De ce să o cinstim pe Maica Domnului?

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu… Cu adevărat se cuvine, este necesar și drept lucru să o fericim pe Maica Dumnezeului nostru, căci pentru curățirea ei, pentru sfințenia ei și pentru că s-a învrednicit să fie Maica Dumnezeului nostru se cuvine a o cinsti.

Imnul Vrednică ești sau Cuvine-se cu adevărat a fost rostit către cea mai cinstită tocmai de către Arhanghelul Gavriil. Cu siguranță o bucură pe Maica Domnului cinstirea ce i se aduce. Iată un exemplu:

Cuviosul Ioan Cucuzel din Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte avea un glas îngeresc. În timp ce cânta în mănăstire smerit și dulce imnul acatist către Maica Domnului, a fost cercetat de însăși Născătoarea de Dumnezeu. I-a dăruit un bănuț de aur și i-a spus: „Bucură-te, copilul meu Ioan, cântă, iar eu nu te voi părăsi!” (Sinaxarul zilei).

Fecioara ascultă din ceruri cântările îngerilor și ale arhanghelilor, dar se bucură să audă și laudele omenești.

Când este slăvită, ea nu se trufește, ceea ce îi face și pe cei credincioși să îndrăznească în rugăciunile lor. Iată, ea binevoiește atunci când este rugată, și deci să o rugăm și noi cu încredere și cu îndrăzneală. Toți cei ce o slăvesc cu smerenie prin laude și imne se bucură de mijlocirea și de ajutorul ei. Și Biserica zice: „Pe cei ce laude îți aduc ție, întru dumnezeiască slăvire a ta, de cununile slavei învrednicește-i” (Catavasiile Bunei Vestiri).

Și să o rugăm

În 1982, o bătrână smerită mi-a povestit următoarea întâmplare: Avea acasă un iconostas plin de icoane. Avea și icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir, protectorul satului ei. Într-o seară, în timp ce se ruga în fața iconostasului pentru o anume problemă, i s-a arătat Sfântul Dimitrie și i-a spus cu un ton ca de reproș: „Roagă-te și mie și te voi ajuta!” Asta ne arată că și sfinții vor ca noi să ne rugăm lor, iar ei să ne ajute, să mijlocească la Domnul, căci fără rugăciunea noastră cu greu ne pot ajuta. Cu mult mai mult este valabil acest lucru la Maica Domnului. Ca să poată mijloci pentru noi, să se roage în locul nostru Domnului, trebuie să o rugăm neîncetat. „Iată, sunt cu tine, de ce nu mă chemi?„, i-a reproșat însăși Maica Domnului unei mame îndurerate, care, având copilul bolnav, nu o ruga pe Maica Domnului, deși biserica din vecinătate era închinată Maicii Domnului.

Cinstirea sfinților

Un proverb spune: „Cinstirea sfinților stă în urmarea lor„. Cu atât mai mult acest lucru se adeverește în ceea ce o privește pe Maica Domnului. Cine o cinstește cu adevărat urmează exemplul vieții ei. Fecioara a postit, s-a rugat, a privegheat, s-a închinat. Dacă o cinstești și tu pe Fecioara, atunci aseamănă-te vieții ei ascetice. „Prin asta trebuie și noi, frații noștri, să o cinstim pe Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu cu posturi, cu rugăciuni…” (Cosma Etolianul)

Fecioara este multmilostivă, îi ajută pe săraci, pe văduve, pe orfani, face multe milostenii. Și tu cinstește-o pe Maica Domnului, Fecioara, urmând milosteniei ei, căci astfel trebuie să o cinstim și noi, făcând milostenie și dragoste și răbdare. Fecioara a fost preacurată și cu trupul, și cu sufletul. Prin închinăciune și tu poți să o cinstești pe Fecioară, luptându-te până la sânge pentru a nu te întina nici în trup, nici în suflet, cu nici un cuvânt, cu nici o faptă, cu nici un gând necurat.

Atunci când trăiești indiferent față de Dumnezeu, de Fiul ei și Dumnezeul nostru, nu doar că nu o cinstești, ci o și amărăști pe Maica Domnului, precum copilul o amărăște pe mama lui atunci când n-o ascultă, deoarece și ea, Preacurata, este mama noastră. „Nu-mi place să văd faptele tale!” i-a spus însăși Maica Domnului Cuviosului Siluan Athonitul înainte ca acesta să părăsească viața din lume. „Cuvintele acestea au sfâșiat sufletul meu, zice sfântul. Oh, de am ști cu toți cât se întristează și se amărăște Fecioara pentru cei ce nu se pocăiesc! Aceasta am simțit-o și din experiența mea.„

Un soldat (citim în Mântuirea păcătoșilor), mergând să se închine la o icoană a Maicii Domnului, a văzut în icoană pe Fecioara rănită, tăiată, plină de sânge. A mai mers o dată, și a doua oară, și a treia oară, și a văzut-o la fel. Și a înțeIes că el însuși era vinovat, căci își înșelase soția. S-a pocăit, s-a întors din păcatul lui, s-a spovedit, s-a curățit. Și după o vreme s-a întors și s-a închinat icoanei Maicii Domnului. Rănile și sângele dispăruseră.

Dacă o iubim într-adevăr pe Fecioara, să încetăm a o răni, să tăiem de la noi, de dragul ei, păcatul, să nu mai păcătuim nici în cuvânt, nici în faptă, nici în cuget, să ne dăruim binelui, virtuții, așa cum a făcut și ea.

Și atunci ea ne va privi și se va bucura, și din toată inima ei ne va păzi în durerea și necazul nostru.

Vasilios Bacoianis; Viața Maicii Domnului