Inima curată constă nu numai în a nu fi tulburat cineva de vreo patimă, ci şi în a nu cugeta vreun rău sau ceva al vieţii. Sfântul Apostol dă o poruncă ucenicilor săi, zicând: „Domnul este aproape; de nimic să nu vă îngrijorați, ci cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu, și cererea cu mulțumire și pacea lui Hristos să domnească în inimile voastre” (Filipeni 4, 5-7). Și în Evanghelia de la Marcu, Domnul zice ucenicilor: „Iertați tot ceea ce aveți asupra cuiva, pentru ca și Tatăl vostru să vă ierte greșelile voastre” (Marcu 1, 25).
Înfricoșat este acest cuvânt al Domnului! Dacă vezi că inima ta nu-i curată față de toți, să nu ceri nimic lui Dumnezeu, astfel Îl ocărăști, că fiind păcătos și neiertând pe aproapele tău, tu zici Celui ce cercetează inimile: „Iartă-mi păcatele mele!” Un astfel de om nu se roagă în duh, ci numai cu buzele, în neștiință. Ci, cel ce vrea, cu adevărat, să se roage lui Dumnezeu în duh, în Duhul Sfânt și cu inimă curată, să-și cerceteze inima sa înainte de a se ruga, să vadă, dacă nu are ceva asupra vreunui om. Dacă are, se înșeală pe sine, că Cel ce ar trebui să-l audă nu este de față, fiindcă mintea nu se roagă, ci desfășoară o formă mecanică de rugăciune.
Tot așa, cel ce voiește să se roage cu curăție, trebuie mai întâi să-și cerceteze starea minții sale. Dacă zici: „Miluiește-mă!” atunci și tu să ai milă de cel ce te roagă ceva; dacă zici: ,,Iartă-mă!” și tu, ticălosule, să ierți; dacă zici: „Nu pomeni greșelile mele!” nici tu să nu le pomenești pe ale aproapelui tău; dacă zici: „Nu pomeni greșelile mele cele de voie și cele fără de voie!” — deși nu este silă — nici tu să nu le pomenești, nici nu trebuie să cugeți ceva împotriva cuiva. Dacă nu ai ajuns să faci acest lucru, zadarnic te rogi, că Dumnezeu nu te ascultă, după cum zice toată Scriptura. Domnul zice și în rugăciunea de la Sfântul Matei: „ Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri ” (Matei 6, 12). și: „Dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta vouă” (Matei 6, 14). Ți-am pus înainte toate cu dragoste ca, ceea ce voiești să-ți facă Dumnezeu, să faci tu mai întâi și atunci vei primi după măsura pe care ai folosit-o față de oameni.
Dacă îți curățești inima față de toată făptura, ca să nu ții minte răul față de cineva, ia aminte că Dumnezeu este plinătate, să nu o faci numai cu vorba. Tot omul, singur se leagă pentru gheenă și singur se dezleagă, căci nu există ceva mai neplecat decât voința, fie că înclină spre viață, fie spre moarte. Fericiți sunt cei ce iubesc viața veșnică, căci nu se vor poticni.
Dacă afli că cineva ți-a făcut un rău, întoarce-i cu bunăvoință în inima ta. Să nu-l ocărăști, nici să-l judeci, nici să-l bârfești sau să-l dai în gura altora și apoi cugetă: „Eu nu am nimic rău împotriva cuiva?” Dacă ai frică de gheenă, aceasta va birui relele cu care ai vrea să răspunzi pentru răul aproapelui, ZIcându-ți: „Vai ție, tu te rogi pentru păcatele tale și Dumnezeu ți le rabdă, fără să ți le vădească până acum, iar tu te mânii pe aproapele și-l dai în gura oamenilor! Cu adevărat, neșterse îți rămân păcatele fiindcă nu ești vrednic de nici o iertare„. Dacă inima ți se înmoaie și nu ții minte răul, vei primi milă de la Dumnezeu; iar dacă îți împietrești inima față de aproapele, Dumnezeu nu va lua aminte de la tine.
Când a fost răstignit la Roma, Sfântul Apostol Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, arătând astfel taina stricăciunii firii care stăpânește pe tot omul. El ar fi voit să zică, că tot omul botezat are datoria să-și răstignească relele firii care au robit pe Adam și din slava sa l-a aruncat în ocară și rușine veșnică. Se cuvine ca mintea să lupte cu bărbăție, să urască toată voia omenească și să o dușmănească până la sfârșit, cu o ură neîmpăcată.
Iată lucrurile cele mai de seamă care robesc pe fiii lui Adam: câștigul, slava, odihna, lauda întru păcat, împodobirea trupului ca să fie frumos și sănătos și căutarea hainelor scumpe. Acestea hrănesc plăcerea pe care șarpele a pus-o în gura Evei, și noi recunoaștem că suntem fiii lui Adam, după aceste gânduri, care ne fac vrăjmașii lui Dumnezeu. Deci, fericit este cel care s-a răstignit, a murit, s-a îngropat și a Înviat înnoit, când se va vedea că este asemenea firii lui Iisus Hristos, și că pășește pe sfintele Lui urme, Pe care le-a lăsat pașii Săi, când S-a făcut om, pentru lucrătorii Lui, care sunt Sfinții. Că cel ce are smerenie, umilință, golătate, sărăcie, iertare, pace, răbdarea ocărilor, negrija față de trup, îndrăzneala față de uneltirile celor răi și, lucrul cel mai minunat, cel ce are dreapta socoteală în toate și primirea iubitoare a oamenilor, cel ce ajunge la acestea și înlătură cele nefirești, cu adevărat acela este al lui Hristos. Căruia I se cuvine cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Cuviosul Isaia Pustnicul; Asketiconul