Când veți porni pe calea cea anevoioasă a lucrării duhovnicești, atunci veți deveni cu toții robi ai lui Hristos. Mulți urăsc cuvântul „rob”, nu vor să fie robi nimănui, năzuiesc spre o libertate neîngrădită. Dar nu cumva nici noi nu vrem să fim robi ai lui Hristos? Nu, nu, noi ne vom bucura de acest nume, ne vom bucura, întrucât știți că robul vede fața domnului său, are împărtășire cu el, robul vorbește cu stăpânul, împlinește poruncile lui. Și fericit e robul dacă întotdeauna vede fața domnului său luminoasă și plină de bunăvoință.
Or, robii lui Hristos intră în împărtășire cu Hristos Însuși, și ei văd duhovnicește fața lui Hristos, în rugăciunea lor stau de vorbă cu El. Dacă sunt vrednici, dacă sporesc în împlinirea poruncilor lui Hristos, intră în împărtășire nemijlocită cu Hristos și în această împărtășire duhovnicească primesc de la Hristos minunate și prețioase insuflări și povățuiri; ei chiar Îl aud cu urechea duhovnicească, fiindcă Hristos știe să ne vorbească.
El vorbește în felurite chipuri; de multe ori vorbește prin cuvintele Sfintei Scripturi, și asta se întâmplă așa: omul plin de credința în Hristos, plin de dragostea către El, citește cu smerenie, adunându-și cu totul mintea asupra lucrurilor pe care le citește — citește cuvintele Sfintei Scripturi, și, deodată, unele dintre cuvintele acestea îi pătrund mintea ca un fulger, și își dă seama cu frică și cu cutremur că Însuși Dumnezeu îi vorbește prin cuvintele Sfintei Scripturi. Despre aceasta dă mărturie freamătul neașteptat care pătrunde în sufletul lui.
Robii lui Hristos se învrednicesc de asemenea fericire că intră cu El în împărtășire nemijlocită, iar când ating această treaptă a desăvârșirii duhovnicești încât intră în împărtășire cu Hristos, încetează să fie numai robi, se suie la cea mai înaltă treaptă a împărtășirii cu Dumnezeu, a împărtășirii cu Hristos, fiindcă atunci când Domnul nostru Iisus Hristos a văzut că ucenicii Lui, sfinții apostoli, au priceput deja adânc și au pus adânc în inima lor cuvintele Lui, sfânta Lui învățătură, când a văzut că s-au curățat de întinăciunea sufletului și trupului, le-a zis: „De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face domnul său.” Sfinții apostoli știau deja ce făcea Hristos și de ce. „Ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (In. 15, 15).
Vedeți? De pe treapta robiei, Hristos i-a ridicat pe foarte înalta treaptă de prieteni ai Săi, iar a fi prieten al lui Hristos e cea mai mare fericire; a fi prieten al lui Hristos înseamnă a avea cu El împărtășire nemijlocită, statornică, înseamnă a primi de la El ajutor, mare ajutor duhovnicesc, care se dă atunci când trebuie să trecem prin toate râpele, și gropile, și prăpăstiile întunecate ale lumii. El ne trece prin toate nevătămați, așa cum a făcut cu sfinții apostoli.
Așa se întâmplă și cu fiecare creștin: când robul lui Hristos împlinește tot ce i s-a poruncit, va fi ridicat la înalta treaptă de prieten al lui Hristos — și toți pot să ajungă la asta, fiindcă depinde pe de-a-ntregul de voia voastră, de osârdia voastră, de căldura voastră în năzuința spre dreptate și bine, spre atingerea înaltei vrednicii de prieten al lui Hristos.
Când veți ajunge la aceasta, atunci și rugăciunea voastră va fi cu totul altfel decât era rugăciunea robului: rugăciunea va deveni înaltă, înduhovnicită, și veți spune împreună cu Apostolul Pavel că n-ați primit „duh de robie iarăși, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: «Avva — Părinte!»” (Rom. 8, 15). În Duhul, în Duhul Sfânt strigăm către Dumnezeu, precum copiii către tatăl lor, simțindu-ne copii ai lui Dumnezeu. Așa putem atinge încă din viața aceasta marea fericire de a fi fii și prieteni ai lui Dumnezeu.
Iar cine nu ia aminte la cuvintele Lui, cine disprețuiește Crucea lui Hristos, cel pentru care Sângele lui Hristos nu este cea mai mare comoară a lumii, acela să țină minte ce-l așteaptă, să țină minte cuvintele Sfântului Simeon de Dumnezeu Primitorul, spuse de el la Întâmpinarea Domnului: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri” (Lc. 2, 34).
Nenumărată a fost mulțimea căderilor celor ce au intrat în împotriviri, care n-au vrut să primească smerit în inima lor marele adevăr că Dumnezeu-Cuvântul ne-a mântuit prin moartea Sa pe Cruce. Pentru aceștia, El a devenit o piatră de poticnire, piatră de care s-au poticnit, s-au sfărâmat — iar pentru cei mulți, care L-au îndrăgit pe Hristos și au mers după El, El a devenit Adevărul, Calea și Viața. Ei s-au sculat din adâncul păcatului, au fost spălați cu Sângele Lui cel sfânt, au devenit, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „bună-mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc și între cei ce pier — unora, adică, miros al morții spre moarte, iar altora miros al vieții spre viață” (II Cor. 2, 15-16).
Țineți, deci, minte: să fiți așa încât și de la voi să le iasă nefericiților voștri apropiați care nu cred buna-mireasmă a lui Hristos, încât de la nimeni dintre voi să nu iasă miros aducător de moarte spre moarte. Amin.
Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei; Cuvântări de foc