Înțelepții spun despre diavol că pretutindeni, oriunde ar merge, acesta poartă în sine focul gheenei, și precum el e nedespărțit de foc, așijderea și focul este nedespărțit de el: pretutindeni e ars și chinuit de pedeapsa lui Dumnezeu. În chip asemănător și curvarul neînfrânat poartă peste tot cu sine focul trupului și peste tot e aprins de foc. Pentru draci, veșnica pedeapsă dumnezeiască este întunericul, putoarea și focul. Aceeași pedeapsă îi va ajunge și pe oamenii cei spurcați: acestora le-au fost gătite întunericul cel mai dinafară și mai dedesubt, putoarea, viermii neadormiți și focul nestins al gheenei.
Necuratul întinător al propriului său trup seamănă în faptele sale cu diavolul și este plăcut lui așa cum porcul place lupului.
Dracilor le place să locuiască în curvari, care sunt asemenea porcilor, fiindcă aceștia sunt adevăratele lor case. Precum călătorul dorește să ajungă la casa lui și să locuiască în ea, așa și dracii, mutându-se din loc în loc, doresc să trăiască în curvari, ca în niște adevărate case ale lor. Undeva stă scris că la Cartagina s-a petrecut următoarea întâmplare. Într-un loc oarecare stătea idolul zeiței păgâne Venera — iar Venera e o femeie desfrânată, pe care elinii au zugrăvit-o într-un chip din cale-afară de nerușinat, în pielea goală, spre smintirea tuturor trecătorilor. Odată, unul dintre cei feciorelnici, mergând pe acolo, a văzut goliciunea nerușinată a acelui idol femeiesc, și atunci în inima lui a apărut gândul cel spurcat: a început să se îndulcească de gânduriIe necurate și să se aprindă de poftă — și după ce a ținut mult timp în sine gândul acela păcătos, s-a făcut locuință a dracilor: duhul necurat a intrat în el și a început să îl chinuie. Vezi că până și gândul la necurăție este de-ajuns ca să-l facă pe om peșteră a tâlharului diavol? Și atunci, ce să mai spunem de necurăția curviei împlinite cu fapta? Nu se va sălășlui în ea diavolul ca într-o adevărată casă a sa?
Auzi aceasta, curvarule preaspurcat? Oare nu știi că în tine locuiește un demon? Nu-l simți în tine? Sau poate că nu crezi ce spun? Cuviosul Ilarion a izgonit cândva dintr-o fecioară un drac pe care îl trimisese în ea un tânăr curvar. Izgonindu-l, l-a întrebat: „De ce nu ai intrat în tânărul ce te-a trimis aici?” Demonul i-a răspuns: „Tânărul acela are în sine pe un prieten al meu, un drac curvar.” Să luăm aminte: în curvar trăiește dracul curviei, care îl chinuie aprinzându-l cu această patimă.
Diavolul domnește și chiar împărățește asupra curvarilor ca și cum aceștia ar fi oamenii lui și robii lui, deoarece, după cuvântul apostolesc, cine săvârșește păcatul este de la diavolul (I In 3, 8): unul ca acesta slujește nu lui Hristos, ci diavolului. Știm că diavolul împărățea cândva peste închinătorii la idoli și că aceștia îi erau adevărați robi. Oamenii care trăiesc în necurății trupești sunt tot închinători la idoli; prin urmare, sunt adevărați robi ai diavolului. Iar cât privește faptul că într-adevăr curvarii sunt închinători la idoli, asta se vede din spusele Sfântului Apostol, care grăiește așa: Căci s-au strecurat oameni… care schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrânare și care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, pe Iisus Hristos (Iuda 4).
Cine sunt cei care schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrânare și care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, pe Iisus Hristos? Cu adevărat, nu sunt alții decât creștinii care au primit la Botez harul creștinătății. Aceștia, căzând în spurcata faptă a curviei, prefac în spurcăciune harul dumnezeiesc pe care l-au primit și se leapădă de Hristos — dacă nu cu cuvântul, înaintea chinuitorului, cel puțin cu fapta, înaintea stăpânului lor, diavolul. Iar cel care prin fapta curviei se leapădă de Hristos nu este, oare, închinător la idoli? Idolul lui este patima, și în aceasta, ca într-un idol, îl are pe demon, stăpânul său, căruia îi dăruiește ca altar inima sa, născătoare de gânduri întinate. Pe acest altar el pune focul dorinței păcătoase, cu care se spurcă tot și se face asemănător și plăcut diavolului. Asupra acestor idololatri botezați domnește diavolul ca asupra unor robi ai săi, și domnește chinuitor, fiindcă oriunde poate îi zdrobește, îi aruncă în foc și în apă și-i dă pierzării: îi zdrobește răpindu-le puterea sufletească de pocăință și lipsindu-l pe păcătos de harul dumnezeiesc; îi aruncă în focul aprinderii trupești sau neînfrânării și în apa plăcerii necurate; îi dă pierzării înecându-i. în prăpastia iadului ca pe porci în mare, îi chinuie și-i apasă pe veci.
Iată ce plată plătește diavolul robului său, care-i slujește cu credință și cu osârdie prin faptele spurcate trupești! Iată cât de chinuitoare este domnia dracului asupra păcătosului!
Hristos Dumnezeu, Cel născut din Preacurata și Preaneprihănita Fecioară, Izvorul a toată curăția, Se îngrețoșează de orice curvar, și de aceea Se înarmează împotriva lui ca împotriva unui vrăjmaș al Său. Cugetul trupului, potrivit Apostolului, este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu (Rom. 8, 7). Asta înseamnă că omul care si-a cufundat mintea în spurcăciunile trupești și nu se mai gândește la altceva, adică își închipuie și își dorește doar desfătarea trupească și păcătoasă, este mare vrăjmaș al lui Dumnezeu. De aceea, Domnul Se și înarmează asupra lui ca asupra unui vrăjmaș al Său: El trebuie neapărat să plătească pentru o asemenea vrăjmășie. Iată, auzim în Scriptură, de la Înțeleptul Solomon, cum vrea Înțelepciunea să se pregătească de război: El va face arme din râvnirea Sa și va înarma zidirea ca să răsplătească vrăjmașilor. Îmbrăca-va ca za dreptatea și își va pune coif judecata cea nefățarnică. Din sfințenia Sa va face pavăză nebiruită, iar din cumplita sa mânie va face sabie ascuțită (Înț, Sol. 5, 17-20).
Poate va spune cineva: „Cu ce ÎI supără pe Hristos Dumnezeu faptul că cineva își spurcă trupul prin păcatul curviei?” Cu adevărat, mult Îl supără, fiindcă trupul creștinului nu e al lui, ci al lui Hristos, precum este scris: Voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte, și: Voi ați fost cumpărați cu preț — nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau aur…, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat și neprihănit (I Cor. 12, 27; 6, 9-20; 1 Pt. 1, 18-19).
Creștine! Capul cu care te gândești la cele trupești nu e al tău, ci al lui Hristos, și nu se cade ție să gândești cu capul lui Hristos la cele spurcate. Picioarele cu care te grăbești la fărădelege nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, și nu se cuvine ție să mergi la fărădelege. Mâinile cu care faci cele spurcate nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, și nu se cuvine ție să faci cele spurcate cu mâinile lui Hristos. Tot trupul tău, pe care-l faci spurcat și puturos prin păcatul curviei, nu e al tău, ci al lui Hristos: Voi sunteți trupul lui Hristos — și nu se cuvine ție să întinezi și să rușinezi trupul lui Hristos cu fapte trupești pătimașe, în afara căsătoriei legiuite, fiindcă tu ești casa lui Hristos, după cuvântul apostolesc: Sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi (I Cor. 3, 17).
Dacă cineva ar vrea să-l alunge pe stăpânul său din casa lui nu i-ar face acestuia mare supărare? Bineînțeles că da! Și stăpânul, alungat din casa sa, va lua negreșit sabia sau altceva și va începe să se lupte cu cel care îl alungă. La fel și Hristos Domnul, pe Care noi, cu faptele noastre trupești spurcate, Îl alungăm din casa Lui, pe care a cumpărat-o cu Sângele Său, va lua sabia în mâinile Sale ca să ne plătească pentru supărarea pe care I-am făcut-o.
Nu trebuie să mai vorbim despre un lucru atât de cunoscut, ci doar să amintim pe scurt cât de mult nu-I place lui Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, cel care nu se luptă stăruitor cu patimile și poftele, ci este biruit mereu de ele, le iubește mai mult decât își iubește mântuirea și se tăvălește în noroiul faptelor sale spurcate; să amintim cât de urât Îi este orice curvar lui Hristos Domnul, Cel care S-a născut din Preacurata și Preaneprihănita Fecioară și e Izvorul a toată curăția. De aceea, Hristos Se înarmează asupra lui ca asupra unui vrăjmaș al Său, căci, potrivit Apostolului, cugetul trupului este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu (Rom. 8, 7) — adică omul care și-a cufundat cu totul mintea în spurcatele lucruri trupești și doar la ele se gândește, care visează doar la plăcerile trupești păcătoase și pe acestea le dorește, este mare vrăjmaș al lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu trebuie neapărat să Se înarmeze împotriva lui ca împotriva unui vrăjmaș, spre a-i plăti pentru vrăjmășie.
Toate păcatele sunt neplăcute lui Dumnezeu, toate Îl întărâtă și Îl împing să-i plătească păcătosului cu mânie, dar nu în aceeași măsură, fiindcă orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup, zice Apostolul, cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său (I Cor. 6, 18) în trupul pe care Hristos l-a răscumpărat cu cinstit Sângele Său și l-a gătit să fie templu al Duhului Celui Sfânt. De aceea, El Se mânie cu deosebire împotriva curvarului și pregătește împotriva lui mânia dreptei răsplătiri.
Despre orice om care petrece zilele sale în necurăție se poate spune că pătimește de la duhul cel necurat — fiindcă unde îi place duhului necurat să trăiască, dacă nu în mădularele curvarilor?
Îngerul Rafail l-a sfătuit cândva pe Tobie să se însoare cu Sarra. Tobie, răspunzând, i-a zis: „Eu am auzit că această fată a fost măritată cu șapte bărbați și că toți au pierit, dar am auzit și că dracul i-a omorât” (Tob. 6, 14). Îngerul i-a răspuns: „Ascultă-mă: o să-ți spun eu asupra cui are putere demonul: asupra celor ce se căsătoresc în așa fel încât Îl depărtează pe Dumnezeu de la ei și de la mintea lor, care osârduiesc în curvia lor asemenea calului și catârului — asupra acestora are putere demonul” (v. Tob. 8).
De ce spui însă, îngere, că diavolul are putere doar asupra acelora? Nu are stăpânire și asupra altor păcătoși: asupra trufașilor, asupra pizmașilor, asupra mânioșilor, asupra îmbuibaților, asupra bețivilor și a celorlalți? Are, cu adevărat, căci stă scris la Apostol: Cine săvârșește păcatul este de la diavolul (I In 3, 8). Totuși, mai mult decât asupra celorlalți își întinde stăpânirea asupra curvarilor, fiindcă aceștia îi sunt locuințe potrivite.
Cândva, Domnul i-a izgonit pe draci dintr-un îndrăcit: aceștia erau o legiune întreagă, și iată că L-au rugat să le poruncească să meargă nu în adânc, ci în porcii care pășteau pe malul apei. Domnul le-a poruncit, iar ei, ieșind din îndrăcit, au intrat în porci ca în niște locuințe potrivite lor (v. Mt. 8, 30-32).
Sfântul Dimitrie al Rostovului; Dacă vrei să ajungi la cer