Din cumplitele vremi de acum nu putem cunoaște cu adevărat venirea lui Antihrist celui adevărat. Că toate aceste necazuri și strâmtorări ce le vedem acum, precum sunt: foametea, războaiele, focul, vărsările de sânge, potopurile, secetele, nerodirea pământului, urâciunea între frați și judecățile unul cu altul, prigoanele și războiul cel dintre noi, toate acestea și altele asemenea acestora și mai înainte au fost, încă și mai cumplite vremi au fost. La începutul Bisericii, câtă mulțime de vărsare de sânge a fost în vremea împăraților Nero, Maximian, Dioclețian, Domițian, Traian, Iulian și alți prigonitori și persecutori! Aduc aminte numai eresurile luptătorilor de icoane. Câtă răutate a suferit Sfânta noastră Biserică Ortodoxă pentru sfintele icoane! Și toate acestea n-au fost semne să arate venirea adevăratului Antihrist, fără numai înainte-mergătorii lui Antihrist. Pentru aceasta, nici întristarea ce se face în vremile de acum, si strâmtorarea, și îmbulzeala nu putem zice a fi adevărate sau mincinoase semne ale venirii lui Antihrist; că de obicei orice vreme nu poate fi semnul hotărât al unei vremi.
De aceasta, luminat singur Hristos Mântuitorul nostru zice la Matei 24. Din Scriptura Apostolilor cea mai sus zisă: „Copii, este ceasul de pe urmă” (I In 2, 18), și iarăși: „Când a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său născut din femeie” (Gal. 4, 4). Aceste mărturii din Dumnezeiasca Scriptură și altele ca acestea de le vom socoti după scriptură și după vorba cea proastă, arătat vom înțelege că a încetat sfârșitul îndată după întâia venire a Mântuitorului întru această lume. Că atunci, după cuvântul Apostolului, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său cel Unul-Născut din femeie, când a venit plinirea vremii. Atunci și Sfântul Ioan Apostolul, viețuind pe pământ, a scris, a învățat și a grăit: „Vremea este aproape” (Apoc. 22, 10). Aceasta este ce s-a zis de prorocul loil: „Și va fi în zilele cele de apoi (zice Domnul), voi vărsa Duhul Meu peste tot trupul” (loil 3, 1). Oare vezi vremile de apoi de unde au început? Pentru aceasta dar, când auzim ori aflăm mărturii în Scripturi pentru vremea de apoi a anilor de acum sau pentru anul de acum, nu socoti oarece vreme hotărâtă care ar arăta sfârșitul lumii, ci se înțelege oarecare scriptură pentru vreme. O vreme este hotărâtă, al cărei hotar toți îl știm. Așa este, orice an, orice lună, orice zi, hotărâtă vreme au și tuturor acestora știm sfârșitul hotărât.
Altă vreme este nehotărâtă, al cărei sfârșit nu-l știm. Așa când îl vedem pe om îmbătrânit, zicem că acestui bătrân îi este vremea cea de apoi, dar nehotărâtă, că nu știm adevărat când se va sfârși acest bătrân. Într-acest chip se cade și aici a înțelege. De la nașterea lui Hristos și din vremurile Apostolilor, îndată a început sfârșitul anilor și vremea cea de apoi cu totul este nehotărâtă, și hotarul ei nimeni nu-l știe, numai Unul Dumnezeu, după cuvântul Domnului cel nemincinos: „Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, numai Tatăl” (Mt. 24, 36). Pentru aceasta vasul cel ales, Sfântul Pavel, văzându-i pe tesaloniceni că se tulbură, socotind a fi aproape ziua Domnului, îi înștiințează zicând: „Vă rugăm, fraților, să nu vă clătiți degrabă cu mintea, nici să vă spăimântați, nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a și sosit. Să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip” (11 2, 1-3).
Iar despre vremea de apoi și sfârșitul anilor, zic Apostolii cei bine înțelegători și pricepuți că tot veacul acesta, începând de la Adam până acum, închipuie veacul vieții omenești. Și precum omul (Lume mică), în grecește Micro-Cosmos, are trei stări: tinerețea, bărbăția și bătrânețea, așa și Lumea Mare are ale sale trei stări, care sunt trei legi: întâia lege a firii, de la Adam până la Moise. A doua este Legea Veche, de la Moise până la venirea lui Hristos. A treia lege, a Evangheliei sau a Darului celui Nou, și aceasta este bătrânețea lumii și vremea cea de apoi de care zice Sfântul Ioan: „Copii, este ceasul de pe urmă!” (1 In 2, 18).
Încă alții, cu alt chip despart această însemnare a lumii celei mici și a celei mari: șapte stări are veacul omenesc după despărțirea cea mai desăvârșită a unor înțelepți: întâi — pruncia și negrăirea, a doua — copilăria, a treia — desăvârșirea, a patra — tinerețea, a cincea — bărbăția, a șasea — căruntețea, a șaptea — bătrânețea.
Aceste șapte stări ale veacului omenesc se unesc și cu veacul lumii acesteia. Întâi, de la Adam până la potop, a fost lumea pruncă și fără de grai. A doua, de la potop până la facerea Turnului și împărțirea limbilor, a fost lumea copilăriei. A treia, de la împărțirea limbilor și de la nașterea lui Avraam până la Moise, a fost lumea desăvârșită. A patra, de la Moise toată vremea judecătorilor lui Israel până la împărăția lui Israel și până la Samoil, a fost lumea tânără. A cincea, de la Samuil toată vremea împăraților lui Israel și a Iudei până la mutarea Babilonului, a fost lumea veacului bărbătesc. A șasea, de la mutarea Babilonului toată vremea boierilor și a preoților Iudei până la Hristos, a fost lumea veacului cărunt. A șaptea, de la Hristos până la Înfricoșata Judecată, a stătut lumea bătrână, vremea cea de apoi și sfârșitul vremii, precum zic Scripturile.
Alții zic că acest sfârșit al anilor și al vremii celei de pe urmă nu este hotărât, că nu este hotărâtă vremea bătrâneții omenești; pentru că nimeni nu știe când va muri cel ce îmbătrânește, așa și bătrânețea lumii acesteia nu este hotărâtă nicidecum. Că cine poate ști cu adevărat hotarul ei? Această taină ascunsă din veac cui s-a descoperit? Pentru aceasta Hristos adevărul zice: „De ziua aceea și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul (după omenire se înțelege), ci numai Tatăl. Și precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți, la fel va fi și venirea Fiului Omului” (Mt. 24, 36-39). Feriți-vă dar, o, fraților, că nu știți în ce ceas Domnul nostru va veni! „Aceasta cunoașteți, că de ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni” (Mt. 24, 43-44).
Oare vezi că Hristos ne poruncește să fim gata și să priveghem la venirea Sa? Iar nu să iscodim taina cea ascunsă și cu cercarea să o căutăm. Că urât este înaintea Domnului tot cel ce cearcă judecățile lui Dumnezeu cele necercate.
Pentru că de se păzesc cu toată ferirea tainele împăraților pământești, ca să nu le știe norodul cel prost și să fie lor arătate, cum zice și îngerul: „Taina împăratului bine este a o păzi„, cu cât mai vârtos taina Împăratului împăraților și a Domnului domnilor? Este urâtă cercarea, ci iubește mai bine paza.
din cartea: Antihristica, semnul venirii lui Antihrist și sfârșitul lumii