● De-a lungul întregii lui vieți, omul are trei categorii de prieteni, însă nu are grijă să se ocupe cumva de ei mai înainte, ci numai în momentul în care este vorba să părăsească această viață.
Primii prieteni sunt reprezentați prin bogăție și prin toate bunurile de pe pământ, care însă Îl părăsesc cu desăvârșire pe om odată cu ieșirea lui din această viață.
Al doilea grup de prieteni sunt membrii familiei și rudele și toți cunoscuții, care îl însoțesc pe omul respectiv mai mult decât bogăția și celelalte bunuri, însă numai până la mormânt, părăsindu-l și ei definitiv pe acesta după ce moare (și pleacă din lumea aceasta – n. trad).
Al treilea grup de prieteni este reprezentat în general de toate faptele bune, care ca niște buni prieteni îl urmează cu credincioșie pe om și dincolo de răstimpul acestei vieți, pledează în favoarea prietenului lor, ele stăruie, și invocând compasiunea dumnezeiască reușesc în final să îi aducă acestuia harul și mila lui Dumnezeu.
Așadar, omul care nu poartă de grijă să facă deosebire între prietenii lui cei buni și ceilalți este un om lipsit de minte. Însă ceea ce nu a săvârșit până în acest moment poate imediat să facă prin faptele bune, de vreme ce acestea îl vor însoți cu un mare devotament.
● Sunt două cazuri în care trebuie să avem multă grijă: primul este cel al păcatului, care ne conduce la pieire veșnică, și de aceasta trebuie să ne ferim. iar al doilea este cel al pocăinței, care ne duce la mântuire, și pe această cale trebuie să mergem În primul caz, al păcatului, noi ne îndepărtăm de Dumnezeu, iar în al doilea, al pocăințeie noi ne întoarcem la El. Iar lucrul ciudat este acesta, că în ambele cazuri Dumnezeu nu lipsește niciodată de lângă noi. Pentru că atunci când ne îndepărtăm de El prin păcatele noastre, Milostivirea Lui cea nemărș ginită ne urmează și ne cere să ne întoarcem, iar când ne întoarcem spre el cu pocăință, Milostivirea Lui ne întâmpină și ne primește. Așadar, în aceste două moduri se arată Milostivirea Dumnezeiască a Părintelui nostru ceresc către noi, păcătoșii.
Iubiților, omul nu săvârșește nicio faptă atât de ușor precum păcatul și nu cunoaște niciun alt lucru atât de greu ca păcatul. Nu este posibil ca omul să facă o stricăciune mai mare decât păcatul și cu toate acestea în fața mărimii acestei stricăciuni (adică a păcatului) el este orb și nesimțitor.
din cartea: Realități pe care nu trebuie să le uităm