De ce atâta suferință?

Bolile, necazurile, suferințele se întâlnesc la tot pasul. Nu există om care să poată scăpa de ele – dar, deși suferința este în esență un lucru atât de obișnuit, ea e în același timp și foarte enigmatică, și în mijlocul suferinței apare tot mai des, tot mai firesc, întrebarea: „De ce atâta suferință?„

Răspunsul deplin îl vom primi, pesemne, numai dincolo de mormânt, dar într-o anumită măsură ne-a fost dat să cunoaștem și aici, pe pământ, scopul și menirea încercărilor care ne-au fost trimise.

Ca să înțelegem scopul acesta trebuie să ne amintim că suferința noastră nu ne atinge doar pe noi  ci lucrarea ei se întinde mult mai departe. Ceea ce spun își găsește confirmare în istoria bolii  morții și învierii lui Lazăr.

Minunea pe care a săvârșit-o Mântuitorul în Betania a avut patru lucrări și patru însemnătăți. Ea a fost trebuincioasă pentru Însuși Mântuitorul, ca prin ea să se slăvească Fiul lui Dumnezeu. A fost trebuitoare și pentru Apostoli: Mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeți (Ioan 11,15).

Mântuitorul știa cât de puternic îi va impresiona minunea aceea pe Apostoli, și de aceea a zis: „Mă bucur„. Bineînțeles, întâmplarea aceea se atingea cel mai îndeaproape de surorile lui Lazăr, Iar atunci când acestora la-a fost înapoiat fratele cel iubit, pe care îl prinseseră ca pe un mort, s-au încredințat de Dumnezeirea lui Iisus Hristos. Ele au cunoscut pentru prima dată ce poate fi Hristos pentru toți cei care cred în El cu adevărat.

În fine, acel necaz, acea minune a fost de trebuință pentru iudei. Să ne amintim cuvintele Mântuitorului: Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11, 41-42). Marea durere care se abătuse asupra surorilor lui Lazăr trebuia, astfel, să înrâurească în chip binefăcător și poporul care se adunase cu acest prilej în Betania.

Însemnătatea încercărilor trimise asupra noastră ne apare aici într-o lumină cu totul nouă, în care poate că nu suntem obișnuiți să îmbrăcăm suferința.

Totuși, și în zilele noastre, toate încercările și necazurile au același scop: mântuirea sufletului omenesc. Fiecare încercare este pentru Domnul doar un mijloc de a arăta înaintea oamenilor atotputernicia harului Său mântuitor.

Așadar, îmbărbătați-vă, fraților, întăriți-vă cu nădejdea, învățați-vă să vă „lăudați întru necazuri”, fiindcă răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic (Iacov 1, 4).

din cartea: Fiecare zi un dar a lui Dumnezeu