Păcatul este ca o rană care, dacă nu se arată la doctor (duhovnicului la spovedanie) atunci putrezește și pe urmă este nevindecată.
„Răutatea nemărturisită este rană ascunsă a sufletului„ zice Sfântul Vasile Cel Mare. La spovedanie trebuie păzite două lucruri: întâi ea trebuie făcută fără de rușine și al doilea să nu se aducă pricinuire, adică să nu dăm vina pe alții pentru greșelile noastre. Rușinea care ne vine înainte de păcat este semnul darului, căci ne este spre izbăvire, iar rușinea care ne vine la Mărturisire este de la cel viclean și ne poate pricinui osândă. Mustrarea pe care o simte omul pentru păcate, este glasul Duhului Sfânt, care nu vorbește la ureche, ci la inimă. Și anume glasul acesta ne strigă: „până când mai zăbovești în păcate, iată, boala ne împresoară, a venit bătrânețea și moartea este la ușă!”
„Scoală cel ce dormi și te ridică din morți și te va lumina Hristos,” cum zice Sfântul Apostol Pavel.
Trebuie să alegem una din două:
-Ori aici pe pământ să descoperim păcatele numai în fața duhovnicului.
-Ori le ascundem aici, ca să fie scoase la arătare de către Înfricoșatul Judecător în fața îngerilor și oamenilor. „Mustra-te-voi și voi scoate la arătare toate păcatele tale„, zice Sfântul Prooroc David.
Precum șarpele dacă iese din gaura sa îndată fuge, așa și gândurile cele rele descoperindu-se, îndată pier. Și iarăși precum viermele strică și mănâncă lemnul, așa și gândurile cele rele strică și mănâncă inima omului. Că cel ce își descoperă și își arată gândurile sale, îndată se tămăduiește. Iar cel ce își acoperă și își tăinuiește gândurile sale, acela are mândrie. Că de nu vrei să destăinuiești cele ascunse ale inimii și să nu te încredințezi nimănui, aceasta înseamnă că nu ai smerenie. Că smerenia toate bunătățile le are. Toți sfinții se socoteau și se aveau pe sine ca cei mai greșiți și mai păcătoși decât toți oamenii.
Iar de va chema omul din tot sufletul său pe Dumnezeu și atunci va merge și va întreba pe cineva cerând sfat pentru gândurile sale, Dumnezeu va răspunde prin omul acela, adică îl va lumina, ca să dea sfat bun și folositor. Că însuși Dumnezeu, cel ce a deschis gura măgăriței lui Valaam, va deschide și gura acelui om pe care îl vei întreba pentru folosul tău, măcar de va fi păcătos omul acela.
Când vrei să mergi ca să-ți descoperi gândurile tale unui părinte duhovnicesc și cauți să te folosești, atunci se cuvine ca mai întâi să te rogi lui Dumnezeu zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, cele ce voiești Tu și le știi că sunt spre folosul sufletului meu, acelea să le pui în gura acelui părinte ca să mi le zică mie și cuvintele lui ca din gura Ta să le primesc și să mă folosesc!” Deci să te întărești pe sine prin aceste cuvinte, de vreme ce osteneala, tăcerea și sărăcia cu reaua pătimire aduc omului smerenia, iar smerenia iartă toate păcatele.