definiția postului creștin
Distribuie

Ce este postul creștin? Este o înfrânare pe un anumit timp, fie parțial, fie definitiv, de la mâncare, băutură, viață conjugală, distracții, vorbire multă și alte desfătări, cu scopul de a ne ruga mai mult Iui Dumnezeu, de a ne pocăi și a ne spovedi și împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului,

Postul este de două feluri: trupesc și sufletesc. Postul trupesc este înfrânarea de la mâncarea de dulce, de la băutură, adică vin și alcool, de la toate plăcerile trupești, de la jocuri, filme, televizor, muzică etc, Iar postul sufletesc este înfrânarea simțurilor, a gândurilor, a imaginației, precum și iertarea vrăjmașilor, împăcarea cu aproapele, milostenia și cât mai multă rugăciune cu căință și lacrimi. Numai amândouă felurile de post, unite la un loc, sunt primite la Dumnezeu. Iar dacă postim de mâncare, dar nu iertăm, nici nu părăsim beția, răutatea și desfrâul, nu avem nici un folos de acest post.

De câte feluri este postul, după asprime și durată? După asprime, avem post negru, când nu mâncăm nimic o zi, până la asfințitul soarelui sau două și chiar trei zile, fără nici un fel de mâncare și apă. Apoi, post de mâncare o dată pe zi, seara sau la orele trei după amiază, fără ulei și fiertură și fără a ne sătura; post cu mâncare o dată pe zi, seara, sau la două-trei zile, cu legume și fructe fierte, fără ulei; post de câteva zile numai cu pesmeți și apă, seara; post cu regim vegetarian un an, doi sau toată viața, și post pe un anumit timp cu regim mixt: vegetarian cinci zile, și cu lapte, brânză și ouă, sâmbăta și Duminica, obișnuit mai ales la călugări sihaștri. Odată cu postul aspru de mâncare se adaugă și înfrânarea de la trăirea conjugală a soților, pe un anumit timp, o săptămână, un post, un an sau pe toată viața, după cum se învoiesc ei și după sfatul duhovnicului. Postul trebuie ținut întotdeauna cu binecuvântarea preotului duhovnic, după râvna, puterea și pe măsura păcatelor făcute de fiecare credincios.

După durată, postul este de o zi, de trei zile, de o săptămână și mai lung, cum sunt cele patru posturi de peste an: Postul Paștelui, de șapte săptămâni; Postul Crăciunului, de șase săptămâni; Postul Adormirii Maicii Domnului, de două săptămâni, și Postul Sfinților Apostoli, care variază între o săptămână și câteva săptămâni, după data Paștelui.

De ce postim Miercurea și Vinerea? Miercurea postim căci atunci a fost vândut Mântuitorul la evrei de către Iuda vânzătorul, pe 30 de arginți, Iar Vinerea postim căci atunci a fost judecat Iisus Hristos și răstignit pe crucea Golgotei la orele 12, iar după trei ore și-a dat Duhul pe Cruce și a fost înmormântat pentru mântuirea întregii lumi. Aceste două zile se postesc obligatoriu în tot cursul anului de către toți credincioșii, și mâncăm numai legume și zarzavaturi, afară de unele excepții prevăzute în calendar.

De ce postim Lunea? Postul de luni este obligatoriu pentru călugări și benevol pentru credincioși. Lunea postim ca să întreacă postul creștinilor cu o zi față de postul Legii Vechi, care ținea numai două zile, lunea și joia.

Care este folosul duhovnicesc al postului ortodox? Postul rânduit de Biserică are un mare folos pentru credincioși, dacă postim cu dragoste și cu rugăciune și ne înfrânăm atât trupește, cât și sufletește.

Postul înfrânează poftele trupești, limba, gândurile, imaginația și toate plăcerile pătimașe. Postul ne smerește inima, ne împacă cu aproapele, ne slăbănogește firea, ne întărește duhul, ne vindecă de tot felul de boli trupești și sufletești, ne ajută la rugăciune, ne aduce aminte de moarte, ne îndeamnă la pocăință, la spovedanie și milostenie, ne face vrednici de Sfânta Împărtășanie.

Postul ne face blânzi și smeriți. Postul unit cu rugăciunea din inimă și cu citirea psalmilor arde pe diavoli, îmblânzește pe vrăjmași, taie păcatul desfrânării, face adevărate minuni de vindecare, aduce lacrimi de pocăință și ne unește cel mai mult cu Iisus Hristos. Iar rugăciunea fără post ne aduce foarte puțin folos sufletesc, căci fără post nu putem alunga nici pe diavoli, nici patimile care ne ucid. Mare este folosul postului unit cu rugăciunea curată și cu milostenia la săraci și bolnavi.

Care este cel mai bun post creștin? Postul cel mai bun și mai plăcut lui Dumnezeu este postul de bunăvoie, pe măsura puterii fiecăruia, cu binecuvântarea duhovnicului, întărit cu sfânta rugăciune – mai ales citirea psalmilor – și unit cu milostenia. Postul să nu fie nici prea aspru, nici prea ușor, ci post împărătesc, adică să mâncăm o dată pe zi, după amiază sau seara, fără să ne săturăm, mâncare din vegetale, fără ulei și vin; să postim atât trupește, cât și sufletește cu înfrânarea simțurilor, a limbii, a gândurilor și a tuturor plăcerilor păcătoase.

Arhim. Ioanichie BălanCălăuză ortodoxă în Biserică vol. 1

Distribuie