Dobândirea Harului Duhului Sfânt

Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea harului Duhului Sfânt. Rugăciunea, postul, privegherile, milosteniile și toate celelalte fapte bune făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace pentru a primi Sfântul Duh.

În vremea în care trăim, s-a ajuns la o așa moleșeală a credinței, la o asemenea insensibilitate în ce privește comuniunea cu Dumnezeu, încât suntem aproape total îndepărtați de adevărata viață creștinească. Această neputință în a înțelege vine din faptul că, sub pretextul instruirii, al științei, suntem prinși într-o așa întunecime încât nu putem concepe ca adevărat tot ceea ce pentru strămoșii noștri era așa de clar, dându-le posibilitatea să vorbească de arătările lui Dumnezeu ca despre niște lucruri perfect normale. Oamenii Îl vedeau pe Dumnezeu și Duhul Său nu în vise sau în stare de extaz, ca rezultat al unei imaginații bolnave, ci în realitate. Așa, lipsiți de atenție, cum am devenit, înțelegem cuvintele Scripturii altfel de cum ar trebui. Aceasta pentru că, în loc de a căuta harul, noi îl respingem prin orgoliul nostru intelectual și nu-i permitem să se sălășluiască în inimile noastre și să ne arate lucrurile așa cum sunt ele și cum le află cei ce caută adevărul cu toată inima.

Acest har pătrunzător al Sfântului Duh toți îl primim în Taina Botezului. Ne este oferit prin Mirungerea făcută cu Sfântul Mir la principalele mădulare ale corpului arătate de Sfânta Biserică, păstrătoare veșnică a acestui har. Se spune: „Pecetea harului Duhului Sfânt”. Și ce-ar putea fi mai prețios și mai sfânt pe lume decât darurile Sfântului Duh trimise de sus în timpul Tainei Botezului? Acest har de la Botez este atât de mare, atât de important, atât de dătător de viață pentru om încât, chiar de ar deveni eretic, nu-i este luat până la moarte, adică până la momentul hotărât de Providență, pentru a-i da o șansă de îndreptare. Dacă n-am păcătui, am rămâne mereu slujitori ai lui Dumnezeu, sfinți și nepătați, străini de orice necurăție, atât trupească cât și sufletească. Din nefericire, înaintând în vârstă, noi nu creștem cu înțelepciunea și cu harul cum făcea Domnul nostru Iisus Hristos (Luca 2, 52), ba dimpotrivă, ne ticăloșim tot mai mult și devenim lipsiți de Duhul Sfânt, mari păcătoși.

Un lucru bun făcut în numele lui Hristos nu ne va lăsa lipsiți de mângâiere, ba dimpotrivă, nu numai că în veacul viitor aduce încununarea cu slavă, dar chiar din viața aceasta îl umple pe om de harul Duhului Sfânt, precum s-a spus: „Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și toate le-a dat în mâna Lui” (Ioan 3, 34-35).

Sârguiți-vă să obțineți bunătățile cerești cu ajutorul bunurilor pământești. Aceste bunuri pământești nu sunt altceva decât fapte virtuoase făcute în numele lui Hristos și care duc la dobândirea harului Duhului Sfânt. Așadar trebuie să facem binele cu un singur scop: dobândirea harului Duhului Sfânt, comoară veșnică, inepuizabilă, fără egal în lume.

Câștigați Duh Sfânt neguțătorind în numele lui Hristos cu toate virtuțile posibile, faceți negoț în duh, lucrați cu ceea ce vă aduce mai mare folos. De pildă, dacă rugăciunea și privegherea vă aduc mai multe daruri, atunci privegheați și vă rugați mai mult. Vă este avantajos postul? Postiți. Vă aduce mai mult milostenia? Faceți milostenie. Fiecare faptă bună socotiți-o făcută în numele lui Hristos.

Când un om trezit la viață de înțelepciunea divină care mereu caută mântuirea noastră se hotărăște să se întoarcă la Dumnezeu pentru a scăpa de pierzare, trebuie să urmeze calea pocăinței, trebuie să lucreze virtuțile potrivnice păcatelor pe care le-a făcut, trebuie să se străduiască, lucrând în numele lui Hristos, să dobândească Duhul Sfânt, Care pregătește înlăuntrul nostru împărăția cerească.

N-a spus în zadar Mântuitorul: „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Dacă, cu toate legăturile păcatelor care îi țin captivi și încearcă să-i împiedice de a se întoarce cu toată inima la Mântuitorul, oamenii se străduiesc să scape de legăturile lor, la urmă vor ajunge în fața lui Dumnezeu mai albi ca zăpada, curățiți prin harul Său.

Care este deosebirea între lucrarea Duhului Sfânt, Care pune tainic stăpânire pe inimile celor ce cred în Domnul Iisus Hristos și lucrarea întunecată a păcatului care se sălășluiește în noi ca un hoț, îndemnat de diavolul? Duhul Sfânt ne pune în gând cuvintele lui Hristos și lucrează în armonie cu El, călăuzindu-ne pașii, cu demnitate și bucurie, pe calea păcii. Lucrarea duhului drăcesc, potrivnic lui Hristos, ne îndeamnă la revoltă și ne înrobește desfrâului, mândriei și egoismului.

Adevărat, adevărat, zic vouă: ”Cel care crede în Mine are viată veșnică” (Ioan 6, 47). Cel care, prin credința sa în Hristos, are pe Duhul Sfânt, chiar dacă face păcat care-l duce la moarte sufletească, nu va muri pentru totdeauna, ci va reînvia prin harul Domnului nostru Iisus Hristos Care a luat asupra Lui păcatele lumii și Care dă gratuit har peste har. Vorbind despre acest har prezent în lumea întreagă și în neamul nostru omenesc prin Dumnezeu-Omul, Evanghelia zice: „Întru El era viața și viața era lumina oamenilor” și adaugă: „Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5). Adică harul Duhului Sfânt primit la Botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, cu toate căderile, cu toate întunecimile noastre sufletești, continuă să strălucească în inimă cu lumina sa veșnică. Când e vorba despre un păcătos înrăit, această lumină a lui Hristos zice Tatălui: „Avva Părinte, mânia Ta să nu se ridice împotriva acestui înrăit”. Apoi, când păcătosul vine la pocăință, ea șterge complet urmele păcatelor făcute, îl îmbracă în veșmântul nestricăciunii țesut din harul Duhului Sfânt despre a cărui dobândire ți-am vorbit tot timpul.

Trebuie să vă mai spun, pentru a putea pricepe mai bine ce trebuie să se înțeleagă prin harul dumnezeiesc, cum poate fi el recunoscut, cum se manifestă el la oamenii pe care-i luminează: Harul Duhului Sfânt este Lumină. Toată Scriptura ne spune acest lucru. David, strămoșul lui Dumnezeu-Omul, a spus: „Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Psalmul 118, 105).

Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfânt, pe care legea îl descoperă sub forma poruncilor dumnezeiești, este luminătorul și lumina mea, și dacă n-ar exista acest har al Sfântului Duh, pe care cu frică mă silesc să-l câștig, lăudându-L de șapte ori pe zi pentru judecățile dreptății Sale (Psalmul 118, 164) cum aș fi putut găsi o singură licărire de lumină să-mi lumineze calea vieții întunecată de ura vrăjmașilor mei, printre greutățile care nu lipsesc demnității împărătești?
De multe ori Dumnezeu a arătat, în prezența multor martori, cum lucrează harul Sfântului Duh asupra oamenilor, pe care El îi luminase și învățase prin mărețe semne.

Aduceți-vă aminte de Moise, după întâlnirea cu Dumnezeu pe Sinai (Ieșirea 34, 40). Oamenii nu-l puteau privi, pentru că fața îi strălucea de o lumină negrăită, fiind obligat să se arate poporului cu fața acoperită de un văl. Amintiți-vă schimbarea la față a Domnului pe Tabor: „El S-a schimbat la față înaintea lor, iar veșmintele Sale se făcură albe ca zăpada… Ucenicii înfricoșați au căzut cu fața la pământ”.

După ce Moise și Ilie au apărut. îmbrăcați în aceeași lumină, un nor i-a acoperit ca să nu fie orbiți (Matei 17, 1-8). Iată cum harul Duhului Sfânt apărea într-o lumină strălucitoare celor cărora Dumnezeu le arăta lucrarea Sa.

Cum voi putea recunoaște în mine prezența harului Duhului Sfânt? Este foarte simplu. Dumnezeu a spus: „Totul este simplu pentru cel ce a primit înțelepciunea”. Păcatul constă în faptul că noi nu căutăm această înțelepciune dumnezeiască, care nu este din lume, nu este trufașă. Plină de iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele, ea îl modelează pe om pentru mântuire. Referitor la această înțelepciune Apostolul spune că „Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4), Apostolilor Săi, cărora le lipsea această înțelepciune, le-a spus: „O, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima a crede toate câte au spus proorocii!” (Luca 24, 25). Iar Evanghelia spune că „le-a deschis mintea ca să poată înțelege Scripturile” (Luca 24, 25). Primind această înțelepciune, Apostolii știau întotdeauna dacă Duhul Sfânt era sau nu cu ei și, plini de acest Duh Sfânt, afirmau că lucrarea lor era sfântă și plăcută lui Dumnezeu. De aceea, în Epistolele lor, ei puteau scrie: ”părutu-s-a Sfântului Duh și nouă…” (Fapte 15, 28) și numai convinși de prezența Lui sensibilă, și-au trimis scrisorile. Vezi, atunci, bucuria mea, cât este de simplu?

Dumnezeu caută o inimă plină de credință în El și-n Fiul Său, și ca răspuns la această credință EI trimite de sus harul Duhului Sfânt. Dumnezeu caută o inimă plină de iubire pentru El și pentru aproapele, făcând din ea un tron pe care-I place să stea și Să se arate în plinătatea slavei Sale. Dă-mi, fiule, inima ta, și ochii tăi să simtă plăcerea pentru căile Mele. Inima omului poate cuprinde împărăția cerurilor: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

din cartea: Scopul vieții creștine (Sfântul Serafim de Sarov)