Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Despre beție – părintele Ilie Cleopa

Ilie Cleopa
Distribuie

Eu, după cum vedeți, sunt încadrat cu pravila, cu slujbele mele. Ce să vă mai spun? Doar voi știți destule, vorba aceea: „Să-i mai dai hrană la cel sătul!?” Dar pentru că ați venit numaidecât, auziți pe Apostolul Pavel, care atunci când începe a-i număra pe cei care nu vor vedea împărăția cerurilor, zice așa: Nici bețivii împărăția lui Dumnezeu nu o vor moșteni. De aici este mare îndoială pentru soarta lor, și Sfinții Părinți spun că omul care a murit în beție e cu anevoie să se mântuiască.

Cuviosul Paisie de la Neamț a fost cel mai mare stareț moldovean din toată istoria Moldovei. El a murit la 1794 și a rămas Mănăstirea Neamț după dânsul cu 1100 și ceva de călugări. Îl avem între cuvioșii cei mari, cu slujbă, cu pravilă, cu polieleu, cu priveghere mare, cu sobor, mărimuri ca la toți sfinții mari. La dânsul au venit, cu vreo câțiva ani înainte de moartea lui, niște lipoveni și i-au spus așa:

– Părinte, noi lucram undeva împreună – la o canalizare undeva cum lucrează lipovenii -, și unul din noi a băut, s-a îmbătat strașnic și după aceea, din beția aceasta, a căzut rău și a murit. A căzut undeva într-o prăpastie și a murit. Și am venit să-l punem la slujbă.

Și a zis cuviosul:

– Niciodată nu-l pot pune, că cine moare din beție, e ca și cel mai mare spânzurat. Și este cu mare îndoială lucrul ca să-l pun eu la slujbe. Pentru că am auzit de apostolul că zice: nici bețivii împărăția lui Dumnezeu să moștenească nu pot.

Deci de la Cuviosul Paisie și de la alți Sfinți Părinți am aflat că cine moare din cauza beției este ca și cel sinucis, că și-a provocat moartea; nu că a murit, că toți murim, dar a murit fiind foarte legat de satana cu beția, adică și-a pricinuit moartea singur, prin beție. Că dacă era clar la minte, se ferea.

Iată un caz care s-a întâmplat aici la noi, la Târgul Neamț. O femeie în doliu a venit aici plângând că soțul ei, fiind funcționar în Târgul Neamț, se îmbăta adesea. Și acolo la Cetatea Neamțului este un ștrand, un bazin, unde se scaldă oamenii vara, cu apă rece. Bazinul e adânc și nu se bagă oricine, decât cei care știu să înoate. Și el a venit beat și era înfierbântat de vin și de căldura verii și a zis:

– Mă duc să mă scald. Și femeia i-a spus:

– Măi, nenorocitule, nu te duce acuma, că gata ești.

– Păi, ce!? Eu m-am scăldat în Dunăre. Eu n-am nevoie, ce, eu nu știu a înota?

– Dar tu nu vezi că ești mort de beat?

– Nu, mă duc.

Și când s-a dus și s-a dezbrăcat de haine și a sărit în bazin, el fiind înfierbântat, l-a prins răceala apei și n-a mai putut; a stat inima pe loc și s-a înecat. Și a venit femeia la mine și mi-a spus cazul și n-am putut să-i pun slujbe: „Uite, s-a dus să moară beat!”

Eu am stat cu îndoială și nu l-am pus din cauza asta, că și-a pricinuit singur moartea, fiind beat.

Tot aici la Târgul Neamț, unul la Humulești, tot funcționar, era și bețiv și mare fumător, soția lui era mare funcționară. A venit acasă și avea obicei să nu doarmă în casă cu femeia, avea o altă casă curată dincolo, unde avea un fotoliu. A venit mort de beat și i-a spus soției: „Mă duc să mă culc”. S-a culcat pe fotoliu, dar era cu țigara în gură și el a adormit și țigara a căzut din gură jos în timpul când dormea el. Și a luat foc întâi acoperământul patului, pe urmă de pe pereți. A luat foc garderoba, mobila din casă. El mort de beat, deși era miros, nu s-a trezit. Când au pocnit geamurile și a ieșit focul afară pe geam, atunci a văzut un om: „Ce-i acolo, mă? Iese fum de la cutare, flăcări”. S-a dus la soția aceluia și i-a spus. Iar aceea: „Vai de mine, soțul meu e în casă”.

Când s-a dus, l-a găsit ars. A luat foc și el, casa a ars mai departe și așa împreună cu bețivul a ars și casa. Din cauza focului pe care îl iubea, că-i plăcea țigara, Dumnezeu l-a pedepsit, că a ars aici și i-a dat arvuna muncii celei veșnice. A ars aici de viu și apoi s-a dus dincolo să stea în focul cel nestins, cum zice Mântuitorul, pentru că i-a plăcut beția și fumatul. Și câte cazuri din acestea vin la noi!

De pe Valea Bistriței vine o femeie tânără deunăzi. A murit socru-su, un om bătrân. Baba era foarte bogată, după ce a murit moșneagul, de urât, nu știu de ce, s-a apucat – în loc să se apuce de rugăciune, de post, de milostenie, de spovedanie curată, că se duce mâine-poimâine după moșneag – a început a bea, de urât după moșneag.

– Mamă, dar ești femeie bătrână, lasă rachiul! îi zicea nora.

Când o vedea, era beată.

– Ei, zice, o să mor și eu acum dacă a murit moșneagul. Am să beau până oi muri!

Într-o dimineață ia baba căldările și se duce la apă. Dar a zis ea odată un cuvânt către norăsa:

– Mie îmi vine în gând să mă duc în Bistrița asta – că era casa chiar pe malul Bistriței -, atâta mi-e dor de moșneag!

Dar a zis când era beată…

– Ia vezi, ăsta-i cuvânt la dumneata? Ăsta e cuvânt de femeie nebună! i-a zis noră-sa.

Și o cam pândea. „Măi, zice, satana i-a pus în gând ceva la baba asta!”

Și a luat căldările de dimineață și a zis că se duce la apă. Dar ei n-au crezut că așa de dimineață ea e beată. Și au zis:

– Mamă, lasă că aduc eu apă!

– Nu, nu, nu, dar eu ce-s? Eu mi-aduc apă pentru casa mea! că avea odăile ei deoparte.

S-a dus la apă, dar bărbatul, adică feciorul ei, văzând că nu mai vine, a zis către femeie: „Ia du-te, bre, că baba nu vine de la apă, vezi ce-i!” Când s-a dus, căldările erau pe malul Bistriței, și ea se aruncase într-o bulboacă, că altfel n-o găsea, dar era o adunătură de apă așa într-un colț, un ghiol, care era adânc, în dosul pădurii de copaci. Și acolo au găsit-o umflată și căldările pe mal. Așa i-a pus satana în minte, după ce i-a luat mintea, să se ducă să-și piardă și sufletul.

Și câte cazuri din acestea nu vin nouă aici! Câți pier din cauza beției! Ce să mai vorbim, sunt sute și mii de cazuri!

De aceea ce am găsit la Cuviosul Paisie și ceea ce spune apostolul Pavel – că nici bețivii Împărăția lui Dumnezeu să moștenească nu pot – ne dă a înțelege foarte clar că cine moare beat și și-a provocat moartea din cauza beției e cu anevoie să se poată mântui.

Am găsit că cine s-a sinucis nu-l poți pune la nici un fel de slujbă. Din învățăturile Sfinților Părinți și Sfântul Vasile cel Mare spune că predaniile bărbaților sfinți au putere canonică în biserică – am găsit destule mărturii că cel ce moare din beție e asemenea cu cel ce s-a spânzurat sau cu cel ce s-a înecat sau și-a făcut seama în orice chip.

– Soțiile care au bărbați bețivi, ce le sfătuiți să facă ca să-i poată întoarce, că sunt multe lupte în casă, sunt multe femei creștine și cu bărbați bețivi?

– Dumnezeu nu-i spărgător de uși, Dumnezeu nu mântuiește pe nimeni cu sila. Cel beat când e liniștit și soția poate vorbi cu dânsul, că nu stă beat mereu, atunci, să-i arate primejdia și să-l îndemne să meargă la spovedanie, la un duhovnic iscusit și duhovnicul să-i arate primejdia, că de la beție vin toate relele, toate răutățile.

Ați auzit de cel care stătea singur la marginea satului și a venit diavolul, ispitindu-l să aleagă una din trei: ori s-o bată pe soră-sa, ori să-l omoare pe tată-su, ori să se îmbete o dată. Și de la beție a bătut-o și pe soră-sa, a omorât și pe tată-su.

Și a venit satana la el și i-a zis: „Ei, acum te-am câștigat. Fiindcă să știi tu, că de la beție pe cei mai mari oameni i-am răsturnat. Eu l-am răsturnat pe Solomon, eu l-am răsturnat pe Olofern, eu l-am răsturnat pe Noe, care nu s-a înecat în potop, s-a înecat în pahar, și la beție pe toți îi răstorn. Deci să știi că tu ai ales ce-a fost mai rău, că dacă te-ai îmbătat eu ți-am luat mintea și ai bătut și pe soră-ta și ai omorât și pe tată-tu, deci le-ai făcut toate, de-acum ești al meu”.

Și satana căuta să-l arunce acum în mare deznădejde, că nu urmează de la un păcat mic altul mai mic, ci de la cel mare altul mai mare, că zice Scriptura: Adânc pe adânc cheamă. Păcatul trage la iad, și de la un păcat mare diavolul îl dă pe om și mai jos, în deznădejde.

Ilie Cleopa; Ne vorbește parintele Cleopa vol. 14

Distribuie