Spuneam adesea: Cum se întâmplă și nu vine harul dumnezeiesc în sufletul nostru? Care sunt piedicile, cine este de vină? Și în două nopți consecutive și într-o după-amiază (grecii de obicei dorm la amiază – n. trad.) am văzut în vis acestea:
În prima noapte am visat că răsare un soare foarte strălucitor și luminos, și înlăuntrul meu o voce îmi spunea că așa este luminat de harul dumnezeiesc omul atunci când este constrâns de diferite necazuri și totuși are spirit de sacrificiu, și orice tristețe aveam în suflet mi-a dispărut prin ceea ce am visat atunci…
În noaptea următoare am văzut în vis mulți pereți și de abia intra printre ei puțină lumină, odată cu răsăritul soarelui, și vedeam câte o rază de soare. Și o voce mi-a spus: «Aceasta este tot ceea ce există în omul care nu face voia și lucrarea lui Dumnezeu așa cum trebuie.» Și iarăși, a doua zi la amiază am văzut în vis pereți mai mari sau mai mici și mă uitam pe unde ar fi putut să intre printre ei măcar puțin lumina soarelui.
Și îmi spuneam: Ce Mare este Dumnezeu! Cu toate că noi păcătuim, că avem ziduri între noi și El, intră în sufletul nostru măcar puțină lumină, și ea ne încălzește, ne readuce la viață, să avem măcar din când în când câte o mângâiere. Și mi-a dispărut tristețea ca și cum cineva mi-ar fi spus: nu te mâhni, acel soare va răsări și va risipi toți pereții despărțitori.
De aceea să fim atenți, să ne ajutăm pe noi înșine prin rugăciune și să cerem ca lumina necreată a dumnezeirii să vină să strălucească înlăuntrul nostru. Să lăsăm discuțiile nefolositoare și să alergăm spre Dumnezeu, să ÎI urmăm, spre a ne deschide Raiul.
Trebuie însă și noi să Îl iubim din tot sufletul, din tot cugetul și cu toată inima și puterea noastră… Vă spun acestea cu multă durere, pentru că problema mântuirii noastre este foarte importantă și să nu o abordăm cu indiferență și superficial. Să avem măcar puțină frică de Dumnezeu, puțină abnegație, să rostim cât mai des cu evlavie numele lui Dumnezeu și atunci vom vedea ce ne va dărui Acesta.
Mântuirea noastră este un subiect deosebit de greu și există pericolul să o pierdem.
Un singur lucru îți trebuie — această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toți, astfel încât grija pentru nevoile noastre cotidiene să fie doar atât cât este nevoie și să ne concentrăm toată atenția spre cum să Îi plăcem lui Dumnezeu, cum anume vom reuși să dobândim mântuirea sufletului nostru nemuritor. Mai presus de toate să ne îngrijim de sufletul nostru nemuritor. Preocuparea noastră întreagă și deplină trebuie să fie cum să ne curățim sufletul, cum să ne potrivim cu voia lui Dumnezeu, să nu cădem în ispită și să nu ne osândim. Mântuirea sufletului nostru nu este un joc. Nu putem să glumim sau să ne jucăm cu viața veșnică.
Suntem muritori, trecători și găzduiți pe pământ, și într-o zi vom pleca spre cele adevărate, la Dumnezeu.
Când nu avem o mângâiere dumnezeiască, sufletul nostru nu se mai odihnește cu nimic, pentru că toate lucrurile materiale sunt străine de natura sufletului nostru. Prin urmare, atunci când sufletul omului se familiarizează cu ceea ce ține de Dumnezeu, prin rugăciune și prin viață virtuoasă, el se bucură, simte siguranță și Îl simte înlăuntrul său pe Dumnezeu.”
(Gheronda Efrem Filotheitul) din cartea: Realități pe care nu trebuie să le uităm