Odinioară postind Cuviosul Paisie douăzeci și două de zile, i s-a arătat însuși Domnul nostru Iisus Hristos și i-a zis: „Mult rău pătimești pentru Mine, o, alesul Meu, Paisie!” Atunci cuviosul a zis: „Și ce mare lucru este a mea proastă rea pătimire, o, Bunul meu Stăpân?” Iar Mântuitorul i-a răspuns: „Tot lucrul bun este bine primit Mie și le voi răsplăti celor ce-l fac întocmai cu osteneala lor, deci urmează-Mi Mie!” Iar cuviosul I-a urmat Domnului până ce au ajuns la o peșteră din pustie și atunci a zis Mântuitorul către dânsul: „Intră înăuntru să vezi un bărbat cu adevărat nevoitor!” Intrând în peșteră cuviosul Paisie a văzut un om, care se tăvălea pe pământ și își freca gura și fața sa de țărână.
Deci, mirându-se cuviosul de covârșitoarea nevoință a bărbatului aceluia, a ieșit afară, rugând pe Domnul să-l înștiințeze despre nevoința cea mare a bărbatului. Iar Domnul i-a zis: „Văzut-ai pe nevoitorul Meu ce fel de mari osteneli rabdă pentru Mine?” „Am văzut, Stăpâne, a zis cuviosul Paisie, și m-am spăimântat de osteneala nevoințelor lui, ci mă rog, Stăpâne, să-mi descoperi, care este nevoința lui!”
Atunci Mântuitorul a zis: „Numai două zile are de când postește și iată, vezi cum se zbate de foame și de sete!” Auzind acestea cuviosul Paisie a zis: „Și cum eu am douăzeci și două de zile postind și nu pătimesc asemenea ca el?” Și a răspuns Mântuitorul: „Pe tine te întărește darul Meu și de aceea postești fără de osteneală, iar acela, ca un pătimitor, din singură voirea lui postește cu multă osteneală și înflăcărat cu dorul cel pentru Mine, suferă să pătimească mai presus de puterea lui„.
Și cuviosul Paisie a întrebat iar pe Domnul: „Ce plată va lua de la bunătatea Ta pentru cele două zile de post?” Iar Domnul a răspuns. „Pentru cele două zile va lua aceeași plată ca și tine pentru cele douăzeci și două de zile! și deopotrivă vă voi zice: „intră în bucuria Domnului Tău, că întocmai ați făcut binele și v-ați arătat amândoi osârdnici după puterea voastră!„
Atunci cuviosul Paisie a zis: „Mă rog, Hristoase al meu, slobozește-mă de mânie!” Iar Domnul a zis „De voiești a birui mânia și iuțimea, ia aminte să nu rănești cu vorba, nici să ocărăști ori să defaimi pe cineva. Și de vei păzi acestea, nu te vei mânia„.
Cuviosul Paisie L-a întrebat iarăși: „Stăpâne, Iubitorule de oameni și Îndelung răbdătorule, dacă cineva face poruncile Tale și se duce Ia cei care Te iubesc pe Tine să slujească trebuințelor lor, oare are câștig din aceasta ori se păgubește?” Iar Domnul a răspuns: „Precum cel ce lucrează într-o țarină își ia plata de la stăpânul țarinei, tot așa și cei care fac bine și ajută sau învață pe alții, vor lua în ceruri strălucite plăți„.
Apoi cuviosul Paisie L-a întrebat iar: „Doamne al meu, dacă cineva se nevoiește la fapta bună și slujește și pe alții, iar altul numai cât se nevoiește, dar pe alții nu-i slujește, ce deosebire este între aceștia?” Și Domnul a răspuns: „Acela care se nevoiește numai pentru sine, este ucenic al Meu, iar cel care se nevoiește pentru sine și slujește și pe alții, acela este Mie fiu și moștenitor al Meu!”
Și iarăși a întrebat cuviosul: „Dacă cineva se sârguiește spre slujba altora și se nevoiește și pentru sine cât îi este cu putință, însă împiedicat fiind cu slujirea altora nu poate ajunge la nevoințele celor care nu au a sluji altora, oare unul ca acesta asemenea plată va lua ca și cei care se nevoiesc mai mult?” „Așa! a răspuns Mântuitorul, asemenea plată vor lua!” Și zicând acestea Domnul, s-a suit la ceruri.
Zis-a un bătrân: „să nu defăimezi pe cel ce-ți slujește ție. că tu nu știi, dacă este mai mult duhul și darul lui Dumnezeu într-însul, decât fin tine. Pentru aceasta să nu fim nesocotitori spre cei care ne slujesc nouă”.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească