Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Descoperire pentru ieșirea sufletului din trup

ieșirea sufletului din trup
Distribuie

Descoperire pentru ieșirea sufletului din trup de la Cuviosul Nifon, Episcopul Ciprului

Un oarecare frate a întrebat pe cuviosul Nifon, zicând: «Mă rog să-mi spui, oare este durere și silă atunci când se desparte sufletul de trupul său, sau iese cu ușurință și cu liniște?». Atunci cuviosul Nifon i-a răspuns: «Fiule, pe câtă vreme încă n-am murit, ce pot eu să știu, însă după descoperirea ce mi s-a făcut, îți voi spune ție, dar să iei aminte. Sunt unii dintre cei drepți care au moarte amară și iarăși sunt unii dintre cei păcătoși care au moarte lină. Deci, să știi că prin greutatea și amarul ce pătimesc drepții la moarte, li se ridică amarul greșelilor pe care le au ca niște oameni ce sunt, căci nimeni nu este fără de păcat, decât numai unul Dumnezeu.

Iar dulceața și liniștea de la moartea unora care sunt păcătoși, face să li se șteargă și puținul bine pe care de multe ori cu silă îl fac în viață. Și așa, iată, cel drept iese cu totul curat din viața asta, iar cel păcătos merge cu totul lipsit de orice bunătate. Dar să știi, fiule, că deși s-ar arăta amară moartea celui drept, asta este pentru puțină vreme, căci el, după aceea se bucură și se veselește în veci, Iar la cel păcătos chiar de se arată moartea ușoară (și cu dulceață) ea trece îndată și pe urmă se arde și se pedepsește veșnic în focul cel nestins.

Mai putem vedea uneori și că unii făcători de rele au moarte amară și numaidecât se trimit în muncile iadului. Iar unii dintre cei drepți au moarte ușoară și se trimit îndată la viața cea veșnică. Multe sunt judecățile lui Dumnezeu prin care se socotește sfârșitul potrivit cu viața fiecăruia.

Dar nu trebuie să ne speriem de moarte, ci de ceasul judecății. Atunci când se desparte sufletul de trup îl iau pe el o mulțime de Îngeri, căci atunci aleargă împreună și Îngerii cei care păzesc neamul creștinesc și iscodesc ca să vadă ce va fi cu sufletul acela. Se adună de asemenea și o mulțime de demoni și stau atunci de față. Îngerii scot la iveală faptele Iui cele bune, iar demonii pe cele rele, Deci, se iau atunci la întrecere amândouă părțile și așteaptă până vine hotărârea de sus, fie spre mântuire, ori spre osândire. Nu-ți poți închipui în ce chin și în ce durere și strâmtorare se află atunci Sufletul! Socotind el în sine că hotărârea poate fi spre osândă, încremenește de frică. Când însă socoate că va fi spre mântuire, se mângâie în sine, înălțându-și adesea mâinile în sus, se roagă ca să nu fie dat în mâinile demonilor întunecați. Atunci și Îngerii sunt neliniștiți, așteptând hotărârea mântuirii cu nerăbdare. Iar duhurile cele necurate așteaptă să primească hotărârea pierzării.

Deci, unde va hotărî Dreptul Judecător, acolo va fi slobozit sufletul, adică ori în mâinile dumnezeieștilor Îngeri spre mântuire, ori a viclenilor demoni spre pierzare.

Fiule, aceasta este groaza și teama de a nu fi judecat spre osândă și de a nu cădea în mâinile viclenilor demoni, căci a muri este lucru firesc și de obște pentru toți, iar ceasul când va auzi porunca lui Dumnezeu chinuiește mai mult sufletul, care tremură ca nu cumva să-l ajungă hotărârea care duce la pierzare.»

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească

Distribuie