Despre satana și uneltirile lui

Cercetând Sfânta Scriptură vedem că se vorbește foarte mult despre satana (diavol) și despre lucrarea lui, ca și despre Hristos și lucrarea Lui.

Din păcate există mulți oameni care nu acceptă existența diavolului ca persoană, cu toate că Sfânta Scriptură vorbește despre diavol și despre lucrarea acestuia.

Venirea în lume a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, nu a avut alt scop decât distrugerea satanei și a lucrării lui. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune acest lucru fără ocolișuri, foarte clar: Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu ca să dezlege (să nimicească) legăturile sau lucrările satanei (I Ioan 3, 8 ).

În Epistola către Evrei, Sfântul Apostol Pavel spune și următoarele: Pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are stăpânirea asupra morții, adică pe diavolul (capitolul 2 versetul 14 ).

Potrivit Sfântului Apostol Pavel, satana nu este doar o putere negativă, ci persoană cu voință, cu gânduri, cu uneltiri și înșelări.

De asemenea, în a doua Epistolă către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel scrie că diavolul are gânduri, are cugete viclenie împotriva oamenilor: ca să nu ne lăsăm covârșiți de satana; căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute (II Corinteni 2, 11).

Și în Epistola către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel ne sfătuiește astfel zicând: Îmbrăcați-vă cu armele lui Dumnezeu… (capitolul 6 versetul 11-17 ). Satana acționează de multe ori într-un mod stăruitor, pentru distrugerea creației lui Dumnezeu.

De asemenea Sfântul Apostol Pavel ne informează că diavolul poate să se și transforme pe sine în înger de lumină (în sensul de a se arăta astfel, ca nălucire, spre înșelarea oamenilor, nu în sensul ontologic al cuvântului): Căci satana însuși se transformă în înger de lumină (II Corinteni 11, 14).

De asemenea, diavolul are la îndemână puteri făcătoare de minuni spre distrugere (în sensul nimicitor al cuvântului): iar arătarea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, cu toată puterea și cu tot felul de semne și minuni mincinoase (II Tesaloniceni 2, 9 ).

Diavolul are ca și colaboratori sau ajutători oștiri întregi de puteri nevăzute, așa precum citim în Efeseni 6, 12 ( Câci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva Începătoriilor, împotriva Stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor acestei lumi de întuneric, împotriva duhurilor răutății, care sunt în stihiile cerești) și în Coloseni 2, 15 (prin ea – prin Cruce – El a dezbrăcat – de putere – începuturiile și stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor).

Din păcate, diavolul este dumnezeul veacului acestuia, așa cum scrie Sfântul Apostol Pavel corintenilor: în mijlocul cărora dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor, pentru ca ei să nu vadă lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Cel care este chipul lui Dumnezeu (II Corinteni 4, 4-5).

Diavolul este cel care, din păcate, i-a condus pe om și întreaga creație pe calea morții și a stricăciunii, după cum citim în Romani 8, 20-22: Căci făptura a fost supusă stricăciunii – nu de voi ei, ci din pricina a aceluia care a supus-o – cu nădejdea însă că și ea, făptura însăși, se va elibera din robia stricăciunii spre libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu. Căci știm că până acum toată făptura suspină laolaltă și suferă în durerile nașterii.

Și cu toate acestea, deși este puternic și perfid, înșelător și viclean, satana nu poate să stea în fața lui Iisus; de aceea îl auzim că spune, pe de o parte: Mă rog Ție, nu mă chinui (Luca 8, 28 ); iar pe de alta că Îl roagă pe Acesta să îi îngăduie să intre în porci. De aceea trebuie să cunoaștem existența și puterile lui, ca să nu fim înșelați de el și să nu fim atrași în cursă de către el.

Diavolul (ca înger adâncit total în răutate) nu este creatura lui Dumnezeu (în starea aceasta căzută), așa cum acuză unii.

Diavolul a fost la început înger bun și, datorită mândriei de a-și așeza tronul deasupra tronului lui Dumnezeu, a căzut și a devenit diavol. Lucrul acesta îl relatează foarte clar Profetul Isaia, zicând: Cum a căzut din cer Luceafărul, cel ce răsărea dimineața! Cel ce tuturor neamurilor le trimitea porunci, acum este zdrobit la pământ. Dar tu ai zis în cugetul tău: „în cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului îmi voi așeza tronul, pe muntele cel înalt voi ședea, deasupra munților înalți cei dinspre miazănoapte; deasupra norilor mă verifica, fi-voi asemenea Celui-Preaînalt..„

Și Sfântul Apostol Iuda (desigur nu Iscarioteanul), în Epistola lui Sobornicească ne spune același lucru, că diavolul a căzut din cauza lui, și din înger de lumină a devenit înger al întunericului: iar pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci și-au părăsit locașul, i-a pus în pază sub întuneric, în lanțuri veșnice, spre judecat Zilei celei Mari (versetul 6).

Așadar din toate acestea se dovedește că diavolul există, că este persoană și că el trebuie înfruntat ca atare.

Având învățătura corectă despre existența diavolului, Biserica Ortodoxă prin Tainele ei îl alungă pe diavolul și îl calcă în picioare, începutul acestei lucrări săvârșindu-se prin Sfântul Botez. Iar prin Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, puterea satanei este nimicită întru totul.

De aceea Sfântului Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, ne sfătuiește, zicând: „Sârguiți-vă, așadar, să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lui. Nimic nu-i mai bun ca pacea, în care încetează orice război al celor cerești (adică războiul dus de duhurile răutății) și pământești (adică războiul dus de păgâni și eretici împotriva creștinilor).”

De aceea și noi, dacă vrem să ne izbăvim de uneltirile diavolului, să folosim Tainele Bisericii Ortodoxe, adică Botezul, Spovedania, Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, Sfințirea apei sau Aghiasma, Sfântul Maslu. Altminteri ne luptăm în zadar.