Se întâmplă ca oamenii să se adune la vreun lucru și să muncească, iar unul dintre ei să lenevească. Atunci ceilalți îi spun: „De ce stai?„. Această expresie o putem spune omului care a început, dar a slăbit în calea nevoinței sale, pentru a-l încuraja:
Ceilalți creștini se nevoiesc în lucrarea lor, se căiesc și suspină pentru păcatele lor, dar tu, de ce stai? Ceilalți se nevoiesc împotriva păcatului, a diavolului, a lumii și a patimilor, iar tu, de ce stai? Ceilalți lucrează cum se cuvine în via Domnului, dar tu, de ce stai? Ceilalți se ostenesc cu drag pentru Domnul, se roagă cu tragere de inimă, cer și bat la ușile milostivirii lui Dumnezeu, dar tu, de ce stai?
Ceilalți sunt darnici și fac milostenie, dar tu, de ce stai? Ceilalți îi fac bine aproapelui, dar tu, de ce stai? Ceilalți caută fericirea veșnică și se străduie să o dobândească, disprețuind bogăția, cinstea, slava și orice deșertăciune a acestei lumi, dar tu, de ce stai? Ceilalți se smeresc în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, dar tu, de ce stai? Ceilalți îl slujesc, cu iubire, pe aproapele, dar tu, de ce stai? Ceilalți se îndreaptă spre cinstea chemării celei de sus, dar tu de ce te uiți la ei, de stai și nu mergi? Ceilalți aleargă după viața cea veșnică, dar tu, de ce stai și lenevești?
Ceilalți Îl urmează pe Hristos, pășindu-l pe urme cu răbdare, dragoste, blândețe și smerenie, lepădându-se de sine și luându-și crucea; și merg după El în viața cea veșnică — viața care este locașul tuturor celor care se veselesc; acolo unde este bucuria, veselia, dulceața, cinstea, slava și fericirea veșnică; acolo unde Îl vor vedea pe Dumnezeu față către față; acolo de unde vor fugi boala, necazul și suspinul; acolo unde se aude glasul bucuriei și veseliei, se aud glasurile celor ce prăznuiesc și se veselesc, unde cântă neîncetat cântarea dulce: aliluia; unde este prietenia dulce și fericită cu îngerii; unde ajung toți următorii lui Hristos, urmându-l ca oile Păstorului:
Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele, și ele vin după Mine. Și Eu le dau viață veșnică și nu vor pieri în veac, și din mâna Mea nimeni nu le va răpi (Ioan 10, 27-28), spune Domnul.
Dar tu de ce stai? De ce nu te îndrepți și tu către acel locaș liniștit, pașnic și preadulce? Acolo s-au dus și au intrat toți sfinții: patriarhii, prorocii, apostolii, sfinții ierarhi, mucenicii, preacuvioșii și toți cei care I-au bineplăcut lui Dumnezeu din veac; acolo au ajuns, se bucură și se veselesc, așteptând învierea de obște și fericirea cea desăvârșită, după făgăduința nemincinoasă a lui Dumnezeu. Dar tu, de ce stai? De ce nu te grăbești și tu acolo? Ei ne așteaptă pe noi, dorind foarte mult ca și noi să ajungem acolo. Ne așteaptă acolo și Tatăl Cel ceresc; ne așteaptă Cel Care nu l-a cruțat pe Fiul Său, ci L-a dat la moarte; ne așteaptă Cel Care ne-a creat după chipul și după asemănarea Lui; ne așteaptă ca să ne îndestuleze cu veșnica fericire în Împărăția Sa.
Dar tu, de ce stai? De ce dormitezi? De ce nu-ți urmezi calea? De ce nu te grăbești să ajungi în patria cerească? Ce fericire vedem în această lume? Care liniște, pace sau bunătate? Ce veselie și bucurie? Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni! (Ecclesiastul 1, 2)
Necazuri în orașe, necazuri în sate, necazuri în pustii, necazuri pe pământ, necaz pe mare, necaz din pricina limbii, necaz din pricina mâinilor omenești; necazuri din pricina trupului și a patimilor care luptă împotriva sufletului; necazuri de la diavol, care răcnește ca un leu, căutând pe cine să înghită! Necazuri avem de la oamenii mincinoși, înșelători și lingușitori; necazuri avem de la aproapele și de la frații mincinoși; necazuri avem în lumea aceasta, fiindcă lumea întreagă zace sub puterea celui rău (I Ioan 5, 19).
Ce nu este amar în lumea aceasta? Bogăția este însoțită de sărăcie, slava de disprețuire, cinstea de necinste, liniștea nu este fără neliniște, pacea nu este fără tulburare și fără războaie, iubirea este fățarnică, prietenia nu este fără suspiciuni, desfătarea este amestecată cu amărăciune. Peste tot predomină frica, peste tot predomină teama, suspiciunea, pericolul și necazul. Nu există adevăr, nu există nici fidelitate. S-a micșorat adevărul în rândul fiilor oamenilor! La ce bun să ne mai așteptăm în lumea aceasta? Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni! (Ecclesiastul 1, 2) Deșertăciuni grăiește fiecare către aproapele său. Gură mincinoasă în inimă și în inimă au grăit cele rele. Vai mie, căci călătoria mea va continua!
O, Iisuse, dulceața vieții, bucuria și mângâierea celor ce Te iubesc pe Tine! Către Tine, Cel ce viețuiești în ceruri, îmi ridic ochii plânși din pricina sorții mele amare și necăjite! Ia-mă împreună cu Tine și du-mă în locașul celor ce se veselesc. Către Tine, Cel ce locuiești în cer, am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi. Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că mult ne-am săturat de defăimare, Că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulați și de defăimarea celor mândri. (Psalmii 12, 24)
Sfântul Tihon din Zadonsk; Cuvinte alese
[…] O, omule ticălos și sărac! Cum de nu înțelegi înșelarea acestei lumi, alergând după cele care valorează puțin și care dispar curând ca fumul, lepădând tot ceea ce este cu adevărat valoros și care va rămâne pe veci? Toate ne vor părăsi, în afara virtuții, orice am dobândi în această lume, dar niciodată nu ne vom despărți de cele pe care le vom primi în viața veșnică. […]