și nu voiesc s-o laude și s-o cinstească pe Maica Domnului. Ci zic: Auzi ce spune Scriptura: Și n-a cunoscut-o pe ea până când… ca și cum ar da a înțelege că după aceea, după ce a născut pe Cel Unul-Născut, s-o fi cunoscut Iosif!

Dar nebuni sunt și slabi la minte toți cei care cugetă asemenea cu dânșii. Să cerceteze Scriptura mai întâi și să vadă ce înseamnă cuvântul până când. Și atunci să vadă adevărul, care strălucește mai mult decât soarele în Evanghelie și în toate dumnezeieștile Scripturi.

Cuvântul „până când” înseamnă veșnicie, se spune în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin. Și citind în scrierile dumnezeieștilor Părinți, vedem tâlcuit că, atunci când auzim zicându-se în psalmul 109: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale, să nu înțelegi că de la judecată înainte, de când va zdrobi Hristos toată vrăjmășia și pe diavolul și pe cei potrivnici, nu va mai ședea de-a dreapta Tatălui, spre a împărăți cu El peste toate veacurile, deoarece știm bine și este scris că împărăția Lui nu va avea sfârșit (Luca 1, 33).

Sau când auzim de soția lui David, Micol, fata lui Saul cea mai mică, se zice că n-a avut copii până în ziua morții ei (II Regi 6, 23). Înseamnă că a născut după ce a murit? Câtă nebunie ar fi să crezi că a născut după ce a îngropat-o?! Deci a arătat veșnicia, că niciodată nu a mai născut.

Sau despre corbul lui Noe ce zice? Și nu s-a mai întors corbul în corabia lui Noe până ce a secat apa de pe pământ (Facerea 8, 7). Dar s-a întors vreodată, sau o să se mai întoarcă? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oară, dar corbul nu s-a mai întors!

Deci cuvântul până când înseamnă veșnicie! Așa și despre Maica Domnului. Când auzi că n-a cunoscut-o pe ea până când înseamnă că în vecii veciilor n-a cunoscut bărbat și n-a cunoscut-o nimeni.

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai departe? Și a luat pe Maria, logodnica sa, că a venit poruncă de la cezarul August, când domnea în Siria Quirinius, să meargă fiecare să se înscrie. Unde? În cetatea sa.

Și a venit Iosif cu Maria în cetatea Betleem. De ce au venit în Betleem? Betleemul era cetatea lui David, căci ați auzit mai sus ce i-a spus îngerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David… Și fiindcă și Iosif și Maica Domnului se trăgeau din neamul și din casa lui David, după dreptate au venit în Betleem să se înscrie, cu toate că acum locuiau în altă parte.

Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și s-a uns ca împărat marele strămoș al Mântuitorului, după trup. Dar s-a mai numit și «Casa Pâinii», de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele oilor sale pe acele locuri, mai înainte a văzut și a proorocit că acolo avea să se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se află Betleemul? În Palestina. Este o cetate mică, la jumătatea căii între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine-zis cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între miile de Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, Care va paște pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).

Această proorocie au cunoscut-o și arhiereii și cărturarii, căci atunci când i-a întrebat Irod: „Unde va să se nască Hristosul”, ei au răspuns: „În Betleemul Iudeii”. Și i-au spus proorocia aceasta.

Deci când a venit Iosif în Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, împlinindu-se nouă luni, tocmai atunci a sosit vremea de naștere. Și atunci, aflându-se în Betleem, căutau un loc unde să poată naște.

Iubiți frați, poate și dumneavoastră și noi am stat într-una din nopți afară, când cerul era înstelat și stelele așa de frumoase și de strălucitoare, ca în timpul de iarnă de acum. Ce ați face dacă ați vedea deodată că stelele și cerul tot vin și vin spre pământ și se apropie? Și din ce se apropie mai tare, mai tare luminează; și de atâta orbire și de frică, negreșit, mai că v-ar ieși sufletul! Ce s-ar întâmpla? Câtă spaimă ar fi!

Sau dacă am vedea deodată în timpul zilei că soarele începe să vină către noi și tot vine și orbește lumea și arde lumea cu razele sale și miliarde de raze străpung văzduhul, arzând toate și luminând toate! Câtă frică ar fi atunci și cât cutremur să vezi stelele și soarele venind spre pământ.

Ei, dar nici n-ar fi aceasta față de ce s-a întâmplat la nașterea lui Hristos. Că nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului și al pământului. Cel ce a zidit soarele și a pus lumina, razele și căldura în el, și a pus luminători pe tăria cerului. Acela a venit!

Câtă spaimă, cât cutremur n-ar trebui să ne cuprindă pe noi gândind că Cel Care a făcut toate din nimic, a venit până la firea noastră. Și n-a voit să vină să se nască în palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci într-o iesle simplă, într-o peșteră. Era o peșteră cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare lățime, unde se adăposteau vitele de căldura mare. Era peștera unde David închidea oile când era păstor.

Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în peștera unde David, strămoșul Său după trup, a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci peștera lui David, ca să-și arate smerenia chiar de la început, de la naștere.

Dar de ce S-a născut într-o peșteră? Pentru că ea este simbolul întunericului. El a venit să aducă lumină și în temnița iadului și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel până la Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stătea în întuneric slujirii de idoli și al păcatului.

Și S-a născut Hristos noaptea, la miezul nopții și în peșteră, ca să se arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? La peșterile de care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.

Dar de ce S-a născut Iisus Hristos la miezul nopții? A venit să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina cea adevărată și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar știți în care zi a săptămânii S-a născut Hristos? Poate vă întreabă cineva. Adu-ți aminte din Sfânta Scriptură ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: «Să se facă lumină» și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica sau „Ziua soarelui”!

Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfinții Părinți de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a înviat din morți (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfânt peste Sfinții Săi ucenici și Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit și Apocalipsa, că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (Apoc. 1, 10). Iată, dar, câte sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu nașterea Sa, pentru că în ziua aceasta, cum v-am spus, a făcut Dumnezeu lumina. Parcă ne-ar fi spus Mântuitorul: „Eu Însumi am făcut lumina cea zidită atunci, și am venit să aduc lumina cea sfințită și duhovnicească la toată lumea. Eu am adus lumină peste tot omul și voi lumina peste tot omul care vine în lume ca lumină sfințită. Eu am făcut lumina atunci când am făcut soarele și lumina zilei, și Eu am venit acum cu lumină gândită, ca lumină duhovnicească”. Iată pentru care pricină Hristos S-a născut Duminica și la miezul nopții.

Iubiți credincioși,

Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod și au întrebat unde este Împăratul care S-a născut. Și înțelegând Irod că în Iudeea și anume în Betleem se va naște Hristos, cu mare vicleșug le-a spus magilor: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gând să-L cinstească, ci voia numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El înaintează veșnic cum este rânduit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, după cum știți, și au aflat steaua deasupra peșterii din Betleem. Apoi sau închinat cu mare bucurie și cinste Domnului nostru Iisus Hristos, și I-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. Aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui mort (muritor). Și luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au pornit înapoi pe altă cale.

Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie și de mare tulburare. Și aducânduși aminte de cele spuse de magi, că steaua s-a arătat cu doi ani mai înainte, a trimis ostași în Betleemul Iudeii și în jur, să taie toți pruncii de doi ani și mai jos, că numai așa va fi sigur de uciderea acelui Împărat, Care este Hristos.

Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arată lui Iosif în vis și-i spune: Scoală-te, ia pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare (Matei 2, 13).

Ați văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Fiul Său? Dar de ce i-a zis: „Fugi”? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se temea oare de el? Doamne ferește! De câte ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut să-L prindă?

Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă, ca să fugim din calea primejdiei când vedem că vine asupra noastră; pentru că zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanță și mândria cugetului să stai în calea primejdiei. Dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimești martiriul și să te încununeze, te găsește dușmanul. Dar tu ești dator să te păzești, să nu crezi că ești mai tare decât Petru și Pavel și să stai în calea primejdiei”.

Dar câți din drepți n-au fugit și nu s-au ferit? Da câte ori n-a fugit David de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă?

Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei, douăzeci și opt; Ilarion cel Nou a stat la o văduvă bătrână șapte ani într-o grădină, într-un bordei; Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani pe malul mării la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon, împăratul iconoclast; Sfântul Teodor Studitul douăzeci de ani a fost fugar și de asemenea ucenicului său, Nicolae Mărturisitorul.

Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit creștinii și sfinții, ca să nu aibă mândria să spună: „Mă duc la moarte!” Pentru că nu suntem pregătiți de moarte, și Dumnezeu, când vede că omul se reazămă pe puterile lui, îi ia darul. Este mai bine să zicem: „Doamne, sunt păcătos, sunt neputincios și fricos, de aceea fug. Dacă vrei să mă întărești Tu, scoate-mă; dacă nu, fug!” Ce spune Proorocul Isaia în cântarea a patra? Mergi, poporul Meu, încuie ușa ta, ascunde-te puțin, câtuși de puțin, până va trece mânia Domnului (Isaia 26, 20).

Auzi! Să ne ascundem puțin, câtuși de puțin, până va trece mânia Domnului. Nu avem poruncă să ieșim în vileag, dar nici să ne lepădăm de Hristos când suntem descoperiți.

Și Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va fi către sfârșitul lumii pentru toată Biserica de pe fața pământului, zice: „În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită și cea simțită”. Pustia cea gândită este atunci când omul va ține credința în taină și se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească pentru mucenicie și pentru moarte.

Iar pustia cea simțită vor fi codrii, munții, dealurile, văile adânci, desișurile, care vor adăposti pe robii lui Dumnezeu și îi vor acoperii. Așa trebuie să facem. Negreșit, în toată vremea și în tot locul, creștinul trebuie să fie pildă, să mărturisească prin toată viața sa că este cu adevărat lumina lumii și sarea pămâtului, să aibă mereu în minte cuvântul Apostolului: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire (Romani 10, 10).

Dar și aceasta să o învățăm din Evanghelia de azi: că este bine, și după Sfinții Prooroci și după Sfinții Apostoli, să te ferești din calea primejdiei când poți. Când nu, stăm înaintea Domnului și El va întări în cele neputincioase și va plini cele cu lipsă ale noastre.

Iubiți credincioși,

Iată ce s-a întâmplat. Sculându-se, Iosif a luat Pruncul și pe mama Lui și au fugit în Egipt. Și au stat acolo, după mărturia unor sfinți și a unor mari istorici, șapte ani, că Irod a domnit 13 ani, cum arată marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Și S-a dus Mântuitorul în Egipt pentru două pricini: prima ca să împlinească proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia să plinească la vremea și proorocia despre răstignire, hrănirea cu oțet, trestia și toate celelalte.

Dar și pentru altă pricină s-a făcut aceasta: În secolele II-IV după Hristos au ieșit niște erezii numite gnostice: monotaniștii, arienii și altele. Și o seamă dintre ei au nălucit că Hristos S-a născut nu după fire, ci după nălucire. Deci, dacă nu S-ar fi ascuns Hristos, acești eretici ar fi nălucit că El nu ar fi fost și om după trup, ci numai Dumnezeu, care după nălucire S-a întrupat.

Dar dacă a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca să arate că poartă și fire omenească și că sabia l-ar fi tăiat. Deci a făcut aceasta ca să se foloseacă Biserica mai târziu. A fugit deci ca să împlinească proorocia care spune că din Egipt am chemat pe Fiul Meu și ca să arate că purta trup și S-a ferit cu firea Sa omenească de sabia lui Irod.

Iar după ce au stat ei șapte ani în Egipt, Iosif, primind poruncă în vis, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în părțile Galileii, în pământul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Și ducându-se în Galileea, s-au așezat în cetatea Nazaret? Ca să se împlinească Scriptura, care zice: …Nazarinean se va chema. Dar de la Sfinții Părinți aflăm că cuvântul nazarinean nu există în toată Scriptura. Atunci de ce se zice: Și a venit și a locuit în orașul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema (Matei 2, 23)?

Dar câte Scripturi nu existau mai înainte, de care știm prin tradiție? Iudeii au fost strămutați din locul lor și o mulțime de cărți canonice de-ale lor s-au pierdut, cum a fost și Cartea Înțelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, a lui Tobie și altele care au intrat în canonul cărților Scripturii. Așa se înțelege proorocia aceasta de „Nazarinean”. Se bănuiește că se află în cărțile lui Enoh, care a scis 19 cărți, ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Căci se știa și după potop de proorocia lui Enoh, de care amintește Sfântul Apostol Iuda în Epistola sa sobornicească și în cea de a doua a Sfântului Apostol Petru.

Deci cuvântul „Nazarinean” nu-l găsești în toată Scriptura, dar s-a păstrat prin tradiție, din proorociile lui Enoh. Așa spun dumnezeieștii Părinți.

Dar mai avem oare și altele din prorociile care s-au păstrat numai prin tradiție nu sunt scrise: Da, avem. Iată ce spune Epistola a doua a Sfântului Apostol Pavel către Timotei: După cum Iannes și Iambres s-au împotrivit lui Moise, așa și aceștia stau împotriva adevărului… și celelalte (II Tim. 3, 8).

Ați văzut? Dar căutați la Numerii și la Levitic, să vedeți, găsiți pe Ianes și Iambres în Scriptură?

Am avut o discuție cu adventiștii de la Fundul Moldovei, care ziceau că ei cred numai ce este scis. „Dacă voi credeți numai ce este scris, vă rog să-mi arătați unde se scrie de Iannes și Iambres în Sciptură?” Au zis: „Nu este scris”. „Și de unde știe Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeți în toate cele 14 epistole ale lui. De unde știe el că Iannes și Iambres s-au împotrivit lui Moise?” Au răspuns: „Poate din tradiție”. Nu „poate”. Eu vă aduc vouă și altele din Scriptură, care arată că tradiția este mai veche decât Scriptura. Și Scriptura nu este altceva decât o tradiție veche întreagă, scrisă.

V-am dat pilda cu Iannes și Iambres. Unde vedeți în Scriptură că așa i-a chemat? În ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise până la a treia plagă (Ieșire 7, 11, 22; Ieșire 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul mușiță, dar nu spune cum îi chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui”.

Așadar, frații mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă rămână cu osebire în minte, întâi, că suntem datori să ne ferim în vreme de primejdie, după a noastră putere; iar al doilea, că unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfinții Evangheliști din Sfânta Tradiție, care este mai veche decât Sfânta Scriptură. Așa este aceasta care zice că Mântuitorul Se va chema „Nazarinean”.

Aceasta s-o știți despre Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Mai înainte de toate să dați slavă milostivirii și bunătății celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Preacuratei și Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nașterea Lui, că ne-a învrednicit pe toți să mai ajungem încă o dată Nașterea Domnului și să prăznuim înnoirea neamului omenesc prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul.

Cu aceasta închei și rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu uităm cele ce le-am spus și cele ce ați auzit. Amin!

Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 9