Apostolul Pavel, care a cunoscut atâtea taine negrăite şi a urcat până la al treilea cer, în vreme ce cerceta voile şi judecăţile lui Dumnezeu, a simţit o ameţeală, ca şi când ar fi privit într-un abis.
Străduindu-se să caute adâncimea înţelepciunii lui Dumnezeu, s-a tulburat. S-a tulburat şi a încetat imediat cercetarea, spunând: „Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11; 34).
Dacă Apostolul a întâmpinat în felul acesta voile lui Dumnezeu, noi de ce ne străduim în zadar să cercetăm pe cele necercetate şi să le pătrundem pe cele nepătrunse?
Să nu ajungem, rogu-vă, la un asemenea nivel de nebunie. Ci la fiecare nelămurire a noastră să ne aducem aminte şi să repetăm cuvântul psalmistului: „Adânc nepătruns sunt judecăţile tale” (Psalmi 35, 6).
„Pe Tine Te voi mărturisi, că minunat eşti Tu întru cele temute” (Psalmi 138, 14). Ce înseamnă „cele temute”?
Noi, oamenii, ne minunăm de multe lucruri, ca, de pildă, coloane măreţe, tablouri frumoase, trupuri zvelte. Dar mirarea noastră nu este însoţită de teamă.
Ne minunăm, de asemenea, de marea nemărginită şi de adâncurile ei abisale. Însă când ne aplecăm să privim în aceste adâncuri încercăm teamă.
O teamă asemănătoare l-a cuprins, deci, şi pe prooroc, în vreme ce s-a aplecat să privească neţărmurita şi nemărginita adâncime a înţelepciunii lui Dumnezeu.
A ameţit, s-a minunat, s-a speriat şi a dat înapoi, strigând: „Pe Tine Te voi mărturisi, că minunat eşti Tu întru cele temute; minunate sunt lucrurile Tale” (Psalmi 138, 14).
Şi cugetând în sine, a zis: „Cunoaşterea Ta e mult prea minunată pentru mine; puternică este, eu n-o pot atinge” (Psalmi 138, 6).
Sfantul Ioan Gura de Aur: Problemele Vietii