De ce nu primim de la Dumnezeu ceea ce cerem?

Rugăciunea este un lucru foarte bun atunci când se face cu gând curat, adică atunci când Îi mulțumim lui Dumnezeu nu numai pentru că ne dă, dar și pentru că nu ne dă ceea ce Îi cerem, pentru că și binele și răul sunt spre folosul nostru. Așadar, chiar și atunci când nu primim, primim prin faptul că n-am primit ceea ce nu este bine pentru noi. Există cazuri în care neîmplinirea unei cereri este mai folositoare. Și atunci, ceea ce socotim că este un eșec e de fapt o izbândă.

De aceea, să nu ne întristăm când Dumnezeu întârzie să ne împlinească rugăciunile. Să nu ne pierdem răbdarea. Oare nu are prea bunul Dumnezeu puterea să ne dea ceea ce cerem, chiar înainte ca noi să formulăm cererea? Firește că are putere, dar așteaptă de la noi un pretext să ne ajute cu dreaptă socotință. De aceea, prin rugăciunea noastră, să-I oferim lui Dumnezeu pretext să ne ajute și să așteptăm cu credință și nădejde ca El să ne dăruiască bunătatea Sa cu înțelepciune. Ne-a dat ceea ce am cerut? Atunci să-I mulțumim. Nu ne-a dat? Să-I mulțumim și în acest caz, pentru că noi nu cunoaștem, ca El, ce este bine pentru noi.

Trebuie să mai spunem, că de multe ori, Dumnezeu nu refuză o anumită cerere, ci doar întârzie împlinirea ei. De ce? Pentru că folosindu-Se de lipirea inimii noastre de acea dorință, ne trage mai aproape de El. De multe ori, părinții nu împlinesc dorințele copiilor lor, dar nu pentru că nu i-ar iubi, ci pentru a-i ține aproape de ei.

Cu alte cuvinte, rugăciunea noastră este eficientă dacă: – suntem vrednici să primim ceea ce cerem;

– cererea noastră este potrivită cu voia lui Dumnezeu;

– ne rugăm neîncetat;

– alergăm mereu la Dumnezeu;

– cerem ceea ce este de folos pentru noi.

Nici chiar drepții care se roagă lui Dumnezeu nu sunt ascultați dacă nu trebuie să fie ascultați. Cine este mai drept decât Apostolul Pavel? Și totuși, pentru că a cerut ceva ce nu îi era de folos, nu a fost ascultat. De trei ori am rugat pe Domnul, scrie acesta. Iar răspunsul lui Dumnezeu a fost: Îți este de ajuns harul Meu (2 Cor. 12: 8-9). Oare Moise nu era drept? Ajunge! De acum să nu-Mi mai grăiești de aceasta!, i-a răspuns lui Domnul (Deut. 3, 26) atunci când Îi cerea să intre în Pământul Făgăduinței.

Dincolo de aceasta, mai există un lucru care face ca rugăciunea noastră să fie zadarnică, și anume lipsa pocăinței. Ne rugăm, dar de la păcat nu ne înfrânăm. Astfel au făcut și iudeii, de aceea Dumnezeu i-a spus proorocului Ieremia: Tu însă nu te ruga pentru acest popor și nu înălța rugăciune și cerere pentru dânșii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta. Nu vezi tu ce fac ei prin cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului? (Ier. 7, 16-17). I-a spus așadar să nu se mai roage pentru ei, fiindcă nu s-au îndepărtat de păcat.

De asemenea, atunci când cerem să se împlinească un lucru rău dușmanilor noștri, nu numai că nu suntem ascultați, dar Îl și mâniem pe Dumnezeu. Rugăciunea este un medicament, iar dacă nu știm cum să luăm acest medicament, nu ne vom folosi niciodată de pe urma puterii sale.

Cât de bună este rugăciunea neîntreruptă aflăm de la femeia cananeeancă din Evanghelie, care nu înceta să strige Miluiește-mă, Doamne (Matei 15, 22). În felul acesta, ceea ce li s-a refuzat apostolilor, s-a dat acestei femei, care a fost răsplătită pentru răbdarea ei. Vedeți, Dumnezeu preferă ca pentru problemele noastre personale să ne rugăm noi înșine, decât să se roage alții pentru noi.

Atunci când avem nevoie de anumiți oameni, trebuie să cheltuim mulți bani, să ne purtăm cu umilință, să împărțim vorbe de laudă și să alergăm foarte mult, pentru că stăpânii acestei lumi nu numai că nu ne dau ușor ceea ce le cerem, dar, de obicei, nici nu ne primesc să vorbim cu ei. Trebuie mai întâi să ne apropiem de oamenii din apropierea acelora — secretari, funcționari, slujitori ș.a. —, să îi luăm cu binișorul, să ne rugăm de ei și să le oferim daruri. În felul acesta, ei vor deveni mijlocitorii noștri pe lângă persoana care are puterea să ne rezolve problema noastră.

Dimpotrivă, Dumnezeu nu are nevoie de mijlocitori. Nu este nevoie ca alții să se roage pentru noi. El preferă să ne rugăm noi înșine. Iar dacă vede că ne rugăm cu credință și răbdare, ne răsplătește fără să ne ceară nimic în schimb. Dar dacă abia ne rugăm, întârzie împlinirea cererii noastre, nu pentru că ne-ar disprețui, ci pentru că, așa cum am mai spus, amânându-ne, ne ține aproape de El.

Așadar, dacă cererea ți-a fost împlinită, mulțumește-l lui Dumnezeu. Dacă nu ți-a fost împlinită, nu te îndepărta de El, ca să fii auzit. De asemenea, dacă L-ai supărat cu păcatele tale, nu deznădăjdui. Atunci când superi un om, dar imediat după aceea te duci și dimineața și la amiază și seara la el și îi ceri iertare, nu-i vei muia, oare, inima? Cu atât mai mult vei muia inima lui Dumnezeu, Care nu cunoaște răutate, dacă dimineața, la amiază și seara și în fiecare ceas Îi vei cere să Se milostivească asupra ta.

Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă și se revoltă atunci când Domnul întârzie să le împlinească cererile. Eu le zic: „Rugați-vă la Dumnezeu”, iar ei îmi răspund: „Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori și n-am primit nimic”. Nu înceta să te rogi până ce nu primești ceea ce dorești. Sau mai degrabă, nici când primești răspuns la cererea ta să nu încetezi să te rogi. Înainte să primești răspuns, să te rogi, iar după aceea, să mulțumești.

Mulți oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni și apoi ies. Ies din biserică fără să știe ce au spus. Buzele lor se mișcă, dar urechile lor nu ascultă. Dacă tu însuți nu asculți rugăciunea pe care o rostești, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: „Am îngenuncheat”. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părți. Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăți, te întâlneai cu prietenii tăi. Lucrul acesta se întâmplă pentru că diavolul, care știe că prin rugăciune multe putem să dobândim, tocmai atunci vine și ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru și nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm și atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală.

De aceea, în ceasul rugăciunii noastre, de fiecare dată când ne dăm seama că gândul nostru s-a îndepărtat de Dumnezeu și s-a apropiat de problemele de zi cu zi, să-l aducem înapoi și să-l silim să rămână atent și nedezlipit de înțelesurile rugăciunii. Dacă ne-am pierdut atenția, să spunem rugăciunea din nou, de la capăt, și dacă iarăși gândul nostru se îndepărtează, să spunem rugăciunea și a treia oară, și a patra oară. Să nu ne oprim din rugăciune până când nu am reușit să o spunem toată, de la un capăt la celălalt, având cuget treaz și netulburat. Iar când diavolul va înțelege că nu depunem armele, atunci va renunța și el să mai lupte cu noi.

Atunci când ne înfățișăm cu vreo problemă dinaintea unui stăpân lumesc, suntem atât de atenți și de concentrați, încât nu-i vedem nici pe cei din jur. În mintea noastră nu se mai află decât omul dinaintea căruia ne înfățișăm și problema despre care vrem să-i vorbim. Cu atât mai mult ar trebui să ne purtăm la fel atunci când ne aflăm dinaintea preaînaltului Dumnezeu, ținând gândul lipit de rugăciune și nelăsându-l să colinde pe unde vrea. Dacă limba noastră rostește cuvinte de rugăciune, iar în același timp mintea visează, nu avem nici un folos. Dimpotrivă, vom fi judecați pentru fapta noastră, pentru că ne-am purtat cu mai multă răbdare și am vorbit mai limpede cu oamenii decât cu Domnul nostru. Și chiar de n-am primi nimic de la Dumnezeu, faptul de a ne afla în continuă comunicare cu El nu este lucru puțin. Dacă trebuie să avem o anumită purtare atunci când vorbim cu un om plin de virtuți, cu atât mai bună trebuie să fie purtarea noastră când vorbim cu Creatorul, Binefăcătorul și Mântuitorul nostru, chiar dacă nu ne dă ceea ce cerem.

De ce nu primim de le El ceea ce cerem? Vă mai spun încă o dată: pentru că, de obicei, Îi cerem lucruri vătămătoare pentru noi, crezând că sunt bune și că ne sunt de folos. Nu știi, tu, omule, care ți-e interesul. Dar Cel Care știe nu îți ascultă rugăciunea pentru că are mai multă grijă decât tine de mântuirea ta. Părinții, uneori, nu dau copiilor lor ceea ce ei le cer, nu pentru că nu-i iubesc, ci pentru că-i iubesc foarte mult. Cu atât mai mult la fel va proceda și Dumnezeu, Care ne iubește mult mai mult decât părinții noștri și știe mai bine decât oricine ce este spre binele nostru.

De aceea, atunci când te ostenești rugându-te, iar Dumnezeu nu te ascultă, să nu te plângi. Pe de altă parte, adu-ți aminte de câte ori nu ai auzit pe câte un sărac cerându-ți ajutor, și nu l-ai băgat în seamă. Tu ai făcut așa din neînduplecarea inimii tale, pe când Dumnezeu face din iubire de oameni. Tu nu vrei să fii judecat, deși din pricina neînduplecării inimii nu ai ascultat cererea semenului tău. Atunci de ce-L judeci pe Dumnezeu, Care din iubire de oameni nu te ascultă?

Am spus mai înainte că folosul tău este mare și atunci când rugăciunea nu îți este ascultată. De ce? Pentru că nu este cu neputință ca omul care se roagă fără încetare și cu inima zdrobită, care își ridică gândul Ia cer și își mărturisește cu smerenie păcatele sale, să păcătuiască dinaintea lui Dumnezeu, pentru că după o asemenea rugăciune se îndepărtează de la el orice grijă lumească și dobândește aripi cu care se ridică deasupra patimilor.

Apele curgătoare nu dăruiesc plantelor atâta răcoare câtă dăruiesc lacrimile pomului rugăciunii, făcându-l să crească până la tronul lui Dumnezeu. Iar atunci cerescul Părinte ascultă rugăciunile noastre. Și cum să nu asculte rugăciunea unui om care stă dinaintea Sa cu gândul neîmprăștiat, cu evlavie și smerenie, care a ajuns cu mintea la cer, care a alungat orice gând omenesc, orice grijă pământească și orice pornire pătimașă, venind în tainică comuniune cu El?

Sfântul Ioan Gură de Aur; Problemele vieții