Deznădejdea este cel mai rău sfetnic, distrugător de suflete. pentru aceasta vom continua să sperăm și să zâmbim și vom ieși din furia mării, oricât de înfricoșătoare ar fi.

Socotește, Omule, socotește și gândește-te la viața ta de până acum. Sigur ai întâlnit piedici și capcane. Sigur au fost zile când te-ai rugat să se însereze ca să nu te mai gândești și au fost nopți când ți-a fost frică să vină zorile.

Nu știu dacă a fost singurătatea, primejdia, boala, moartea sau vreo altă problemă care ți-au frânt atunci sufletul. Știu doar că și ție ți s-a întâmplat odată.

Așadar, de ce frica asta de acum, Omule? De ce deznădejdea asta? Nu. Să ne străduim încă o dată, Omule. Cu toate că n-am mai trecut prin asta. Cu toate că necunoscutul ne înspăimântă. Vom lucra. Vom lupta. Vom arunca sinele vechi. Vom ierta și nu ne vom întoarce împotriva fratelui nostru.

Chiar și dacă acest frate, până astăzi, a stat împotriva noastră. Nu ne vom mai lenevi, Omule. De altfel nu e vremea pentru asta. Vom munci și nu ne vom lenevi iarăși.

Dar pe de altă parte… Vom continua să sperăm, Omule. Să zâmbim. Fiindcă deznădejdea este cel mai rău sfetnic, Omule. Distrugător de suflete. Vom continua să sperăm și să zâmbim, în vreme ce nodurile sforii se vor desface în cercuri. Și vom aștepta acel răsărit când, după cum singurătatea, primejdia, boala, moartea și toate celelalte sunt de-acum trecut, așa și aceasta va trece.

Și cu aceste două vâsle vom ieși din furia mării, oricât de înfricoșătoare ar fi. Avem nevoie însă de ambele vâsle, Omule, căci ascultă ce spune Augustin: Zice că erau doi tâlhari…

Și pentru că unul a pierit, te învață să nu trândăvești. Iar pentru că celălalt s-a mântuit, ți-a spus să nu deznădăjduiești.

Eleftherios G. Eleftheriadis; Înainte să se întunece