Înțelepciunea are două capete, după Sfinții Părinți. La capătul de jos stă frica de Dumnezeu, iar la capătul de sus stă dragostea de Dumnezeu. Toată fapta bună se începe cu frica de Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, că dragostea este legătura desăvârșirii, treapta cea mai înaltă a virtuții.
În drumul acesta, de la frica de Dumnezeu până la dragostea de Dumnezeu, multe ispite și scârbe avem în lumea asta. Dar, având frică de Dumnezeu, ne păzim de păcate, ne păzim cu limba și cu mintea de gânduri și înaintăm mereu cu frica de Dumnezeu, lucrând faptele bune. Însă înaintăm cu osteneală.
Ca să postesc, trebuie să mă lupt; ca să dorm puțin, trebuie să mă lupt; ca să rabd de necaz, trebuie să mă lupt; ca să rabd o ocară, o batjocură de la cineva, trebuie să mă lupt; ca să rabd o boală, trebuie să mă lupt; ca să rabd sărăcia, trebuie să mă lupt. Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă, cum zice Apostolul Pavel: În lupta aceasta grea și mare, avem nevoie de răbdare.
Câtă vreme ne însoțește frica de Dumnezeu, noi facem fapte bune, dar nu fără osteneală. Cu multă răbdare lucrând la poruncile lui Hristos, ne trebuie răbdare; iar când a câștigat omul dragostea lui Hristos nu mai suferă osteneală, cum zice Sfântul Apostol Pavel: Știu și a flămânzi, știu și a mă sătura.
Când a câștigat omul dragostea desăvârșită în Dumnezeu, este ceea ce spune Apostolul: Roada Duhului este: dragostea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândețea și celelalte. Are roadele Duhului Sfânt și, având dragostea de Dumnezeu, pe toate le are ușoare. Și a posti, postește ușor; și a răbda ocara; și a răbda mucenicia; și a răbda chinuri și sărăcie; și a răbda orice greutate în lumea aceasta, lui îi vine ușor; că dragostea nu știe de osteneală, că dragostea nu cade niciodată, cum zice Apostolul.
O mică scânteie din dragostea lui Dumnezeu îl face pe om să călătorească în lumea aceasta foarte ușor și să dobândească toate virtuțile. După ce a câștigat dragostea lui Dumnezeu, nu știe osteneală și nu știe ce-i acela necaz. Toate le rabdă, toate le suferă, la toate are nădejde, toate le crede foarte ușor. Dar până câștigă dragostea, se luptă cu frica lui Dumnezeu.
Din început face fapta bună din frică de Dumnezeu și la sfârșit, spre desăvârșire, face fapta bună din dragostea de Dumnezeu. Auzi ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie: Cel ce a ajuns să fie desăvârșit în iubire, a ajuns culmea nepătimirii. Cine s-a atins de dragostea lui Dumnezeu desăvârșit, a ajuns la culmea nepătimirii; a ajuns cel mai desăvârșit om din lume.
Dar Bunul Dumnezeu ne însoțește cu dragostea Lui și pe drumul acesta al mântuirii, când călătorim cu frica Lui. El ne lasă dragostea Lui în inima noastră puțin. Acum îl iubim pe Dumnezeu, apoi mai puțin, apoi deloc, acum iubim lumea, acum iubim trupul, acum iubim slava veacului de acum. Ai văzut, pofta inimii, pofta ochilor și trufia vieții, cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul.
Când se biruiește omul din parte, fiind în luptă continuu, biruințele și căderile se repetă mereu în viața noastră, câtă vreme călătorim cu frica lui Dumnezeu. Iar când a ajuns omul la dragostea lui Dumnezeu și este totdeauna pe poziția faptei bune, o face ușor, nu știe osteneală, nu știe îndoială, nu știe nimic. Ajunge ca marele Apostol Pavel, care zice: Ce ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul sau supărarea sau răbdarea sau mucenicia. Că sunt încredințat că nici veacul de acum, nici stăpânirile, nici puterile, nici domniile, nici nimic nu ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu.
Acum trăia Hristos în el și era încredințat că nimic nu-l desparte de dragostea lui Dumnezeu. Și spunea el: Acum nu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și toate le biruiesc prin Hristos, Cel ce mă întărește. Ba chiar a îndrăznit să zică mai mult: Așadar, noi avem mintea lui Hristos. Cum să nu aibă mintea lui Hristos, dacă trăia Hristos în el? Când ajunge omul într-o așa treaptă a desăvârșirii, nu mai trăiește el, ci Hristos trăiește în el.
Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 3
[…] înaintea mea pururea (Ps. 15, 8), și tot ce face, ori cuvântează, ori cugetă din frică și dragoste către El săvârșește în chip plăcut lui Dumnezeu, grăiește cinstit, cugetă la cele de folos și […]
[…] deși era departe de Dumnezeu, de aici de pe pământ omul Îl putea vedea pe Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul, însă în chip tainic, prin cei doi ochi ai sufletului. Cu un ochi Îl vedea pe Dumnezeu din zidiri, adică prin contemplarea duhovnicească a creației, a tuturor celor făcute așa de minunat de mâinile lui Dumnezeu. Cu al doilea ochi Îl vedea pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui și prin simțirea duhovnicească a inimii. Sfântul Vasile cel Mare spune în această privință că, cu cât sporește omul în cugetarea sau contemplarea naturală a zidirilor, în aceeași măsură sporește în credință și în dragostea de Dumnezeu. […]
[…] Și, ca un fiu de mucenici, se sârguia cu toată osârdia să le urmeze după putere, întru dragostea lui Dumnezeu și întru toate faptele bune, Apoi se nevoia a avea dragoste pentru toți, smerenie, blândețe, […]
[…] ce îl poate sătura cu adevărat pe om este plăcerea de Dumnezeu. Adică atunci când cineva Îl iubește pe Dumnezeu, doar atunci nu se plictisește și nu mai […]