Diavolul este silitorul vorbei deșarte Într-o duminică la biserică, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăință. A dat câteva exemple de sfinți care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau șușoteli. Unii credincioși, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesați de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerețe, altele vorbeau deșertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cerșetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
— Dar există și mulți păcătoși care nu vor să audă de pocăință. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoașteți cu toții, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credincioșii care șușoteau începură să fie atenți: predica devenea interesantă și pentru ei — se gândeau că poate părintele va da și niște amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtășească din frumusețea sfintei slujbe.
— Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniște se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dați singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vieții, unii șușoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniște. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniți la biserică din orice alt motiv, și nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu și a vă ruga împreună cu ceilalți, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteți superiori celor care stau la această oră în fața televizoarelor, ar trebui să vă dați seama că greșiți. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreți s-o transformați în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie așa! Luați aminte la cursele vrăjmașului care, dacă nu a reușit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mințile și să vă îndemne să vorbiți în loc să vă rugați sau să ascultați cuvinte de folos. Aș mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altă dată. Vă las să vă gândiți singuri dacă vreți să mergeți pe calea mântuirii. Și, dacă nu vreți, nu știu ce rost are să mai veniți la biserică. Iar dacă vreți, nu știu ce rost are să șușotiți și să clevetiți, în loc să vă rugați lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…
Din pateric: Povestit-a iarăși despre alt bătrân care ședea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se pornește vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă deșartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Și acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei deșarte și luptătorul a toată învățătura duhovnicească, aducând și acest fel de pildă. „Că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecare frați, de atâta somn adânc au fost cuprinși, încât nici genele ochilor nu puteau să le miște. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă deșartă am adus la mijloc, de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Și, suspinând, am zis: << Cât timp pentru lucruri cerești vorbeam, ochii voștri, ai tuturor, de somn erau cuprinși, iar când cuvânt deșert a curs, toți cu osârdie v-ați deșteptat. Pentru aceea, iubiților frați, mă rog, cunoașteți lucrarea demonului celui viclean și de sine luați aminte, păziți-vă de dormitare când faceți ceva duhovnicesc sau ascultați ceva asemenea >>.”