De ce trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru necazuri și suferință? Se tânguie și cei care slujesc lumii, și chiar cu mult mai mult ca cei care slujesc lui Dumnezeu — dar tânguirea lor rămâne lipsită de răsplată, pe când nouă ni s-a făgăduit răsplată dacă răbdăm pentru Dumnezeu. Să cântărim necazurile și desfătările, cele de față și cele viitoare, și vom vedea că cele dintâi nu atârnă nici cât cea mai măruntă parte a celor din urmă, atât de mult prisosesc cele bune!
Așadar, atunci când suntem bolnavi, o doctorie minunată este să ne aducem aminte de Dumnezeu, de nădejdile în viitor, și să dobândim așezarea sufletească a lui David: să ne desfătăm în necaz (v. PS. 4, 1), nu să ne lăsăm striviți de gânduri (v. II Cor. 4, 8); să nu ne lăsăm acoperiți, ca de un nor, de întristare, ci tocmai atunci să ne ținem mai strâns de nădejdea noastră și să avem înaintea ochilor minții fericirea de dincolo, gătită celor răbdători.
Deosebit de ușor ne va fi să îndurăm cu răbdare necazurile și să devenim mai presus de mulți în vremea încercării dacă ne vom gândi ce I-am făgăduit lui Dumnezeu și în ce am nădăjduit atunci când am intrat în viața creștinească. In bogății? În plăceri? În bunăstare lumească? Nu am făgăduit că vom răbda toate cele dimpotrivă — necazuri, pătimiri, strâmtorări — nădăjduind în bunătățile viitoare? Așadar, mă tem că ne vom călca legămintele făcute cu Dumnezeu dacă în una nădăjduim, dar alta ne străduim să căpătăm.
Să nu ne lăsăm, așadar, de negoțul nostru: să răbdăm una, ca să ne învrednicim de cealaltă. Ne-au necăjit cei care ne urăsc? Noi să ne păzim sufletul de slugărnicia în fața patimilor. Așa vom fi mai presus de cei ce ne-au necăjit.
Și, mai presus de toate, să ne gândim: lucru nelalocul lui este atât a filosofa fără să fie nevoie, cât și a nu te arăta filosof în încercări și a nu le sluji celorlalți drept pildă de recunoștință față de Dumnezeu la bine și de răbdare la greu.
din cartea: Povețe ale Sfinților