Descoperirea unui chin grozav din iad

Un călugăr dintr-o mănăstire a Sfântului Munte Athos, istorisește un minunat fapt întâmplat cu doi amici. Într-o zi pe când aceștia erau în Sfânta Biserică, ascultară și ei la predică. Cuvântul lui Dumnezeu făcu o impresie atât de vie asupra inimii unuia din ei, că acesta se hotărî a-și schimba cu deplinătate felul său de viață și astfel se făcu călugăr. Celălalt rămânând mai departe în lume își continuă viața sa neîngrijită și păcătoasă. El însă muri curând și călugărul fiind adânc mișcat de moartea amicului său, făcea înaintea lui Dumnezeu multe rugăciuni călduroase ca să-i descopere situația repauzatului în viața viitoare. Dumnezeu îi ascultă rugăciunea și-i trimise din iad pe amicul său ca să mărturisească el însuși de starea în care se află. Repauzatul se arătă în vedenia nopții amicului său. „Ei bine frate cum te afli?” întrebă călugărul pe cel repauzat, încântat de vedenie. „Tu voiești să știi?” Răspunse gemând mortul. „Vai mie! Un vierme mă roade necontenit și nu-mi dă repaus în toată veșnicia„. Călugărul îl întrebă: „Care este acest chin?” Repauzatul răspunse: „Este un chin grozav, însă un lucru mă înfricoșează că nu mai e nimica de făcut. Nu este nici un mijloc de a scăpa de mânia lui Dumnezeu. Sunt liber acum mulțumită rugăciunilor tale, și de voiești te voi face să vezi suferințele mele. Spune-mi: voiești tu să vezi, să le simți cu deplinătate, ori numai în parte? Tu nu ai putea suporta acest chin în întregul său, de aceea nu-ți voi arăta din el decât numai o parte, privește…„.

La aceste vorbe, mortul ridică poala hainei sale până la genunchi; îndată o groază mare și o infecție înspăimântătoare, loviră pe călugăr. Piciorul ce-i arătase amicul său era acoperit de un vierme care-l tot mânca neîncetat groaznic. Din răni ieșea o putoare atât de nesuferită încât nu se poate spune. Această infecție infernală umplu toată chilia. Călugărul nemaiputând suporta putoarea aceea groaznică ieși repede afară din chilie uitând a-și închide ușa după dânsul. Putoarea se răspândi în toată mănăstirea. Toate chiliile au fost infectate de acea putoare. Călugării tulburându-se, nu înțelegeau ce înseamnă aceasta. Mult timp după aceea, putoarea infernală neducându-se din acel loc, călugării și frații au fost siliți să părăsească mănăstirea. Ei căutară azil în alte locuri. Amicul repauzatului nu putu niciodată să mai scape de putoarea ce respirase. În zadar își spălă mâinile. Putoarea rămânea. Toate parfumurile din lume nu putură să-l scape de ea.

Nicodim Măndiță; Judecata particulară