Maria era deja de 15 ani. Preoții își puneau problema dacă de acum înainte mai era cuviincios ca ea să rămână în templu și, mai mult, să intre în Sfânta Sfintelor. S-au sfătuit și au hotărât că a venit clipa ca Maria să părăsească templul, să iasă în lume.
Firesc ar fi trebuit să se împotrivească, să le spună: „Ce-mi ziceți, cum să ies din templu? E cu putință să-mi spuneți așa ceva voi, care sunteți preoți?” Însă nu doar că nu s-a împotrivit, ci, smerită precum era, s-a gândit: să rămân sau nu în templu nu este a mea hotărâre, ci a preoților. Aceștia au socotit că trebuie să plec, și eu voi face asta. Și i-a ascultat din inimă pe preoți.
Dar Maria nu știa de lume. Era singură pe lume. Nu avea nici părinți, nici frați. Unde să se ducă și cine să îi păzească fecioria în lumea cea vicleană și stricată? Preoții erau îngrijorați de situație și au hotărât să o încredințeze unui tutore sub chip de logodnă. Dar cui să-i încredințeze o astfel de fecioară curată?
Arhiereul Zaharia s-a rugat, iar îngerul Domnului a venit și a zis: „Cheamă-i pe văduvi la templu și fiecare să aducă un toiag. Și cui îi va da Domnul semn i-o veți da pe preafrumoasa Maria.’‘
Diaconii templului au ieșit prin Iudeea și i-au chemat pe văduvi. Au venit doisprezece, între care și Iosif, tâmplarul de 70 de ani, fiul lui Iacov (v. Matei 1, 16) din Bethleemul Iudeii (fiul său, Iosif, se mutase în Nazaretul Galileei). Zaharia a luat toiegele celor doisprezece, le-a însemnat scriind numele văduvilor, douăsprezece nume, douăsprezece toiege, a intrat în templu luând toiegele cu el și s-a rugat.
Apoi fiecare a venit și și-a luat toiagul. Primul, apoi al doilea, al treilea, dar Dumnezeu nu a arătat nici un semn. La sfârșit a rămas toiagul lui Iosif și din toiagul lui a ieșit ca un porumbel zburând în jurul capului lui. Zaharia i-a spus atunci că pe el l-a chemat Domnul să o ia pe Preacurata Fecioară.
— Eu sunt bătrân, iar aceasta e încă fetiță. Voi fi de râsul iudeilor, a răspuns Iosif.
— Teme-te de Domnul Dumnezeul tău!, a insistat Zaharia. Amintește-ți ce au pățit fiii lui Core, Datan și Aviron, care au avut duh potrivnic. S-a deschis pământul și i-a înghițit.
Atunci smeritul Iosif a luat glasul arhiereului ca pe glasul lui Dumnezeu, a ascultat și a luat de logodnică pe frumoasa Fecioară, fiică a lui Dumnezeu. El de 70 de ani, iar ea de 15.
Dar Maria? Cum a acceptat să ia de logodnic un bătrân și văduv, un tâmplar? Nu s-a rușinat de lume? Închipuiți-vă între vecinii voștri o fată de 15 ani să se logodească cu un văduv de 70!
Dar noi judecăm lucrurile din cele stricăcioase ale minții noastre. Maria cea curată nu avea astfel de gânduri. Nu se gândea niciodată la ce va spune lumea, căci înăuntrul ei lumea nu trăia. Nu exista înăuntrul ei nici o urmă de slavă deșartă sau de fală înaintea oamenilor. Lumea pentru ea era moartă și ea era moartă pentru lume, după cuvântul Scripturii care spune: în mine lumea este răstignită, și eu pentru lume (Galateni 6, 14). Iosif a dus-o pe Maria în Nazaret, a prezentat-o fiicelor lui și le-a rugat să o îngrijească. Ca un om virtuos ce era, s-a gândit că nu era cuviincios să conviețuiască cu tânăra Maria. Așa că și-a luat lucrurile și a plecat. [Logodnica era socotită soție legală. Îngerul îi spune lui Iosif: pe femeia ta (Matei 1, 20). Odată cu căsătoria intra în mod oficial în casa logodnicului ei, dar putea conviețui și înainte de căsătorie (PG 129, 128). Când Iosif s-a logodit cu Maria, copiii lui au devenit și copiii ei, iar frații lui asemenea (v. Marcu 6, 3)].
Pentru Maria, dacă locul nevoințelor duhovnicești s-a schimbat, ritmul vieții ei a continuat ca mai înainte. A continuat să-și vadă de rugăciunile ei, de posturile ei, de viața ei, făcând din casă templu
Păcăleala. Sfinții Părinți ne învață că logodna lui Iosif cu Fecioara s-a făcut pentru a fi păcăliți poporul și diavolul.
În primul rând, poporului, necredincios cum era, i-ar fi fost cu neputință să creadă că Fecioara ar fi născut rod de la Duhul Sfânt. Dacă L-ar fi născut pe Hristos fără să aibă logodnic, ar fi fost osândită ca desfrânată și pe Hristos L-ar fi considerat fiu al desfrânatei, în timp ce așa, prin logodnă, L-au considerat fiu al lui Iosif (v. Matei 13, 55).
În al doilea rând, diavolul știa că Hristos, Care îi va zdrobi capul, după cuvântul din Scriptură de la Facerea 3, 15, Se va naște din Fecioară (v. Isaia 7, 14) și de atunci și-a propus cu furie să înlăture toate fecioarele, ori să le facă să se căsătorească, ori să curvească. Preoții templului, pentru a-l păcăli pe diavol, au logodit-o pe Fecioara Maria. Deci, pentru a-l înșela pe înșelătorul, au logodit-o pe pururea Fecioara cu Iosif.
din cartea: Viața Maicii Domnului