Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Despre lacrimi și felul lacrimilor

Lacrimi
Distribuie

Diavolul se amestecă în toată fapta bună. Ai văzut buruiana aceea numită hamei? Ea se prinde de orice găsește în cale: de gard, de stâlp, de poartă, de copac, de păr. Numai vezi că se ridică. Așa face și diavolul cu toată fapta bună. Se încolăcește în jurul ei pentru a o face zadarnică, să nu mai fie bună. În următoarele rânduri vom vorbi despre lacrimi și felul lacrimilor.

Cât de mare este darul lacrimilor! Dar și aici diavolul aduce ispită. Și în felurile lacrimilor se bagă vrăjmașul, ca să facă zadarnică lacrima omului în rugăciune, să nu fie primită de Dumnezeu.

Lacrimile cele adevărate, care izvorăsc din dragostea de Dumnezeu, atâta putere au – spune Sfântul Grigorie din Nazianz – încât izvorul lacrimilor de după Botez este mai mare decât însuși Botezul. El zice: „Știu și al cincilea botez, care se naște din lacrimi, din pocăință cu lacrimi, și atâta putere are botezul acela, încât este mai mare decât cel dintâi. Pentru că Botezul cel dintâi ne șterge păcatele, dar nu ne dă putere de a nu mai păcătui”.

Dacă am vrea noi se poate, dar voința omului este lăsată liberă după Botez să aleagă: să păcătuiască sau nu. Iar lacrimile cele după Botez șterg și păcatele pe care le facem. Lacrimile de umilință sunt mai bune decât Botezul, că șterg toate păcatele care s-au făcut de la Botez până atunci și te lasă curat.

Sunt mai multe feluri de lacrimi. Dacă ai lacrimi să iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii și care sunt de la satana.

Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea îngrașă pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de mănâncă, ori de nu mănâncă -, dacă plânge, el este sătul. Aceste lacrimi țin și de foame și de sete, și omul nu are supărare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucură, pentru că are dragoste de Dumnezeu.

Auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Bucurați-vă, fraților, și iarăși zic, bucurați-vă!

Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usucă pe om. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu îngrașă, ci usucă pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.

Omul plânge și tot slăbește pentru că lacrimile de acest fel se nasc din frică. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu și din această cauză plânge mereu, și se usucă trupul lui chiar dacă ar mânca sau n-ar mânca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere să usuce firea omenească, din cauza scârbei pentru păcat, cum se usucă lemnul la foc.

Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele care se nasc din frica morții și din frica judecății, când cugetă omul cum va fi la moarte, cum are să se chinuiască, cât de greu are să se despartă de trup, cât de greu va fi în ziua judecății, când va sta în fața a milioane de îngeri să primească răspunsul hotărârii, unde să meargă, la bine ori la rău și, Doamne ferește, să primească osânda veșnică. Deci și aceste lacrimi sunt bune.

Mai sunt lacrimi mijlocii, adică firești, care nu-s bune, nici rele. Vezi că mama plânge după copil, copilul plânge după mamă, tata plânge după băieți; sau plânge unul după prietenul lui, ori plânge soția după soț. Lacrimi firești sunt și cele de boală, din suferință și din tristețe.

Sunt și lacrimi care se nasc din slavă deșartă. Acestea sunt lacrimi rele.

Unul are darul umilinței, dar plânge pentru că-i place să-l vadă altul. Mai bine n-ar mai plânge, că satana i-a furat aceste lacrimi.

Este bine ca omul să ascundă darul umilinței, dacă-l are de la Dumnezeu. Dar și diavolul pune pe om să plângă, când îl văd alții. Dacă nu poți opri aceste lacrimi, nu ești vinovat.

Dacă omul plânge cu scop să-l vadă cineva sau îi place să știe cineva că-i plângăreț, acele lacrimi sunt din slavă deșartă și sunt rele și chiar păgubitoare.

Mai sunt și lacrimi venite din mânie. Ai văzut om, când nu se poate răzbuna pe altul, plânge de ciudă. Atâta îi este de necaz că nu poate să se răzbune pe celălalt, și plânge de amărăciune. Acestea sunt și mai rele ca cele din slavă deșartă. Acestea sunt lacrimi ucigașe și rele, pentru că el plânge și inima-i stoarsă de satana, încât izvorăște lacrimi de ură. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte păcătoase, satanicești.

Altul plânge din dezmierdare. A avut prietenie cu femeie sau cu altcineva și, când își aduce aminte de dânsa, plânge. Acestea sunt aduse de dracul desfrânării.

Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casă; i-a luat pământul și plânge după avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrăjmașul, pentru că omul crede că Dumnezeu nu are să aibă grijă de el.

Deci, iată de câte feluri sunt lacrimile și nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului îl curăță, îl luminează, îl apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau firești sau lacrimi rele și osânditoare.

Sfântul Dionisie Areopagitul spune că răul adus de satana în aceasta constă: în poftă fără de minte, mânie fără judecată și închipuire sau nălucire pripită. Ai văzut care-i răul din satana și din toate slugile lui? Poftă fără de minte, că au poftit să fie asemenea lui Dumnezeu; mânie fără de judecată, căci se pornesc fără rațiune să ucidă pe oricine, să se răzbune, să facă rău oricărei zidiri a lui Dumnezeu, și nălucire pripită, că își închipuiesc să fie întocmai cu Dumnezeu, uitând că sunt făcuți de Dumnezeu.

Dacă ai lua de la diavoli aceste trei patimi, ei s-ar face înapoi îngeri. Dar aceste trei răutăți îi fac pe ei draci. Iar dacă ai scoate din ființa lor acestea, ei ar rămâne curați că îngerii, cum au fost întâi.

Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 2

Distribuie