Cuvinte de folos legate de problema morții

„Iubiților, noi nu avem experiența morții. Nu știm cum, în ce mod, sufletul părăsește trupul fără să vrea acesta, cu silă, fără voie se desparte, și această ieșire este cumplită. Acest lucru îl arată și următoarele cuvinte din slujba înmormântării: Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Cu adevărat taina morții este înfricoșătoare… Sufletul se desparte din voie dumnezeiască. Adică se desparte de trup și suferă precum femeile care au o naștere grea”, ne spune Cuviosul Nichita Stithatul.

Conform lui Gheronda Efrem Filotheitul, ceasul morții este cel mai greu ceas al fiecărui om. În acest moment se apropie demonii, care au în mâini diferite hârtii, pe care sunt scrise detaliat diferite păcate… Atunci sufletul se strânge în sine de frică, se adună în sine, își pierde curajul și, fără să vrea, ascultă ceea ce spun demonii… Pentru că nu știm clipa în care ne va chema Dumnezeu, de aceea trebuie să avem o viață atentă și să ne străduim să îmbunătățim starea noastră sufletească… Să ne pregătim continuu pentru a fi vrednici de mântuire.

Cel care se gândește în fiecare zi și își spune lui însuși că numai ziua de azi o mai are de trăit în această lume nu va păcătui înaintea lui Dumnezeu… Cel care se pregătește să dea răspuns lui Dumnezeu pentru toate faptele lui, Acesta îi poartă de grijă ca să își curățească orice cale a sa de păcat, fiind de ajuns omului să fie atent la sine însuși și să aibă moartea și chinurile veșnice în fața ochilor lui (și să se străduiască să scape de iad, dobândind Raiul – n. trad.).

Pentru fiecare faptă a vieții noastre trecătoare și pentru fiecare cuvânt fără rost (fără folos) și pentru amintirile păcătoase și necurate vom da răspuns în fața Dreptului și Înfricoșătorului Judecător, și de aceea noi nu trebuie să fim indiferenți față de mântuirea sufletului nostru nemuritor.

Amintirea morții ne înfrânează de la greșeli și ne ajută ca să Îi bineplăcem lui Dumnezeu.

Diavolul încearcă în orice mod să scoată din mintea omului ideea și sensul morții și să i-o umple cu gânduri și amintiri nefolositoare și dăunătoare. Diavolul îi dă omului întreaga lume, numai să nu se gândească la moarte.

Cuviosul Iperehie ne spune: „Dacă în sufletul tău arde ca o lumânare aprinsă dorul de Împărăția Cerurilor, să fii sigur că repede vei deveni moștenitor al acesteia.”

Cercetarea continuă a ideii morții aduce o stare duhovnicească deosebită în inimă. Iar lacrimile minunate ale pocăinței au puterea de a stinge flacăra păcatului și să nască înțelepciune și cumpătare.

Prin gândul la moarte (la judecata de care vom avea parte după ce murim – n. trad.) biruim toate neputințele noastre.

Moartea este un eveniment sigur, și pretutindeni unde vom merge, vom întâlni cimitire.

Moartea nu este sfârșitul, ci constituie începutul vieții de dincolo. Suntem trecători pe acest pământ. Sfântul Ioan Gură de Aur numește lumea aceasta han (hotel). El spune și că „vremea de acum este cea a plângerii și a durerii și a căderii și a înrobirii și a luptelor și a strădaniilor (cu sudoare), iar tu râzi?”

Moartea ne învață astfel, încât să fim smeriți și să ne lepădăm de orice răutate.

Așa cum semănătorul, atunci când vede că bobul de grâu se descompune în pământ, nu plânge, ci se bucură cu cât îl vede că prinde rădăcini și crește, în așteptarea recoltei, astfel și noi suntem chemați să ne bucurăm când omul va fi semănat prin moarte în pământ.

Moartea față de păcat este începutul sau preludiul vieții adevărate.

Dacă ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „mor în fiecare zi” va constitui un subiect continuu pentru noi de reflectare, aceasta va contribui la buna noastră pregătire dinaintea morții.

Valoarea timpului este cel mai de preț bun pe care Dumnezeu ni-l dăruiește. Timpul (ca noțiune n. trad) seamănă cu acel ceas ale cărui ore, minute și secunde nu mai revin a doua oară. Din folosirea lor bună sau rea va depinde mântuirea sau pierzania noastră.

din cartea: Realități pe care nu trebuie să le uităm