Sfinții își arată în faptă dragostea lor pentru Dumnezeu prin toate cele pe care le rabdă pentru Numele Său. Dumnezeu le trimite necazuri, dar nu Se depărtează de ei, pentru că îi iubește. Din această dragoste pătimitoare, inima lor primește îndrăznire ca să privească la El în chip neacoperit, încredințați fiind că cererile lor vor fi ascultate și împlinite. Mare este puterea rugăciunii ce se face cu îndrăznire. Tocmai pentru aceasta Dumnezeu lasă ca sfinții Săi să guste toată întristarea, ca să dobândească experiență și astfel să se încredințeze de ajutorul Său și să înțeleagă cât de mult se îngrijește de ei. Astfel ei dobândesc din ispite înțelepciune. Și aceasta ca să nu rămână necercați, lipsiți fiind de experiența duhovnicească atât a binelui, cât și a răului, ci să dobândească din încercarea lor cunoștința tuturor lucrurilor. Căci altfel vor fi târâți de neștiință și vor ajunge de batjocura dracilor. Deoarece dacă ar fi încercați numai în cele bune și nu ar avea experiența luptei cu răul, ar merge la război cu desăvârșire neexperimentați.
Iar dacă susținem că ei pot fi cercați și fără să aibă experiența luptei cu ispitele cele rele, este ca și cum i-am asemăna cu boii și cu asinii, care nu au libertate în nimic. Omul nu poate gusta și prețui binele, dacă mai înainte nu a încercat amărăciunea ispitelor. Astfel, atunci când va întâlni în viață bunătățile lui Dumnezeu, el le va folosi întru libertate cunoscând valoarea lor, ca și cum le-ar dobândi prin sudoarea sa.
Oamenii vin la cunoștința cea adevărată atunci când Dumnezeu Își retrage puterea Sa, făcându-i astfel să-și simtă propria lor slăbiciune, greutatea încercărilor și viclenia vrăjmașului. Atunci ei înțeleg cu cine au a se lupta, cât de slabă este firea lor omenească și cum ii păzește puterea dumnezeiască. Își vor da seama cât de mult au sporit în virtute și că fără puterea Iui Dumnezeu sunt neputincioși in fața oricărei patimi. Iar aceasta o face Dumnezeu ca ei să dobândească din toate aceste experiențe neplăcute adevărata smerenie și să se apropie de El, așteptând ajutorul Lui întru rugăciune stăruitoare. Iar toate acestea de unde le vor învăța dacă nu din experiența dobândită in urma multor necazuri, prin care Dumnezeu îngăduie să treacă? Sfântul Apostol Pavel spune: Și pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al Satanei (II Cor 12, 7). Dar și credință statornică dobândește cineva din aceste ispite prin cercarea ajutorului dumnezeiesc, pe care de multe ori îl primește în lupta sa. Astfel se face neînfricat, dobândind curaj in vremea ispitei.
Ispita aduce folos tuturor oamenilor. Dacă încercarea l-a folosit pe Pavel, nimeni nu poate spune că ea este nefolositoare, ci toți aceia care nu vor să primească folos din ispite și încercări, pentru mântuirea lor, vor da seamă înaintea lui Dumnezeu.
Sfântul Isaac Sirul; Despre ispite, întristări, dureri și răbdare