sâm. mai 8th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Diavolul nu deznădăjduiește ușor în a ne ispiti neîncetat

În arhondaricul de afară al chiliei sale, părintele Paisie îi asculta pe oamenii îndurerați și tulburați și inima i se frângea. Voia să-i ajute mult, începând cu învățătura și terminând cu rugăciunea arzătoare făcută noaptea. Știa foarte bine că el nu putea ajuta pe nimeni, dar credea că Dumnezeu pe toate le poate face, de aceea se ruga cu durere.

Lucrarea lui era grea, fiindcă întâlnea împotrivirea diavolului. Părintele constatase deseori că diavolul războia cu turbare lucrarea lui duhovnicească.

Odată au venit la chilia lui doi oameni care Întâmpinau probleme personale serioase. Părintele i-a ascultat cu atenție și a început să le dea diferite exemple, vrând să le întărească credința în Dumnezeu. Vedea că oamenii aceștia erau însetați să-l asculte.

Atunci când discuția ajunsese în „punctul sensibil”, a apărut la gard un grup de vizitatori. Părintele a întrerupt discuția, pentru a-i saluta și a-i conduce într-un alt loc din curtea chiliei. A reintrat în chilie, unde se aflau cei doi frați, pentru a-și întregi cuvântul. Dar n-au trecut două minute și s-a auzit o voce de la poarta de jos a curții:

— Părinte, pe unde să intrăm?

Era un alt grup. Părintele le-a răspuns:

— Veniți prin partea de sus! Luați rahat și apă și așezați-vă!

Părintele își pierduse șirul gândurilor. A luat-o de la început. Desele întreruperi îl necăjeau și se simțea rău. Nu putea să ajungă la învățătura pe care voia să le-o dea celor doi oameni cu care vorbea. De șapte ori l-au întrerupt diferiți vizitatori. În cele din urmă a fost nevoit să pună doi paznici dintre vizitatori. L-a luat pe unul de mână și i-a spus să stea în partea de jos a curții și să-i oprească acolo pe vizitatorii care vor veni, spunându-le că trebuie să aibă răbdare și să aștepte. La fel i-a spus și altuia, pe care l-a așezat la poarta de sus. Astfel părintele’ după mult timp, a reușit să termine discuția cu cei doi oameni îndurerați. Când și-a luat rămas bun de la ei, le-a explicat ce se întâmplase:

— Diavolul a văzut fraților că Dumnezeu v-a trimis aici pentru a vă întări duhovnicește și n-a suportat asta. A făcut în așa fel, încât i-a trimis pe toți vizitatorii deodată, ca să mă întrerupă și să nu vă pot ajuta. Dar nu-i nimic. Mergeți, cu rugăciunile Maicii Domnului!

Părintele simțea mulțumire că i-a ajutat pe cei doi oameni, în ciuda tuturor piedicilor diavolului. L-a slăvit pe Dumnezeu și a început să-i numere pe vizitatorii care se adunaseră deja. Erau mulți, mai mult de treizeci. Le-a spus să meargă toți în arhondaricul de afară, pentru a-i trata cu rahat și apă. Apoi s-a așezat și el, aruncându-le câte o privire, și-a plecat capul și a așteptat.

Unul din vizitatori a deschis discuția:

— Părinte, nu ne spui ceva despre diavol, care  atât de mult ne chinuiește și ne îndepărtează de Dumnezeu ?

— Despre diavol să vorbim sau despre îngeri? Eu desigur, nu știu nimic despre îngeri. Despre diavol însă pot să vă spun două povestiri.

Părintele a așteptat puțin să bea și ceilalți apa, apoi a început:

— Când eram la Mănăstirea Stomiu, în Konița, diavolul se străduia să mă amăgească, folosind diferite metode. Într-o seară, după pavecerniță, îmi spuneam rugăciunea în chilie, stând pe un scăunel. Mă aflam într-o stare rea. Deodată am auzit diferite instrumente, clarinete și tobe. Am rămas surprins.
„Ce mai sunt și astea – mi-am zis – sărbătoarea a trecut cine să cânte acum la instrumente în arhondaric?”
M-am ridicat de pe scaun și am privit afară pe fereastră. Era liniște pretutindeni. Atunci am înțeles că diavolul voia să-mi întrerup rugăciunea.

— Se auzeau clar instrumentele, părinte? a întrebat cineva din grup. Nu cumva vi s-a părut că le auziți?

— Ce spui, fiule? Auzeam instrumentele așa cum se aud la sărbătoarea din 8 septembrie. Cântau cu poftă instrumentiștii diavolului. Răsuna peste tot.

— După aceea te-ai liniștit, părinte? Au încetat ispitele?

— Nu, diavolul nu deznădăjduiește ușor. Eu m-am așezat iarăși pe scăunel pentru a continua rugăciunea. Încercam să mă adun, dar nu m-au lăsat. Peste puțin chilia mea s-a umplut de o lumină puternică. Iarăși am fost uimit. Am văzut cum tavanul dispare și în chilie a intrat un stâlp luminos, care începea din înălțimile cerului. În vârful acelui stâlp se afla un tânăr blond, care semăna cu Hristos. Însă nu-i vedeam chipul întreg. M-am ridicat de pe scaun ca să văd mai bine. În clipa aceea o voce lăuntrică m-a încredințat că L-am văzut pe Hristos. Eu m-am împotrivit imediat. Mi-am făcut semnul crucii și îmi ziceam: „Cine sunt eu, să mă învrednicesc să-L văd pe Hristos? Eu sunt nevrednic”. Asta a fost! Lumina și așa-zisul Hristos au pierit. Tavanul era la locul lui.

— Aceste stări nu provoacă frică, părinte? Cred că eu unul n-aș fi rezistat, a spus un altul.

— Ce era să fac? Puteam să-l evit pe diavol? Însă trebuie să știți că e nevoie de curaj și rugăciune. Să nu credeți că diavolul este foarte puternic. Este laș și fricos. Nu trebuie să-l credem. Ce să vă zic! Odată, s-a arătat gata să mă slujească. Îmi aduc aminte că, atunci când am plecat de la Stomiu, în Muntele Sinai, Ia Sihăstria Sfinților Galaction și Epistimia, diavolul mă ispitea deseori. Acolo chilia avea trei-patru trepte și mai încolo erau diferite peșteri. Noaptea obișnuiam să ies afară și să intru în vreo peșteră, pentru a-mi face rugăciunea mai intens. Așadar, odată mi-am îmbrăcat pelerina și am ieșit afară. Nu era lumină multă. Aveam o brichetă și o scăpăram, pentru a vedea treptele și stâncile. La un moment dat bricheta nu s-a mai aprins. Atunci o lumină puternică, ca și când ar fi provenit de la un proiector, s-a aprins de pe stânca de vizavi și a luminat totul împrejur. Eu m-am înfuriat puțin și am șoptit: „N-am nevoie de asemenea lumini”. Și am intrat imediat în chilie. Lumina a dispărut dintr-odată. Vedeți ce-a făcut diavolul, a văzut că bricheta nu mai scăpăra și a vrut să mă slujească. S-a gândit: „Nu-i păcat ca acest rnonah să se chinuiască așa? Să-i dau eu lumină!” Ați văzut ce bunătate! Voia să mă lumineze!

— Părinte, după o asemenea apariție a diavolului, ce simte omul? Se simte puternic sau diavolul îl slăbește?

— E înfricoșător să-l vezi pe diavol lângă tine. Însă noi Îl avem pe Hristos înlăuntrul nostru și-l putem înfrunta pe diavol fără să ne panicăm. E o mare izbândă să-l izgonești de lângă tine cu rugăciunea.

— Părinte, îți mulțumim pentru experiențele pe care ni le-ai povestit, au zis cu toții într-un glas.

— Lui Hristos și Maicii Domnului să le mulțumiți, a spus părintele, luându-și rămas bun de la ei.

Presb. Dionisie Tatsis; Povestiri despre părintele Paisie