Cuviosul Luca biruiește patima trupească a păcatului desfrânării

Diavolul cel urâtor de bine, deși totdeauna era biruit de viteazul ostaș al lui Hristos, Luca, se ispitea încă să ridice război asupra lui și, vrând să-i facă supărare și împiedicare, a scornit prin meșteșugirile sale un lucru ca acesta: de la un sat de aproape, prin îndemnarea vicleanului, au venit trei femei plângând, care, căzând la picioarele lui, și-au mărturisit păcatele lor cele grele, rugându-l pe sfântul să le tămăduiască sufletele cu sfatul cel bun și prin rugăciunea sa. Iar el se întorcea de Ia dânsele și se lepăda cu totul, trimițându-le la preoți, el nefiind preot, ci monah. Însă, chiar nevrând el să le asculte, i s-au umplut urechile de povestirile cele rele ale păcatelor femeilor.

Deci, ducându-se ele, îndată vrăjmașul care rănește la inimă pe cei drepți, s-a sculat asupra sfântului prin gânduri necurate și a ridicat războiul păcatelor în mădularele lui cele chinuite. Dar sfântul, înțelegând meșteșugul diavolului, s-a înarmat împotriva lui cu arma rugăciunii, stând trei zile într-un loc, și a biruit războiul aceluia. Apoi, prin ploaie de lacrimi, a stins văpaia cea cumplită a poftei și a sfărâmat capul șarpelui cu ajutorul lui Dumnezeu.

După rugăciunea cea de trei zile, slăbindu-i desăvârșit trupul, a adormit puțin și a văzut în vis, stând înaintea lui, îngerul, în chip de tânăr frumos, ținând în mâini o undiță pe care a aruncat-o în gura lui. Și i s-a părut fericitului Luca că a înghițit undița și că a ajuns până la cele dinlăuntru ale lui. După aceasta, tânărul ce i se arătase a scos undița dintr-însul și a tras o parte de trup sângerată, pe care a aruncat-o și a zis: „Îndrăznește, nu te teme”. Deșteptându-se îndată din somn, a cunoscut că l-a izbăvit Domnul de patima cea trupească a păcatului și mulțumea Mântuitorului, Izbăvitorul său.

din cartea: Biruință asupra desfrânării