La întrebarea de ce trăim pe pământ și care a ar fi pricinile pentru care omul trăiește pe pământ?, părintele Cleopa răspunde enumerând 20 de pricini:
Mi se pare că pricinile pentru care trăim pe acest pământ sunt multe. Dar din cele multe voi însemna aici pe acestea:
Întâia pricină pentru care noi trăim pe pământ este că nu am fost vrednici să trăim în Rai. Și de aceea am fost izgoniți pe pământ, pentru că am călcat porunca lui Dumnezeu (Facere 3, 23).
A doua pricină este pentru a ne face canonul aici pe pământ întru necazuri și sudoarea feței până la moarte (Facere 3, 17-19).
A treia, pentru ca, împlinind binecuvântarea lui Dumnezeu, să crească și să se înmulțească oamenii pe pământ (Facere 1, 28).
A patra, pentru ca oamenii să stăpânească pământul și toate viețuitoarele cele făcute de Dumnezeu, în apă, în aer și pe pământ (Facere 1, 26).
A cincea, pentru ca să păzim poruncile lui Dumnezeu aici pe pământ unde am fost izgoniți și prin păzirea lor să intrăm iarăși în patria noastră cea veche, raiul (Numerii 15, 40; Matei 19, 17).
A șasea, pentru ca prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu să ne mântuim (Ioan 5, 24; I Timotei 4, 8).
A șaptea, pentru ca să facă oamenii voia lui Dumnezeu, precum în cer așa și pe pământ (Mat. 6, 10).
A opta, pentru ca să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, din tot cugetul nostru și din toată puterea noastră (Deuteronomul 6, 5; Matei 22, 37).
A noua, pentru ca din iubirea noastră față de Dumnezeu să-I păzim poruncile Lui și să ne facem lăcaș lui Dumnezeu, după cea scrisă: «Cela ce are poruncile Mele și le păzește pe ele, acela este care Mă iubește pe Mine; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui (…) Dacă Mă iubește cineva pe Mine, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi pe el, și vom veni la el și vom face lăcaș la dânsul» (Ioan 14, 21, 23).
A zecea pricină pentru care trăim pe pământ este spre a împlini Legea lui Dumnezeu prin a ne iubi unii pe alții și pe aproapele ca pe noi înșine, deoarece dragostea este împlinirea Legii (Romani 13, 8- 10).
A unsprezecea este pentru ca să trăim pe acest pământ ca frații și ca familie împreună cu toate popoarele lumii, deoarece avem Același Tată în ceruri, după cum spune Scriptura: «Oare nu un Tată este vouă tuturor? Oare nu un Dumnezeu v-a făcut pe voi?» (Maleahi 2, 10). Și iarăși: « Un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și întru noi toți» (Efeseni 4, 6).
A douăsprezecea, pentru ca să ne veselim cu nădejdea mântuirii noastre, cugetând pururea la Taina iconomiei în Trup a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a mântuit lumea prin împreuna lucrare a celor patru însușiri ale Sale, ce s-au arătat la Taina mântuirii neamului omenesc: Bunătatea Sa cea desăvârșită, Înțelepciunea Sa cea desăvârșită, Dreptatea Sa cea desăvârșită și Puterea Lui cea desăvârșită, după cum zic despre acestea purtătorii de Dumnezeu părinții noștri Maxim Mărturisitorul și Grigorie de Nyssa.
Căci bunătatea lui Dumnezeu s-a arătat prin aceea că nu a trecut cu vederea zidirea Sa cea zdrobită de diavolul, ci, milostivindu-se, de a doua oară o a zidit pe ea.
Înțelepciunea, că a izvodit chipul zidirii de a doua oară și al vindecării.
Dreptatea, că nu cu tiranie a făcut mântuirea omului celui ce de voie se stăpânea de păcate și de diavolul.
Puterea, că nu a îngăduit desăvârșit să slăbească firea omenească cea coruptă în rai, făcând-o astfel îndemânatică de a se putea reînnoi spre mântuire la plinirea vremii (Vezi la Sfântul Nicodim Aghioritul «Paza celor cinci simțuri», cap. IX, despre iconomiei în Trup a Domnului», pag. 383-384, Mănăstirea Neamț, 1826),
A treisprezecea pricină pentru care trăim pe pământ este pentru ca prin privirea zidirilor celor făcute de Dumnezeu și prin înțelegerea cea despre buna orânduială a mișcării lor, ca printr-o oglindă să privim cu mintea la Ziditorul lor și să-I cunoaștem veșnica Lui putere și Dumnezeire (Romani 1, 20; Înțelepciunea lui Solomon 13, 3-5; Sirah 42, 20-22; 43, 1 ș. a.).
A patrusprezecea pricină pentru care trăiesc oamenii pe pământ este ca ei prin bogoslovia (cunoașterea) cea adeveritoare și prin cea tăgăduitoare (sau cum i se mai zice acum catafatică — pozitivă și apofatică — negativă) pururea să cunoască pe Dumnezeu și minunile Lui din toată zidirea și din aceasta pururea să se îndemne a-L iubi pe El și a-L lăuda neîncetat (Psalmul 33, 1; I Tesaloniceni 5, 17). Deoarece, după dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, Dumnezeu și «toate» se zice și este, cu dumnezeiască cuviință, ca un pricinuitor al tuturor (adică după bogoslovia cea adeveritoare), și «nimic» din toate nu este, fiind mai presus de ființă (după bogoslovia cea tăgăduitoare).
Zice, încă, cu împreună glăsuire și dumnezeiescul părinte Dionisie Areopagitul că: «Dumnezeu și din toate cele ce sunt Se laudă după asemănarea tuturor cărora este pricinuitor. Și este, iarăși, prea dumnezeiască cunoștință a lui Dumnezeu ceea ce prin necunoștință se cunoaște, după unirea cea mai presus de minte». Și iarăși: „Dumnezeu și întru toate, «toate» este și întru nimeni Și dintru «toate» tuturor se cunoaște, și din «nimic» nimănui” (Sfântul Dionisie Areopagitul, cap. 7 din «Despre dumnezeieștile numiri». Vezi și la Sfântul Nicodim Aghioritul, op. cit. , pag. 359-360).
Deci, toți cei ce trăiesc pe pământ sunt datori a-L cunoaște și a-L lăuda pe Ziditorul lor și a toată făptura Dumnezeu, și în cele ce Îl înțeleg din zidiri și din Sfintele Scripturi să-L laude pe El ziua și noaptea. Iar în cele ce covârșesc pe a lor minte să-L slăvească prin spaimă și minune, deoarece cele mai presus de minte de minunare și de spaimă sunt pricinuitoare. Apoi, să înțeleagă că zidirea lui Dumnezeu este tâlcuire a Scripturii, iar Scriptura este tâlcuire a zidirii (Sfântul Nicodim Aghioritul, op. cit„ pag. 72).
A cincisprezecea pricină pentru care oamenii trăiesc pe pământ este de a se face dumnezei după dar, după cea scrisă: «Eu am zis dumnezei sunteți și fii ai Celui Preaînalt toți» (Psalmul 81, 6). Dumnezeu din nemărginita Sa bunătate și dragoste față de om a binevoit de a face pe om un alt dumnezeu peste toate cele făcute de El. Și, după cum El stăpânește toate, ca Cel ce este Ziditor a toate, așa și oamenii, ca dumnezei după dar, să stăpânească toate cele făcute de Dumnezeu pe pământ.
A șaisprezecea pricină pentru care trăim pe pământ este de a împlini porunca cea dată de Dumnezeu, Care zice: «Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv» (Luca 6, 36).
A șaptesprezecea pricină este pentru ca să plinim altă poruncă a Mântuitorului, care zice: «Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este» (Matei 5, 48).
A optsprezecea pricină este de a sluji lui Dumnezeu cu frică și a ne bucura de El cu cutremur (Psalmul 2, 11).
A nouăsprezecea pricină pentru care oamenii trăiesc pe pământ este de a se împlini porunca cea dată de Mântuitorul de a se iubi unii pe alții precum și El ne-a iubit pe noi (Ioan 15, 12), și de a iubi pe vrăjmașii noștri (Matei 5, 44), ca prin această iubire să ne facem, după putere, asemenea Lui și fii ai Tatălui nostru Celui din ceruri. Că El face să răsară soarele Său și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți (Matei 5,
45; Luca 6, 35).
Și, în sfârșit, zic că a douăzecea pricină pentru care trăiesc oamenii pe pământ este ca toți împreună să-L laude pe El, după cum Duhul Sfânt ne învață, zicând: «Lăudați pe Domnul toate neamurile; lăuda ți-L pe El toate popoarele; că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac» (Psalmul 116, 1-2). Amin.
Iată că am urzit aici, câtuși de cât, o mică și prea proastă alcătuire, așa, în grabă, cum am putut, pentru a nu vă face supărare și a nu mă arăta neînțelegător la cele ce mi-ați făcut cunoscut. Știu că acestea nu vor fi de ajuns și nu vor avea nici un gust. Dar eu săracul ce am avut aceea am pus pe masă.
Cleopa Ilie; Mânca-v-ar Raiul vol. 1