mar. apr. 20th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Diavolul mereu născocește o pricină pentru a-i distruge pe oameni

Povestiri despre părintele Paisie Aghioritul

Cereștinii contemporani vizitează deseori mănăstirile fiindcă acestea se află în locuri frumoase și greu accesibile. Îi atrage natura, mediul însă nu și duhovnicia ortodoxă. Cei mai mulți nu au interes religios. Sunt admiratori ai naturii și turiști, care de multe ori le creează probleme celor care se nevoiesc.

Atunci când părintele Paisie se afla la Mănăstirea Stomiu din Konița, îl vizitau și oameni care nu aveau evlavie. Știau că părintele îi va trata și le va pregăti și ceva mâncare simplă. Mergeau să petreacă plăcut acolo, în cheile impresionante din regiunea Aoos. Părintele le arăta iubire, cu toate că îl scoteau din programul lui duhovnicesc. Și n-au fost puține cazurile în care oamenii voiau să-și rezolve problemele la mănăstire, nepăsându-le de sfințenia locașului și nesocotindu-l chiar și pe părinte.

Odată au mers la mănăstire doi prieteni. Nu era prima oară când mergeau. Acești doi prieteni nedespărțiți obișnuiau ca în zilele de praznic și duminica să meargă la Mănăstirea Stomiu și să psalmodieze. După Sfânta Liturghie, urcau mai departe, până în vârful muntelui numit Kamila. Atunci însă au rămas aproape toată ziua la mănăstire. Pe la amiază a venit de la Konița un cunoscut de-al lor, care era viclean și bârfitor. A început și el să facă diferite treburi prin mănăstire. Însă îi vedea pe cei doi buni prieteni și voia să-i facă să se certe. De aceea, l-a luat pe unul de-o parte și i-a spus că prietenul lui îl calomniază mereu către alți oameni. Peste puțin timp i-a spus aceleași lucruri și celuilalt. Așadar, a sădit zâzanie între ei și aplecat. Lucrurile s-au schimbat imediat. Cei doi prieteni au devenit dușmani. Au devenit fiare sălbatice și au început o ceartă aprigă la mănăstire. Părintele s-a îngrijorat și a încercat să-i împace pe cei doi prieteni. L-a luat mai întâi pe cel mai în vârstă și i-a spus:

– Fii cu luare-aminte Vanghelis, prietenul tău e tânăr și puțin nervos, nu-l înțelege greșit, cere-i iertare!

Acela a răspuns:

— Părinte, ce iertare să-i cer? Nu vezi cum mă ocărăște? Eu n-am idee despre ceea ce îmi spune.

Apoi părintele s-a adresat și celuilalt, care stătea oarecum mai departe, înfuriat și i-a zis:

– Uite, Pantelis, prietenul tău e mai mare și vede lucrurile diferit. Mergi și cere-i iertare!

Acela s-a dat imediat înapoi și l-a amenințat pe părinte:

– Ne vom certa și noi doi, părinte.

– Să ne certăm Pantelis, însă așteaptă puțin să mă pregătesc și a plecat de lângă el. Vocile lor răstite îl necăjiseră și nu știa ce să facă. A ieșit din mănăstire și s-a depărtat vreo patru sute de metri. A făcut o rugăciune scurtă și s-a îndreptat spre locul în care avea adunate niște lemne pentru îngrădirea grădinii. Acolo a găsit o prăjină lungă de vreo cinci metri și a început s-o tragă după el, pe când se întorcea la mănăstire. Părintele voia să schimbe puțin atmosfera, provocându-le râsul prietenilor certați. Când s-a apropiat de Pantelis, i-a zis:

— Hai să ne certăm, Pantelis!

Cei doi prieteni au înțeles ce voia părintele și au început să râdă. Astfel, gheața s-a topit. Cei doi prieteni s-au împăcat. Părintele i-a atribuit această întâmplare tristă diavolului, care mereu născocește o pricină pentru a-i distruge pe oameni.

Altă dată mănăstirea a fost vizitată de câteva femei. Era iarnă, părintele avea soba aprinsă în biserică și citea vecernia. Femeile au intrat în biserică și s-au așezat în spațiul din stânga analogului. În ceasul când părintele cânta cu glasul lui dulce și smerit, din  icoana Maicii Domnului aflată la catapeteasmă se auzea un păcănit ritmic, lucru care le-a impresionat pe femei. După ce a terminat slujba, părintele le-a auzit pe femeile care comentau acel zgomot, pe care el niciodată nu-l auzise. Le-a rugat să intre iar în biserică și să-i arate exact locul de unde provenea zgomotul. Părintele s-a uitat bine la icoana Maicii Domnului și a văzut cum câteva scânduri înguste și lungi care se aflau în jurul icoanei, în vreme ce se încălzeau de la soba aprinsă, se dilatau și făceau zgomotul cu pricina. Atunci a luat câteva cuișoare, a prins bine scândurile și în felul acesta a încetat orice zgomot. Femeile, care crezuseră că e vorba de o minune, au început să se gândească mai bine. Părintele, care știa că închipuirea de multe ori duce la amăgire, le-a lămurit pe femei:

— Știți, eu cred în minunile lui Dumnezeu. Cred că Maica Domnului se arată și vorbește, că apare în fața celor care au o înaltă stare duhovnicească. Însă e nevoie de atenție, fiindcă dacă lăsăm închipuirea să lucreze, întreaga noastră viață e zădărnicită.

Femeile l-au ascultat cu atenție pe părinte și i-au cerut binecuvântare să facă cafea. Apoi au stat lângă el și au discutat problemele cunoscute pe care le întâmpinau acasă. Părintele le-a povățuit ca să evite conflictele și certurile. Le-a dat exemplu referitor la asta: „Dacă luăm două pietre dure și le lovim, vor scoate scântei. Însă dacă una din cele două este moale, atunci oricât le-am lovi, nu vor scoate nicio scânteie. Așa și cu oamenii. Atunci când unul este moale, nu se face ceartă. Când amândoi sunt tari, atunci se aprinde focul”.

Soarele coborâse spre apus când femeile evlavioase au luat binecuvântare de la părinte și s-au întors la Konița.

Dionisie Tatsis; Povestiri despre părintele Paisie