dragostea maternă
Distribuie

Mama nu este neajutată în lucrarea sa de educare creștină a copiilor. Ea are o virtute care, desigur, i-a fost dată de Dumnzeu. Dacă o va cultiva va fi ajutată mult în educarea corectă a copiilor ei. Această virtute este dragostea maternă.

Femeile prin excelență sunt înzestrate cu iubire. Această iubire firească o au îndeosebi mamele. Desigur, iubirea de una singură nu mântuiește, nu conduce la Împărăția lui Dumnezeu, ci o ajută pe mamă să se apropie de copii și să facă jertfe. De dragul copilului său mama își poate jertfi chiar și viața… Avem asemenea exemple. Însă această iubire firească, care de obicei există la toate mamele, nu este iubirea desăvârșită, corectă, mântuitoare. Cea care ne mântuiește este iubirea întru Hristos, care este rodul Sfântului Duh, după cum ne învață Apostolul Pavel: Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea…

Iubirea desăvârșită (dezinteresată) trebuie să înlocuiască dragostea maternă

Mama, desigur, trebuie să transcendă această iubire firească și să ajungă la un nivel superior, care este întru Hristos. Adică trebuie să ajungă să-și iubească copiii cu totul dezinteresat, fără limite, fără discernământ, orice i-ar face, oricum s-ar purta cu ea.

Să iubească dezinteresat înseamnă să nu se gândească la faptul că „la un moment dat voi vedea și eu ceva de la copilul meu„, „la un moment dat voi avea și eu un sprijin la bătrânețe, un reazem.. ” Este foarte probabil ca în cele din urmă să aibă acest „reazem„. Dar nu trebuie să lucreze cu această perspectivă, cu această motivație, cu acest gând în subconștientul minții ei. Dacă va lucra cu acest gând iubirea ei este molipsită, este interesată, este un negoț: dă pentru a lua… chiar și mai târziu.

Iubirea desăvârșită este cea neîntoarsă și care nu constituie obiectul unui negoț. Este dezinteresată. La această iubire trebuie să ajungă mama. Atunci se va dezvolta corect familia.

Dacă mama nu se străduiește să iubească dezinteresat va face mari greșeli în educație. Când la un moment dat copilul nu se va purta cu ea cum trebuie… atunci ce va face? Îl va „strânge de gât„? Dacă nu are această iubire dezinteresată, poate chiar și să-l strângă de gât. Avem și asemenea „mame”. „Doamne ferește„, veți spune, dar se întâmplă și asta… din păcate. Dar de ce? Pentru că această iubire firească este nedesăvârșită, este nestatornică, și există mereu pericolul să decadă. Iubirea adevărată este iubirea întru Hristos și nu cade niciodată, după cum ne învață Apostolul Pavel.

Mama care iubește dezinteresat, orice i-ar face copilul ei, nu va înceta vreodată să-l iubească.

Am pus pe pagina noastră de internet un text despre o mamă infirmă, care avea doar un ochi, iar copilul ei simțea mare rușine pentru asta. Îl necăjeau toți colegii de la școală și, în fine, copilul a crescut și n-a mai vrut-o pe mama lui. Se simțea complexat, și de aceea n-o lua cu el la diferitele lui activități sociale. O ținea la distanță. La un moment dat, spre sfârșitul vieții ei pământești, copilul său (care între timp o alungase în cel mai urât mod) a primit un mesaj de la mama lui, prin care îi descoperea un adevăr cutremurător: Copilul, pe când era mic, își pierduse un ochi și mama lui i-l dăduse pe al ei! Făcuse această jerffă și nu-i spusese niciodată nimic!

Spunem toate acestea pentru a arăta cât de puternică este iubirea firească pe care o simte mama pentru copilul ei. Aceasta este, desigur, darul lui
Dumnezeu.

„Valorificarea” iubirii copiilor față de mamă

În același fel o iubesc și copiii pe mama lor. Mama primește, de obicei, o dragoste puternică de la copiii ei. Copiii se apropie de mamă mult mai ușor decât de oricare altă persoană. Tocmai de aceea mama joacă rolul principal în educația copiilor. Chiar și atunci când îi ceartă, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, chiar și când îi urechează, copiii vor alerga după aceea iarăși în brațele ei.

Copiii o preferă pe mamă mai mult decât pe celelalte persoane, atât din interiorul, cât și din afara familiei. Nimic nu oferă mai multă încredere și nu este mai necesară pentru copii decât îmbrățișarea maternă, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Prin urmare, am putea spune că relația de iubire a mamei cu copilul este cel mai potrivit cadru și mediu pentru educația ortodoxă a acestuia. Toți oamenii, prin excelență, sunt influențați de mamele lor. În spatele celor cu adevărat mari (și cei cu adevărați mari sunt sfinții) se ascund de obicei și niște mame „mari„. Adică mame care le-au dat o educație corectă și ortodoxă, „întru învățătura și certarea Domnului” .

De cealaltă parte, trebuie valorificată și iubirea copilului față de mama lui. Aceasta ajută mult la educația corectă. Trebuie ca mama „s-o exploateze„, mereu în sensul bun, și să sădească în copilul ei dragostea întru Hristos. Nu trebuie să fie indiferentă la aceasta, dar nici să urmeze așa-zisele percepții moderne, care nu sunt deloc moderne… din contră sunt foarte vechi… sunt de la șarpele cel învechit în răutate, de la vrăjmașul cel vechi, care le pervertește astfel: „Lasă copilul să facă ce vrea.

Arhim. Sava Aghioritul; Rolul mamei în educația copiilor

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *