Despre logodna și căsătoria civilă

Ce este logodna canonică?

Este învoirea legitimă, o înțelegere de bună voie, între doi tineri ortodocși de a se căsători. Pentru ca logodna să fie canonică și după voia lui Dumnezeu, la aceasta trebuie să fie de acord atât părinții tinerilor, cât și rudele apropiate, și să aibă binecuvântarea și garanția preotului din parohie că nu sunt rude apropiate, că sunt sănătoși, că au vârsta canonică legală de căsătorie, că sunt ortodocși și nu au alte impedimente canonice și legale, care îi pot opri de la căsătorie; că doresc să se unească între ei pe viață, pentru naștere de copii; că vor răbda toate necazurile vieții de familie și că vor asculta în toate de Biserică și de duhovnicul lor.

Logodna, deși nu este o Taină a Bisericii, este canonică și trebuie respectată. Iar dacă unii din cei logodiți calcă înțelegerea, aceștia sunt canonisiți de Biserică cu oprire de la Sfânta Împărtășanie. Înțelegerea pentru logodnă se face de obicei în familia miresei, fiind de față și preotul respectiv, iar slujba logodnei se face în biserică.

Când se face slujba sau rânduiala logodirii în biserică?

În unele părți se face cu câteva săptămâni înainte de cununia religioasă, dar, pentru ca nu cumva tinerii să greșească trupește după logodnă, nemaiașteptând cununia religioasă, Biserica Ortodoxă a hotărât ca slujba de logodire să se facă împreună cu slujba cununiei propriuzise, pentru a se evita căderea tinerilor în păcatul desfrânării.

Ce simbolizează inelele pe care le primesc mirii la slujba logodnei?

Inelele, care stau pe Sfânta Evanghelie în timpul slujbei de logodire și apoi se pun de preot pe degetele mirilor, simbolizează legătura duhovnicească și firească între cei doi tineri, uniți în fața lui Hristos pe toată viața. Această unire din timpul logodnei se desăvârșește prin punerea cununiilor pe capetele mirilor, în cadrul slujbei respective.

Ce este așa-numita cununie civilă și ce valoare canonică și religioasă are?

Cununia civilă este o învoire scrisă de căsătorie, un fel de contract social, prin care se consemnează însoțirea de bună voie a doi tineri (sau maturi) pentru conviețuirea familială. Întrucât căsătoria civilă se face în fața primarului comunei sau a localității unde locuiește mirele, deci nu în fața altarului și a slujitorilor Bisericii, acest contract sau cununie civilă, cum se mai numește, are numai valoare civilă, valabilă doar în fața legilor de stat, neavând însă valoare canonică. De aceea, cei ce trăiesc conjugal după cununia civilă, unii dintre ei născând și copii, în fața lui Dumnezeu se află în concubinaj și în desfrânare și nu se pot împărtăși până la 7 ani.

Numai Cununia religioasă în fața altarului, unde cei doi tineri făgăduiesc că se unesc pe viață și pun mâinile pe Evanghelie și pe Sfânta Cruce și unde primesc inelele de logodnă și cununiile pe cap, este adevărata cununie legală și canonică în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, care dă dreptul mirilor să conviețuiască până la moarte și să nască copii.

Se știe că până la sfârșitul secolului trecut nu exista în țările ortodoxe cununie civilă, la primării. Tinerii se logodeau și se cununau numai la biserică, în fața preotului și a Sfântului Altar, căci atunci lumea era mult mai credincioasă. De aceea, nunta creștină dura toată viața. Iar acum, de când sunt două feluri de cununii, prima civilă și a doua religioasă, mulți nu se mai cunună religios, ori se cunună după ani de trăire în desfrâu și concubinaj, iar divorțul și avortul se înmulțesc îngrijorător, ca semn că au slăbit mult credința în Dumnezeu și viața morală religioasă. Din aceste motive, familia creștină de astăzi și-a pierdut mult din caracterul ei sacru de odinioară.

Singura țară ortodoxă, care mai practică astăzi cununia civilă și cea religioasă numai în cadrul Bisericii, este Grecia. La greci sunt foarte rare divorțurile, ca și căsătoria a doua și a treia, căci la ei nu se poate face nimic fără aprobarea Bisericii și a preoților de parohie, care combat orice divorț și neînțelegere în familie.

Tinerii logodiți și căsătoriți civil la primărie, au voie să trăiască împreună?

Nu pot nicidecum să conviețuiască și să păcătuiască, până la cununia religioasă. Numai aceasta le dă dreptul și binecuvântarea lui Dumnezeu să trăiască conjugal. Iar cei care greșesc înainte de cununia religioasă, pe motiv că sunt logodiți și cununați civil, aceia trăiesc în desfrânare și nu au voie să se împărtășească cu trupul și Sângele lui Hristos mai mulți ani, pentru că au călcat poruncile lui Dumnezeu. De aceea nu le merge bine în căsnicie, căci încep viața de familie prin păcat și se lipsesc de binecuvântarea divină. Însă prin spovedanie și pocăință primesc iertare.

Ce trebuie să facă tinerii care săvârșesc păcate trupești înainte de cununie, ca și cei ce trăiesc în concubinaj?

Toți acești tineri, ca și cei ce trăiesc necununați religios (în concubinaj), trebuie să facă următoarele:

– Să se spovedească din copilărie la un duhovnic iscusit și să facă un aspru canon;

– Să se cunune cât mai curând posibil la biserică, de regulă cu persoanele cu care au greșit;

– Să se roage regulat seara și dimineața, să facă metanii, să țină toate posturile și să ia parte Duminica și în sărbători la slujbele din biserică;

– Să urmeze întru totul sfatul duhovnicului și astfel vor fi iertați de Dumnezeu.

Ce trebuie să facă părinții ai căror fete se duc după bărbați, înainte de cununie și trăiesc cu ei în concubinaj?

Părinții care pătimesc o asemenea rușine și durere, trebuie să facă una din două. Ori acceptă să-și căsătorească fiica, prin cununie religioasă, cu tânărul la care a fugit și cu care a păcătuit, ori își aduc fiica acasă, o duc la un preot pentru spovedanie și așteaptă să o căsătorească, fie că este sau nu însărcinată. Cel mai bun lucru este ca tânăra, care a fugit de la părinți la mirele ei, să fie cununată cât mai repede posibil cu cel pe care și l-a ales și cu care a rămas gravidă, ca nu cumva să fie măritată cu altul împotriva voinței ei. Fiindcă orice căsătorie făcută cu sila, dacă tinerii nu se iubesc, nu este de durată.

Ce trebuie să facă părinții a căror fiică necăsătorită a rămas însărcinată și trăiește în desfrânare?

În acest caz, dureros pentru familie, se recomandă o singură soluție creștină: fata gravidă să fie protejată și încurajată să-și nască copilul, iar nu să-l avorteze. Astfel, întreaga familie va avea mare bucurie de la Domnul. Iar dacă se știe cu cine a greșit, la timpul rânduit poate fi căsătorită cu tatăl copilului, însă numai cu cununie religioasă, urmând în toate sfatul duhovnicului. Iar dacă este desfrânată și a greșit cu mai mulți bărbați, să se întoarcă la Dumnezeu prin pocăință și spovedanie și va fi iertată, dacă nu mai păcătuiește și ascultă de duhovnic.

Ce înțelegem prin căsătorie canonică sau religioasă?

Este unirea creștină, legiuită, între un bărbat și o femeie, la vârsta rânduită de Biserică, cu cununie religioasă în fața Sfântului Altar, unde cei doi miri făgăduiesc, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, că vor conviețui până la sfârșitul vieții. Apoi, că vor naște și crește copii în dreapta credință și vor suferi toate greutățile vieții cu răbdare, urmând sfaturile duhovnicului lor și împlinind cu sfințenie cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: Fugiți de desfrânare! (I Corinteni 6, 18); iar în alt loc zice: Cinstită este nunta întru toate și patul neîntinat; iar pe desfrânați și pe preadesfrânați îi va judeca Dumnezeu (Evrei 13, 4).

Ce înțelegem prin căsătorie necanonică sau nelegiuită?

Înțelegem căsătoria fără cununie religioasă, care este oprită de Biserică și de Sfintele Canoane. Mai înțelegem căsătoria între doi tineri, care sunt rude apropiate; adică veri primari, de gradul al doilea; căsătoria cu frați vitregi, cu fini sau nași etc. Căsătoria între rude apropiate de sânge se numește amestecare de sânge și este un păcat mai mare decât preadesfrânarea. O asemenea căsătorie nu se poate face niciodată și nici un preot nu poate binecuvânta și cununa doi tineri care sunt rude apropiate, Iar cei ce au căzut în acest păcat de moarte, trebuie să se spovedească, să dea divorț de soția nelegitimă și să stea cel puțin șapte ani neîmpărtășiți, cum prevede canonul 54 al Sinodului VI ecumenic.

Cei ce trăiesc necununați, dacă nu sunt rude, sunt datori să se cunune religios cât mai curând și să se spovedească. Apoi să facă un canon de câțiva ani și vor fi iertați de Dumnezeu, dacă vor duce o viață creștinească.

Călugării din mănăstiri se pot întoarce din nou în lume pentru a se căsători?

Tinerii care se duc la mănăstire și stau câțiva ani ca frați începători, dacă nu pot duce jugul vieții monahale, se pot întoarce în lume să se căsătorească. Nunta lor este considerată ca a doua căsătorie. Iar dacă cer de bunăvoie tunderea în monahism, cu binecuvântarea duhovnicului și a starețului respectiv, și se fac călugări, prin depunerea solemnă a unui jurământ sau făgăduințe în fața Sfântului Altar, prilej cu care li se schimbă și numele, din clipa aceea sunt opriți definitiv de Canoanele Bisericii de a se reîntoarce în lume și a se mai căsători, căci au fost făgăduiți lui Dumnezeu.

Dacă totuși sunt cazuri când un călugăr se leapădă de jurământul făcut și se căsătorește, el este considerat ca un lepădat de credință, ca un apostat, și nu are voie nici să fie cununat de preot, nici să dea slujbe la biserică, nici să fie împărtășit până la moarte, până când nu părăsește din nou lumea și se întoarce la pocăință în mănăstire, și nici copiii lui nu pot să fie preoți. Iar dacă moare în lume căsătorit, nu are mântuire și se îngroapă deoparte, cu cei sinuciși, cu ateii și ereticii, căci s-a lepădat de bunăvoie de făgăduința și jurământul dat lui Dumnezeu. La fel se pedepsește și călugărița care se întoarce în lume și se căsătorește. Nu are iertare până când nu vine din nou la pocăință.

Numai frații de mănăstire, chiar dacă au fost îmbrăcați în negru, dacă se întorc în lume și se căsătoresc, sunt opriți de Sfânta Împărtășanie doi sau trei ani, asemenea celor ce se căsătoresc a doua oară. Ei au iertare și pot fi cununați, căci încă n-au depus jurământul călugăresc.

Dar preoții de mir, dacă rămân văduvi sau nu se înțeleg cu soțiile lor, pot să dea divorț și să se căsătorească a doua oară?

Nu, niciodată! Preotul ortodox are dreptul la o singură căsătorie, care rămâne pe viață. În caz de divorț sau deces, preotul văduv sau rămas singur, ori slujește în văduvie curată la parohia sa, ori se face călugăr și slujește la mănăstire. El nu mai are voie să se recăsătorească până la moarte și nici vreun episcop sau duhovnic nu-l poate dezlega pentru acest lucru. Dacă totuși un preot se recăsătorește, va trebui să fie caterisit, adică scos din preoție, rămânând ca un simplu mirean.

Biserica îngăduie să se facă nunți creștine cu muzică și dans?

Nu, Biserica lui Hristos și Sfinții Părinți opresc participarea creștinilor la petreceri, la beții, la jocuri și la tot felul de distracții lumești, care strică morala creștină și duc pe oameni, mai ales pe cei tineri, la desfrânări, certuri, crime și divorțuri. Jocurile sunt îngăduite doar copiilor mici, ca distracții copilărești, iar nu oamenilor maturi. Oare nu bețiile, dansurile și distracțiile, de zi și de noapte, au stricat morala, viața curată și cinstea tinerilor noștri, băieți și fete?

Deci, nunta cu muzică, cu lăutari, cu dans, cu tot felul de beții și certuri, distruge echilibrul moral-creștin al societății noastre, împinge pe tineri și chiar pe cei vârstnici la desfrâu, aduce ură și răzbunare între creștini și între rude, iar peste cei vinovați aduce mânia lui Dumnezeu.

Nunta cu lăutari este cu atât mai vinovată, cu cât se săvârșește Duminica, care este ziua Domnului, de odihnă și reculegere. Căci păcatele ce se fac Duminica sunt mai greu pedepsite de Dumnezeu decât cele făcute în alte zile. Iar muzica și dansul sunt primele ispite care duc pe tineri la desfrânare.

Ioanichie Bălan; Călăuză ortodoxă în familie și societate vol. 2